Iertarea şi pacea
"Ne iartă nouă greşelile noastre, dăruieşte-ne pacea ta" este tema mesajului Papei Francisc pentru a 58-a Zi Mondială a Păcii care s-a celebrat la 1 ianuarie 2025. Papa Francisc ne invită să privim cu inima plină de speranţă la numeroasele provocări care pun în dificultate supravieţuirea umanităţii şi a creaţiei. Pentru a face acest lucru, trebuie să ne bazăm pe mila lui Dumnezeu. Recunoscându-ne în faţa lui ca datornici, ne vom redescoperi toţi copii ai Tatălui şi, prin urmare, toţi fraţi şi surori, uniţi pe calea păcii. Mai concret, Papa Francisc recomandă trei acţiuni care pot marca cu adevărat o cale a păcii: iertarea datoriei internaţionale, abolirea pedepsei cu moartea şi crearea unui fond mondial care să elimine definitiv foametea.
Redeschidere
Sâmbătă, 7 decembrie 2024, a avut loc la Paris ceremonia de redeschidere a vechii şi cunoscutei catedrale mariane "Notre Dame", restaurată după incendiul din 2019. Duminică, 8 decembrie, a avut loc consacrarea altarului în acest simbol al unităţii naţionale, aşa cum s-a exprimat Mons. Laurent Ulrich, arhiepiscop de Paris, la momentul liturgic participând aproximativ 170 de episcopi din Franţa şi din întreaga lume. Relicvele a cinci sfinţi au fost aşezate în altarul catedralei pariziene: patru francezi şi al cincilea, Fericitul Vladimir Ghika, român, care a trăit mulţi ani în Franţa şi a murit martir în închisoarea din Jilava, în anul 1954. Papa Francisc îşi doreşte ca acest locaş să fie unul de rugăciune şi reculegere pentru orice creştin.
Ucişi pentru credinţă
În fiecare an, un raport al Agenţiei de presă Fides, un serviciu al Societăţilor Misionare Pontificale, prezintă istoriile misionarilor şi ale lucrătorilor pastorali care au fost ucişi în întreaga lume. Raportul din anul 2024 evidenţiază moartea tragică a 13 misionari catolici, dintre care opt preoţi şi cinci laici: bărbaţi şi femei care şi-au dedicat viaţa slujirii comunităţilor vulnerabile, adesea în regiuni afectate de violenţă, sărăcie şi nedreptate socială. Raportul lărgeşte termenul de "misionar", extinzându-l la toţi catolicii implicaţi în activităţi pastorale care au fost ucişi în timp ce îşi trăiau credinţa, indiferent dacă moartea lor îndeplineşte sau nu criteriile stricte ale martiriului. Din 2000, Fides a documentat 608 misionari şi lucrători pastorali care au fost ucişi în întreaga lume.
Tineri la Tallinn
Cea de-a 47-a Întâlnire europeană organizată de Comunitatea ecumenică din Taizé s-a desfăşurat la Tallinn, capitala Estoniei, între 28 decembrie 2024 şi 1 ianuarie 2025. "Tema a fost «Aşteptarea dincolo de orice speranţă», iar rugăciunea noastră poate fi un semn al dorinţei tinerilor de a trăi o fraternitate în Cristos care să conducă la adevărata pace", a declarat Fratele Matthew, priorul comunităţii Taizé. Dimensiunea ecumenică care impregnează întregul eveniment - care a avut loc în diferite locaţii din Europa începând din 1978 la Paris - poate fi văzută şi în organizarea acestei ediţii, care a implicat pe deplin Consiliul Estonian al Bisericilor Creştine: "Cea mai mare Biserică este cea luterană, dar au colaborat şi Bisericile catolice şi mai multe Biserici ortodoxe şi baptiste. Această implicare este foarte importantă pentru noi", a mai declarat el.
Misiuni populare
"Unde căutăm şi unde putem afla speranţa?" Speranţa, una dintre cele trei virtuţi teologale împreună cu credinţa şi iubirea, a fost tema principală a celor trei zile de misiuni populare propuse de părintele Iulian Budău, SJ, în Biserica "Madonna del Carmine" din Torino în perioada 20-22 decembrie 2024, ca pregătire intensă în perioada Adventului. La Liturghia de deschidere a participat şi PS Petru Sescu.