Biserica este misionară (IV)
de pr. Florin-Petru Sescu
Continuăm seria articolelor în care aş dori să descoperim împreună răspunsul la două întrebări fundamentale: De ce este Biserica misionară? şi Cum poate fi ea misionară?
Sfântul Vincenţiu de Paul, vorbind despre misiuni, le scria vincenţienilor: "Să reflectăm cu privire la ceea ce Isus spune inimii noastre: «Mergi, mergi unde te trimit eu!» Vedeţi câte suflete sărmane vă aşteaptă; salvarea lor depinde în parte de modul în care predicaţi şi de cât de bine ştiţi catehismul... Ce i-am răspunde lui Dumnezeu dacă, din vina noastră, unele dintre acele suflete sărmane s-ar pierde?". Aceeaşi întrebare a fost adresată şi de un preot kenyan cu privire la activitatea misionară: "Cine este responsabil pentru sufletele care se pierd?".
Cine este responsabil pentru sufletele care se pierd? Iată o întrebare importantă.
Asumarea responsabilităţii faţă de aproapele este o datorie şi nu o opţiune. Dacă Botezul ne introduce în marea familie a lui Dumnezeu, dacă Botezul ne face "fiii lui Dumnezeu", atunci responsabilitatea vieţii şi a mântuirii celorlalţi este o datorie. Atunci când Dumnezeu întreabă: "Unde este fratele tău?", nimeni nu mai poate repeta aceste cuvinte: "Nu ştiu! Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?" (cf. Gen 4,9).
Dacă responsabilitatea mântuirii fraţilor apasă pe umerii tuturor, atunci şi responsabilitatea implicării misionare trebuie să fie un imbold pentru toţi. Biserica este conştientă de această responsabilitate şi a proclamat acest lucru în cadrul Conciliului Vatican II: "Trimisă de Dumnezeu la popoare pentru a fi «sacrament universal de mântuire», Biserica se străduieşte să vestească tuturor oamenilor evanghelia" (Ad gentes, nr. 1). Biserica, cu toţi membrii ei, este sacrament universal, adică "semn eficient al harului prin care este împărtăşită viaţa dumnezeiască" (CBC 1131). Nu este nimic mai plăcut ca sentimentul de a fi parte activă a unui proiect imens de salvare şi de desăvârşire a omului. Fiecare creştin poate şi trebuie să împărtăşească viaţa divină tuturor.
Activitatea misionară a Bisericii însă nu îşi doreşte să fie întâmplătoare, ci organizată şi structurată. Documentul Ad gentes în capitolul VI vorbeşte despre această colaborare, invitaţia fiind ca toţi membrii, după o reînnoire lăuntrică şi având o conştiinţă vie a propriei responsabilităţi, să-şi "asume partea ce le revine în cadrul operei misionare" (cf. AG, nr. 35). Capitolul VI porneşte de la îndatorirea misionară a întregului popor al lui Dumnezeu care este invitat, cunoscând situaţia Bisericii în lume, să se roage şi să facă fapte de pocăinţă pentru ca Domnul să dea "rodnicie muncii misionare", să facă să se nască "vocaţii misionare" şi să apară "din belşug resursele de care misiunile au nevoie". Capitolul continuă cu îndatorirea misionară a comunităţilor creştine, la nivel diecezan şi parohial. Fiecare dintre acestea, arătând o grijă deosebită faţă de propriii săi membri, "îşi lărgeşte spaţiul inimii sale până la marginile pământului", se roagă, cooperează şi trimite, dintre "fiii săi", misionari la toate popoarele. După această privire generală, documentul se opreşte în mod particular la fiecare actor al activităţii misionare. Dacă la nivel universal principalul responsabil este Sfântul Părinte, la nivelul fiecărei dieceze principalul responsabil al activităţii misionare este episcopul, de aceea documentul aminteşte de îndatorirea misionară a episcopilor. Episcopul, care "nu a fost consacrat numai pentru o dieceză, ci pentru mântuirea întregii lumi", iniţiază, promovează şi conduce întreaga "activitate misionară în dieceza sa", făcând "prezente şi vizibile spiritul şi râvna misionară a poporului lui Dumnezeu, astfel încât întreaga dieceză devine misionară". Îndatorirea misionară a preoţilor este strâns legată de conştiinţa faptului că ei "îl reprezintă pe Cristos" şi "viaţa lor a fost consacrată şi în slujba misiunilor". Urmează îndatorirea misionară a institutelor călugăreşti şi seculare, precum şi îndatorirea misionară a laicilor, dar despre toate acestea vom vorbi pe larg într-un articol ulterior.
