• A. (e-mail). "Vine Crăciunul şi mi-aş dori să primesc în dar cel mai preţios cadou, cel al libertăţii interioare. Spun acest lucru pentru că am fost rănită şi nu mă pot vindeca. Am avut un socru care a fost un arogant şi a făcut mereu pe stăpânul. Această atitudine a implementat-o şi în copiii săi, mai ales în cei doi băieţi, dintre care unul este soţul meu. Fetele sunt oarecum mai maleabile, dar se observă că sunt afectate de trauma pe care au trăit-o în familie. Soacra mea este pâinea lui Dumnezeu, ea nu avea dreptul la cuvânt în faţa lui, era redusă total la tăcere. De multe ori am plecat plângând de la socri, pentru că atmosfera de acolo mă încărca negativ. Nu cred că mă afecta atât de mult ambientul de la ei dacă soţul meu nu copia atitudinea tatălui său, încercând să mă jignească, să fie posesiv şi să controleze totul, cu toate că nici lui nu-i plăcea comportamentul tatălui său. Soacra a fost o cenuşăreasă, trebuia să tacă şi să facă. Ea mi-a povestit multe despre familia ei. Nu ştiu dacă s-a deschis faţă de vreuna dintre cele patru fiice ale sale. Socru încerca să mă jignească mai mereu, doar aşa că îi plăcea să iasă în evidenţă şi să arate că el este cineva. Dumnezeu să-l ierte, dar eu nu l-am înţeles niciodată. Eu l-am respectat, pentru că era tatăl soţului meu, dar nu am putut să-l tolerez, pentru că era foarte mândru şi mereu vorbea poruncitor. La mine în familie nu am văzut aşa ceva. Părinţii mei se respectă şi îşi vorbesc frumos. Acum, că sunt la pensie, parcă şi mai mult arată că se iubesc şi fac totul împreună. Să ştiţi că am vorbit de multe ori şi cu preotul la spovadă despre situaţia mea şi parcă tot nu mă pot elibera. Cred că nu mă pot elibera, pentru că nici nu înţeleg de ce unele persoane se cred centrul universului, că totul este despre ele şi că ceilalţi trebuie să se învârtă în jurul lor. Unii au impresia că, dacă se manifestă aşa, îşi arată puterea şi ceilalţi o să-i respecte, când, de fapt, ei trăiesc mereu într-o falsă iluzie."
În primul rând, vă mulţumim pentru că ne-aţi scris şi sperăm din toată inima că răspunsul din revistă o să vă ajute să vedeţi frumuseţea vieţii şi să fiţi recunoscătoare pentru gestul lui Isus care s-a născut în cea mai mare umilinţă din iubire pentru noi, cei orgolioşi. Ca să fim umpluţi de iubirea lui Dumnezeu, trebuie să ne golim de ură şi ranchiună. E drept că aţi fost jignită, dar a venit momentul să vă eliberaţi de povara pe care inconştient o purtaţi. Dacă alimentaţi acest sentiment, el o să fie mereu aprins şi ştim cu toţii ce face un foc necontrolat. Credinţa unui creştin se măsoară după comportamentul său şi după cum ştie să ierte. O să spuneţi că totul are o limită şi orice om cu demnitate are dreptul să se apere şi să lămurească lucrurile. Aveţi dreptate, dar, ca să vă puteţi vindeca, trebuie să acceptaţi până dincolo de limita bunului-simţ, chiar dacă ofensele nu sunt un pur accident, ci intenţionate. Avem şi exemplul din Sfânta Scriptură unde Isus îi răspunde lui Petru: "Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte" (Mt 18,22). În al doilea rând, avem un mesaj şi pentru soţul dv. care îşi doreşte o familie fericită. Am găsit în cartea Rugul infinitei iubiri de Michel Quoist, la p. 82, următorul text care îl poate ajuta să-şi depăşească frustrările şi să-şi vindece rănile pe care le-a acumulat în copilărie: "Mulţi tineri simt în continuare nevoia de a se elibera. Adesea cară cu ei poveri enorme: suferinţe acumulate în familie (sfâşieri între părinţii lor), istorii tulburătoare de natură sexuală ascunse de mult timp etc. Îşi ascund rănile. Alteori e vorba de simple răni superficiale, dar care, odată ascunse, se infectează; în foarte multe cazuri este vorba de adevărate drame care îi consumă şi care macină în profunzime însăşi structura fiinţei lor. Trebuie eliberaţi de aceste tăceri oprimante. Mă încearcă o mare tristeţe văzându-i pe unii dintre aceşti tineri care se îmbarcă în viaţă purtând cu ei poveri excesive care, într-o zi sau alta, îi vor face să se clatine şi să se poticnească." Meditaţi la cele pe care le-aţi citit şi oferiţi-le pruncului Isus. Uniţi toate acestea prin rugăciune şi fapte bune şi rezultatele nu vor întârzia să se vadă. Nu uitaţi că eliberarea vine doar dintr-o inimă plină de iubire şi că iertarea nu este o slăbiciune, ci o forţă care dă viaţă.
