de pr. Iosif Antili
Planul pastoral trienal, în desfăşurare în Dieceza de Iaşi, are ca text de referinţă celebrul episod despre ucenicii de la Emaus (Lc 24,13-35). În acest număr al revistei vă propunem o reflecţie asupra unui detaliu foarte semnificativ din acest text.
Să ne reamintim pe scurt contextul. Cei doi ucenici sunt pe drum, de la Ierusalim spre Emaus, şi discută despre pătimirea şi moartea lui Isus. În timp ce discutau, Domnul însuşi se apropie şi intră în dialog cu ei. În faţa dezamăgirii şi a nedumeririi lor, Isus răspunde mai întâi cu un reproş: "O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?" (Lc 24,25-26). Evanghelistul Luca notează mai departe: "Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el" (Lc 24,27). Acest verset merită o consideraţie aparte.
Înainte de toate ne întrebăm: Pe baza căror "Scripturi" le-a explicat Isus "toate cele referitoare la el" (v. 27)? La momentul episodului de la Emaus nu existau încă scrierile Noului Testament. Acestea vor căpăta o formă scrisă abia după nişte zeci de ani. Aşadar, ce înţelege evanghelistul Luca prin formularea "Moise, toţi profeţii şi toate Scripturile"? Sintagma "Moise şi profeţii" este tipică pentru evanghelistul Luca şi desemnează scrierile Vechiului Testament (Lc 16,31; Fap 26,22; 28,23). Numele "Moise" desemnează cele cinci cărţi ale Pentateuhului, în vreme ce termenul "toţi profeţii" desemnează ceea ce noi numim cărţile istorice şi cărţile profetice. Prin sintagma "Moise şi profeţii" evanghelistul Luca desemnează practic toate scrierile Vechiului Testament. În Lc 24,44, găsim o formulă mai extinsă. Isus înviat le spune apostolilor: "Trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi". Psalmii sunt parte din Ketubim ("Scrierile"), cea de-a treia parte a Bibliei ebraice. Regăsim aici modelul ebraic de împărţire a Bibliei în trei părţi: Torah, Nebiim (Profeţii) şi Ketubim (Scrierile).
De vreme ce Isus argumentează "toate cele referitoare la el" pe baza scrierilor Vechiului Testament, aceasta are consecinţe pentru felul în care noi percepem Biblia creştină. Astfel, Vechiul Testament nu este o "anexă" a Bibliei creştine sau un fel de amplă prefaţă, ci parte structurală a Sfintelor Scripturi ale creştinilor. Un creştin nu poate avea o înţelegere deplină a persoanei şi a operei lui Isus Cristos fără lectura asiduă a Vechiului Testament, alături de lectura Noului Testament. Vechiul Testament deschide calea spre înţelegerea Noului Testament, iar acesta din urmă luminează deplin revelaţia veterotestamentară. Cele două testamente se luminează reciproc şi ne permit o înţelegere completă a adevărului despre Dumnezeu şi despre minunata sa lucrare de mântuire a lumii prin Isus Cristos în Duhul Sfânt.
Ceea ce am spus până acum are consecinţe practice fundamentale pentru atitudinea creştinului faţă de Sfintele Scripturi. Noi, creştinii, nu putem avea o reală şi adecvată înţelegere a persoanei lui Isus Cristos fără familiaritate cu Sfintele Scripturi. Cine nu frecventează Biblia, în integralitatea ei, nu-l poate cunoaşte cu adevărat pe Cristos. Cuvintele Sfântului Ieronim sunt limpezi: Ignoratio Scripturarum ignoratio Christi est. (Necunoaşterea Scripturilor este necunoaşterea lui Cristos).
Şi cum am putea trăi, gusta şi primi mesajul mântuitor al acestui Advent şi al acestui Crăciun fără o reînnoită atenţie şi pasiune pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu?
