de pr. Petru Ciobanu
La 17 septembrie 1552, se năştea la Roma Camillo Borghese, primul dintre cei şapte copii ai cuplului Marcantonio Borghese, avocat nobil din Siena, şi Flaminia Astalli, o nobilă romană.
Camillo a studiat dreptul la Universitatea din Perugia şi la cea din Padova, după care, călcând pe urmele tatălui său, a început să profeseze ca avocat. Însă nu pentru mult timp, el alegând ulterior viaţa preoţească. A fost hirotonit preot la 20 octombrie 1577, urcând rapid treptele ierarhiei ecleziastice. În anul 1588, Papa Sixt al V-lea l-a numit vicelegat la Bologna, iar Clement al VIII-lea l-a trimis în Spania, în calitate de nunţiu particular pe lângă regele Filip al II-lea.
Acelaşi Clement al VIII-lea l-a creat cardinal de "Sfântul Eusebiu" la 5 iunie 1596, iar la 14 aprilie 1597 l-a numit episcop de Jesi, în Italia, consacrarea episcopală primind-o din mâinile papei la 27 mai acelaşi an. A păstorit dieceza până la 2 august 1599, când, primind titlul de cardinal de "Sfinţii Ioan şi Paul", a revenit la Roma. Din anul 1602, când a devenit cardinal de "Sfântul Crisogon" şi până la alegerea ca papă, a deţinut funcţia de secretar al Congregaţiei Inchiziţiei.
După cele 26 de zile ale pontificatului Papei Leon al XI-lea, Camillo a fost ales urmaş al Sfântului Petru la 16 mai 1605, fiind încoronat cu tiara papală la 29 mai. Pe linia predecesorilor săi, a pus în practică deciziile Conciliului din Trento, obligându-i pe episcopii diecezani rezidenţi la Roma să se întoarcă în diecezele lor, iar în anul 1614 a promulgat un nou Liturghier Roman. A fost pontiful care a aprobat o serie de ordine călugăreşti, printre care vizitandinele Sfântului Francisc de Sales şi Congregaţia Oratoriului a Sfântului Filip Neri.
În plan politic, a fost în conflict cu Veneţia, fiind un susţinător ferm al supremaţiei papale asupra celei statale; în Anglia, le-a interzis catolicilor să depună jurământul de credinţă faţă de coroană, iar în Franţa a condamnat galicanismul şi s-a opus Statelor Generale din anul 1614. Însă a fost un mare promotor al misiunilor în Asia şi Africa, fiind şi fondatorul a şapte dieceze şi două arhidieceze, majoritatea în America Latină.
Paul al V-lea i-a înscris în rândul sfinţilor pe Carol Borromeu şi Francesca Romana, iar în cel al fericiţilor pe Ignaţiu de Loyola, Francisc Xaveriu, Tereza din Avila şi Filip Neri. Numele i-a rămas înveşnicit pe faţada Bazilicii "Sfântul Petru", pe perioada pontificatului său lăcaşul fiind aproape finalizat. Pentru a alimenta cu apă fântânile arteziene din Roma, a restaurat apeductul lui Traian, devenit acum "Acqua Paola". Paul al V-lea a rămas în istorie şi ca pontiful care i-a interzis lui Galileo Galilei să propage ideile heliocentrice ale lui Copernic cât timp acestea nu erau decât ipoteze.
A trecut la cele veşnice la 28 ianuarie 1621, fiind înmormântat în Bazica "Sfânta Maria cea Mare".
Acestui pontif îi sunt adresate două scrisori ale domnului moldovean Ieremia Movilă (1595-1606, cu întreruperi), în care acesta îşi exprima devotamentul faţă de Scaunul Apostolic şi cerea numirea lui Ieronim Arsengo, pe atunci vicar apostolic, ca episcop în Moldova. Însă nu s-a ajuns la numire din cauza piedicilor puse de polonezi şi a morţii lui Ieremia Movilă. Urmaşul său, Simeon Movilă (1607-1616), i-a scris şi el lui Paul al V-lea, asigurându-l şi el de devotament faţă de Sfântul Scaun şi cerând numirea lui Arsengo ca episcop, fapt care se întâmplă în februarie 1607, consacrarea având loc la 9 decembrie acelaşi an. Astfel, prin numirea lui Arsengo ca episcop de Bacău, Paul al V-lea a înfiinţat Episcopia de Bacău, care va exista până în anul 1818.
