de pr. Petru Ciobanu
Iancu de Hunedoara nu a fost singurul principe român care a obţinut din partea papei de la Roma titlul de "atlet al lui Cristos". De acelaşi titlu s-a învrednicit şi domnul Moldovei Ştefan cel Mare (1457-1504), fiind numit astfel de Papa Sixt al IV-lea.
Francesco della Rovere - numele de până la alegerea ca pontif - s-a născut la 21 iunie 1414 la Celle, în Liguria. La 9 ani a intrat în conventul franciscan din Savona, fiind hirotonit preot în anul 1439. A studiat la Chieri, Pavia, Bologna şi Padova şi a predat filozofia la mai multe universităţi italiene, fiind şi un bun teolog şi autor de tratate de teologie. În anul 1464 a fost ales ministru general al Ordinului Franciscan, iar la 18 septembrie 1467, Papa Paul al II-lea l-a creat cardinal cu titlul de "San Pietro in Vincoli". A fost ales succesor al Sfântului Petru la 9 august 1471, luându-şi numele de Sixt al IV-lea, în onoarea Sfântului Papă Sixt al II-lea.
Ca pontif, a continuat politica antiotomană a înaintaşilor săi, susţinând două cruciade: una în anul 1472, cruciaţii eşuând însă în încercarea de cucerire a Smirnei; alta în 1480, dictată de cucerirea otomană a oraşului Otranto, la 11 august 1480, cruciaţii reuşind să-l elibereze peste un an, la 10 septembrie 1481.
În plan extern, a continuat disputa cu Franţa în privinţa Sancţiunii Pragmatice, prin care decretele papale referitoare la Biserica din regat trebuiau aprobate de monarh. În Spania, i-a susţinut pe "regii catolici" Isabela şi Ferdinand în cruciada lor împotriva maurilor şi a autorizat Inchiziţia spaniolă, în anul 1478. A dus tratative şi cu cneazul Moscovei, Ivan al III-lea, în vederea reunificării Bisericilor şi atragerii lui într-o alianţă antiotomană. Sixt al IV-lea a fost pontiful care a anulat ultimele decrete ale Conciliului din Konstanz care limitau autoritatea papală.
A fost un mare susţinător al artelor şi literelor, înzestrând Roma cu noi monumente, inclusiv Capela Sixtină, şi reorganizând Biblioteca Vaticană. În anul 1476 a instituit Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, stabilind-o pentru ziua de 8 decembrie şi dedicându-i Capela Sixtină. În anul 1483, i-a redus la tăcere pe toţi acei teologi care încă mai susţineau că Neprihănita Zămislire este o erezie. În acelaşi spirit marian, a promovat rugăciunea Rozariului şi devoţiunea faţă de Sfânta Ana şi Sfântul Iosif. În anul 1481, i-a canonizat pe cei 300 de martiri franciscani din Maroc, iar la 14 aprilie 1482, l-a înscris în rândul sfinţilor pe Sfântul Bonaventura.
În aceeaşi optică a luptei antiotomane trebuie văzute şi relaţiile lui Sixt al IV-lea cu Ştefan cel Mare. Debutul relaţiilor lui Ştefan cu papalitatea s-a făcut prin scrisoarea din 29 noiembrie 1474, în care domnul dorea ca papa, "dimpreună cu alţi puternici regi şi principi deopotrivă", să-şi dea silinţa "spre a nu fi năpădită creştinătatea de netrebnicii păgâni".
În a doua scrisoare, din 20 martie 1476, pe lângă ajutorul împotriva otomanilor, Ştefan îi solicita papei numirea lui Petru Fenesi ca episcop de Baia, cerere pe care Sixt al IV-lea a îndeplinit-o la 29 martie acelaşi an. În scrisoarea din 3 aprilie 1476, papa îi aducea la cunoştinţă lui Ştefan numirea episcopului Petru la Baia. Alte două scrisori ale papei adresate domnului Moldovei sunt din 9 aprilie 1476 şi din 13 ianuarie 1477. În prima, acorda iertare deplină tuturor acelora care vor îndeplini unele fapte de pocăinţă şi vor contribui cu bani la cruciada antiotomană. În a doua întâlnim elogierea adusă lui Ştefan cel Mare ca "verus christianae fidei athleta - "adevărat atlet al credinţei creştine".
Papa Sixt al IV-lea a murit la 12 august 1484, fiind înmormântat în Grotele Vaticane.
