• Ne-au scris de sărbători: Aurora Cicortaş (Timişoara); Alexandra Ciselschi (Bucureşti); Congregaţia Inimii Neprihănite (Odorheiu-Secuiesc); fam. Marin Şpam (Baia Mare); fam. Maria Elisabeta Niculescu (Constanţa).

Vă mulţumim pentru felicitările şi gândurile frumoase pe care ni le-aţi trimis!

• A. (e-mail). "Sunt căsătorită de aproximativ 20 de ani şi din căsnicia noastră au rezultat două fetiţe minunate pe care le iubim enorm şi, bineînţeles, o viaţă de familie cât de cât normală până într-un punct. Ar fi trebuit să spun perfectă, pentru că aşa ne-am propus atunci când ne-am căsătorit. Lucrurile nu au mers foarte bine, pentru că noi am stat prea mulţi ani despărţiţi. Ne-am căsătorit în Italia, dar după ce s-a născut a doua fetiţă, am decis să ne întoarcem în ţară, să ne terminăm casa şi, între timp, soţul să-şi găsească de lucru aici, iar eu să mă implic în creşterea fetiţelor. Cea mare avea doi ani şi zece luni, iar cea mică avea patru luni. Am fost de acord împreună pentru acest pas şi chiar ne-am rugat ca Dumnezeu să ne inspire ca să ştim ce avem de făcut. După un an şi jumătate am decis ca soţul să se întoarcă în străinătate pentru o perioadă scurtă, ca să ne revenim financiar şi între timp fetele să meargă la grădiniţă, iar eu să lucrez cu jumătate de normă la un magazin din localitate. Perioada scurtă s-a transformat în zece ani şi văd că are tendinţa să se prelungească. Soţul nu prea dă semne că ar dori să se întoarcă şi câteodată îl bănuiesc de infidelitate. Ştiu că suspiciunea e un păcat grav, dar parcă prea îmi dă de gândit. În primii ani îmi spunea că îi este greu să se acomodeze aici, lucrând mulţi ani în străinătate, nimic nu-i convenea acasă; că acolo şi-a făcut prieteni, că Italia e o ţară frumoasă etc. Într-una din zile m-am gândit să merg să vorbesc cu soacra mea şi să-i prezint situaţia noastră şi i-am spus de suspiciunile mele. Să vedeţi ce tărăboi a ieşit şi cum m-a acuzat că eu l-am ţinut departe de casă şi de fete ca să-mi aducă bani. Că el este credincios şi nu ar face aşa ceva pentru nimic în lume, că nu-şi pătează sufletul cu un păcat aşa grav. Am încercat cumva să mă apăr şi să-i spun că îmi aduce acuze grele, că am venit la ea ca să mă ajute şi să găsim soluţii împreună. Nu înţeleg de ce a avut aşa o răbufnire, pentru că noi nu ne-am certat niciodată şi ne vizitam des. Apoi, cu privire la bani, şi eu lucrez şi chiar am salariu bun... Acum nici nu vrea să mai vorbească cu mine, iar cu fetele e foarte distantă. Mi-am zis: Bine, cu mine are ceva, dar fetele ce i-au făcut? Nu ştiu cum să gestionez această situaţie, pentru că m-a făcut să sufăr cumplit. Coincidenţă sau nu, dar parcă nici soţul nu prea mai sună să vorbească cu noi. Mă simt foarte încărcată şi pentru mine nu a fost Crăciunul, nu au fost sărbători. Parcă nu mai văd lumina de la capătul tunelului... Mă rog din toată inima să nu cad în descurajare şi disperare."

Ne bucură că ne-aţi scris şi chiar vă felicităm că aţi avut curajul să vă deschideţi. Aţi accentuat bine că rugăciunea este arma cea mai puternică împotriva descurajării. În acest an jubiliar să urmăm îndemnul Sfântului Părinte în a fi "pelerini ai speranţei" şi ştim că omul care speră este în opoziţie cu descurajarea şi disperarea. Luaţi legătura şi cu pr. Felician Tiba (0744/407260), care este responsabil cu Oficiul pentru Familii, şi cu siguranţă veţi găsi împreună soluţii pentru rezolvarea problemelor dv. atât cu soţul, cât şi cu soacra. Am găsit în cartea Împăcarea soţilor: soluţii pentru familiile în criză, Comunita di Caresto, Ed. "Surorilor Lauretane", Baia Mare, p. 54 următorul text: "Problemele nedezbătute (sau discutate superficial). În interiorul relaţiei conjugale pot exista subiecte, teme care au devenit "tabu" şi despre care soţii sunt incapabili să discute, fie pentru că n-au fost dezbătute corect, fie pentru că din cauza acestora s-au certat în trecut. Aceste subiecte sunt asemenea "grenadelor ascunse": chiar dacă au fost puse deoparte, ele "fierb", iau amploare în sufletele (şi subconştientul) soţilor şi pot dăuna imens relaţiei lor. Mai repede sau mai târziu, vor exploda cu toată puterea şi supărarea... Motivul? Îndelungata tăcere, pe timpul căreia aceste teme "fierbinţi" au fost încătuşate. Faptul de a nu dezbate unele subiecte izvorăşte din prejudecată ("Oricum nu mai foloseşte la nimic să vorbim din nou"), din frica de a suferi şi din incapacitatea de a relua discuţia într-un alt mod."