Interviu cu pr. Bernadin Duma, OFMConv., realizat de pr. Claudiu Bulai

Una dintre lamentările societăţii actuale face referire la morală, la valorile care ne ghidează societatea şi la ce le transmitem generaţiilor tinere. Morala creştină este un drum sigur în a păstra moralitatea societăţii. Vă propun în acest număr al revistei un interviu cu pr. Bernadin Duma, OFMConv., profesor de teologie morală.

- Disciplina teologia morală a ocupat multă parte din viaţa dumneavoastră. Cum aţi descrie materia pe care o predaţi la facultate?

Domeniul teologiei morale, după cum am învăţat timp de şase ani la Academia Alfonsiana din Roma, asemenea oricărei discipline teologice, pretinde înţelegere, asumare şi actualizare continuă, mai ales din partea celui care are misiunea de a o preda şi de a o comunica altora. Ar fi imoral să mă justific spunând că am participat la cursuri de teologie morală, disciplină care înglobează întreaga existenţă umană ("morala fundamentală", care se ocupă cu bazele ei teologice şi raţionale, "morala vieţii religioase", care se ocupă cu virtuţile, "morala socială", adică principiile sociale, "morala familială", care se ocupă de principiile familiale, "bioetica", parte a moralei care se ocupă cu viziunea creştină despre viaţă în globalitatea ei, şi "morala sacramentului reconcilierii", care se ocupă cu principiile preotului confesor) şi să mă auto-amăgesc, crezând că este suficient pentru a ajuta persoane de diferite vârste să facă un discernământ moral corect în momentele complicate de zi cu zi. "Legea gradualităţii", le repet studenţilor, ne angajează să actualizăm permanent cunoştinţele de morală, pentru a fi capabili, împreună cu comunitatea academică şi extra-academică de confesiune catolică, să educăm conştiinţele oamenilor, care îşi pun întrebări şi caută răspunsuri clare în faţa sfidărilor societăţii globalizate de astăzi. "Legea gradualităţii" presupune dialogul interdisciplinar competent şi continuu, în deplină coerenţă şi fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii.

- Într-o lume cu o morală "relativă", care este morala corectă?

Cred că pentru noi, creştinii catolici din anul 2025, "morala corectă" este cea pe care o învaţă Biserica, prin Magisteriul ei, la diferite niveluri, conectată la orice problemă nouă, de actualitate, cu care se confruntă omul de astăzi. Pentru cine urmăreşte pas cu pas problemele care interoghează Biserica, ca "maestră în umanitate", se poate vedea limpede că reflecţia morală nu doar "merge împreună" cu creştinul care crede şi suferă influenţa societăţii în care este inserat, ci "îl învaţă să facă alegeri bune" pentru a nu greşi ţinta, atunci când "maeştrii suspiciunii" din această "cultură a indiferenţei, a violenţei şi a rebutului", sub diferite forme, încearcă să-i distorsioneze glasul conştiinţei. Morala creştină nu oferă soluţii la orice pas, ci oferă principii sănătoase verificate în timp, fondate pe centralitatea lui Dumnezeu şi pe primatul persoanei, având capacitatea de a lumina simultan conştiinţa persoanei şi situaţia previzibilă sau imprevizibilă în care se află. Prin urmare, cred că "morala relativă" nu se referă la cunoaşterea a ceea ce este bun sau rău pe care o posed, ci la discernământul care ţine de un context concret, legat de timp, de loc, de circumstanţe precise şi de voinţa de a face sau nu ceva. În orice direcţie ne îndreptăm, purtăm cu noi experienţele noastre, relaţiile solide sau fragile, educaţia, valorile şi virtuţile noastre, religiozitatea şi scopul pe care vrem să-l atingem. Teologia morală ştie despre inteligenţa artificială, despre epoca post-adevărului în care trăim, despre influenţa multiculturalităţii asupra acţiunii morale, despre crizele familiei şi ale persoanei, despre contribuţiile neuroştiinţelor şi despre noile ideologii apărute ca urmare a dezvoltării noilor tehnologii.

- Înainte de a fi profesor, sunteţi frate franciscan şi preot. Cum s-a născut această vocaţie?

Aş putea să încep cu expresia des întâlnită în lecturile biblice: "În acel timp". Povestea vocaţiei este cea care mi-a marcat viaţa, de când am început să învăţ: de la părintele Ciril, disciplina, de la părintele Luca, nobleţea muncii, de la părintele Chelaru, frumuseţea preoţiei, de la părintele Dămoc, carisma franciscană, de la părintele Biur, onestitatea şi prietenia, de la părintele Albert, valoarea educaţiei. De la părinţi am învăţat aproape totul pentru a fi om: simplitatea, bunătatea, sinceritatea, iubirea şi grija faţă de celălalt, respectul, valoarea credinţei, a educaţiei şi a muncii şi frumuseţea familiei. Îmi aduc aminte că, de multe ori, îl rugam pe Dumnezeu să intervină în evenimente de mică sau mare importanţă: întreceri, probe la şcoală, la muncă, acasă, jocuri distractive, căutări ale identităţii. Atunci simţeam, aproape palpabil, că pot să contez pe apropierea sa de mine şi de problemele personale. Din aceste puţine experienţe spuse şi multe nespuse s-a născut ceva mare: dorinţa de a deveni preot, franciscan. Aceasta ar fi vocaţia mea pe scurt. De la oameni de valoare poţi învăţa doar lucruri de valoare. Spun cu modestie că orice urcare spre "Ierusalimul vieţii" se face urmând exemplele celor mari care au reuşit, contând pe încrederea în Dumnezeu.

- Dacă ar fi să vă gândiţi la un moment din viaţa dumneavoastră care v-a marcat, care ar fi acela?

Există multe astfel de momente, dar mă voi opri asupra unei situaţii de uşoară criză vocaţională pe care am trăit-o în anul al III-lea de teologie la Facultatea de Teologie pastorală de la Oradea. Vacanţele sunt adesea ocazii pentru a revedea drumul parcurs şi de a lua decizii preţioase. Încotro să merg?, l-am întrebat pe Dumnezeu. Am plecat la Bacău şi, fiind pasionat de citit, am intrat într-o librărie. Am fost atras ca de un magnet spre o anumită carte. Aceasta avea titlul: "Îndemn la simplitate", de Ernest Bernea. În această carte m-am regăsit şi criza s-a terminat. După ziua hirotonirii, la Oradea, am fost surprins să constat că în duminica aceea decisivă era comemorat Sfântul Simpliciu. Pentru mine a fost o confirmare providenţială a drumului bine făcut.

- De ce este importantă morala în viaţa omului şi, mai concret, în viaţa creştinului?

Morala are de-a face cu grija de sine şi de ceilalţi, mai precis de conştiinţa proprie şi de starea de bine personală, interioară. În orice moment, suntem cu conştiinţa noastră morală, "sanctuarul nostru interior", conectată la voinţa de bine a lui Dumnezeu faţă de noi, pe care o descoperă mintea noastră. Aici se află importanţa moralei în viaţa noastră: a vedea împreună cu Dumnezeu binele de făcut şi răul de evitat.

- La final, vă invit să lăsaţi un mesaj cititorilor noştri despre cum să fie oameni morali.

Îmi plac foarte mult acronimele şi le folosesc pentru a păstra în memorie idei importante, de exemplu, MIR, pe care îl propun. Acesta înseamnă a nu uita niciodată de unde venim, să păstrăm "Memoria" vie a părinţilor care ne-au transmis ceea ce au avut mai valoros; apoi să ştim cine suntem, să alimentăm "Identitatea" sănătoasă a omului de valoare care suntem, demnitatea noastră sacră; şi, bineînţeles, să ne educăm sensul de "Responsabilitate" faţă de prezent şi de viitor, faţă de persoanele care trăiesc alături de noi şi faţă de munca bine făcută oriunde ne-am afla cu ajutorul Domnului. Cred că prin MIR putem fi oameni morali în anul 2025, dar şi peste ani.