Caritas Iaşi: 35 de ani de activitate
de Petronela Maftei
În urmă cu 35 de ani se înfiinţa Asociaţia Caritas Solidaritate, cunoscută astăzi sub numele de Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi. Inspirată din doctrina socială a Bisericii Catolice, misiunea sa a fost clară încă de la început: sprijinirea celor săraci şi marginalizaţi social, cărora să le ofere nu doar ajutor material, ci şi şansa la o viaţă demnă şi decentă.
Anul 2025 marchează un moment deosebit în istoria Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi: cea de-a 35-a aniversare a activităţii în slujba celor mai vulnerabili membri ai societăţii. Acest an jubiliar este dedicat celebrării dăruirii, compasiunii şi solidarităţii care au caracterizat parcursul organizaţiei în sprijinul celor aflaţi în nevoie. Asociaţia Caritas va desfăşura pe parcursul întregului an o serie de evenimente speciale, menite să unească comunităţile, să aducă speranţă şi bucurie celor sprijiniţi şi să onoreze partenerii şi voluntarii implicaţi de-a lungul timpului.
În centrele regionale de îngrijire la domiciliu, celebrarea celor 35 de ani va fi marcată printr-o serie de activităţi adresate vârstnicilor. Vor avea loc concerte, şezători tradiţionale, Liturghii de mulţumire, dar şi activităţi de comuniune şi socializare, ce vor crea un prilej de bucurie şi conectare pentru persoanele aflate în îngrijire.
De asemenea, în cadrul acestui An Jubiliar vor fi celebrate alte două aniversări semnificative: 25 de ani de activitate a Centrului "Don Bosco" din Iaşi şi 15 ani de activitate a centrului din Buruieneşti. Această dublă sărbătoare evidenţiază importanţa acestor spaţii dedicate educaţiei, sprijinului şi formării copiilor şi tinerilor proveniţi din medii defavorizate. Este un prilej de recunoaştere a impactului pe care aceste centre l-au avut asupra comunităţii şi de reafirmare a angajamentului Caritas faţă de misiunea sa socială şi educativă.
Un moment simbolic deosebit a avut loc pe 1 aprilie în curtea Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi, unde a fost o lansare de baloane cu heliu. În cadrul evenimentului, 35 de persoane - angajaţi, voluntari, beneficiari şi reprezentanţi ai autorităţilor - au lansat 35 de baloane cu heliu, care reprezintă în mod simbolic cei 35 de ani de activitate. Totodată, în luna octombrie va avea loc o Liturghie de mulţumire în prezenţa colaboratorilor, a angajaţilor, a credincioşilor şi a beneficiarilor, pentru a aduce recunoştinţă pentru implicare şi pentru parcursul organizaţiei.
Un alt moment de referinţă în cadrul Anului Jubiliar va fi Conferinţa Caritas 35, organizată sub forma unui podcast. Aceasta va aduce împreună invitaţi speciali: angajaţi de lungă durată, parteneri, colaboratori şi voluntari care au făcut parte din povestea Caritas în aceşti 35 de ani. Va fi o ocazie de a împărtăşi poveşti de viaţă, amintiri, provocări şi realizări.
Cei 35 de ani de activitate înseamnă mii de poveşti, mii de suflete care au găsit alinare şi sprijin. Caritas nu este doar o asociaţie, ci o familie a solidarităţii, a compasiunii, a profesionalismului şi a iubirii faţă de aproapele. Cu fiecare gest de bunătate, cu fiecare mână întinsă, continuăm să construim o lume mai bună, în care nimeni nu este uitat şi nimeni nu rămâne singur.
Asociaţia Caritas priveşte înapoi cu recunoştinţă şi înainte cu speranţă, continuând să fie un sprijin pentru cei aflaţi în nevoie şi un exemplu de solidaritate creştină.
Mulţumim din inimă tuturor voluntarilor, angajaţilor, sponsorilor, partenerilor şi colaboratorilor care au făcut posibil acest parcurs de 35 de ani. Datorită vouă Caritas, prin programele şi proiectele sociale desfăşurate în tot acest timp, a devenit o familie extinsă, o lumină pentru cei aflaţi în întuneric şi un sprijin real pentru comunitate.