Oana Markus
La sfârşitul anului şcolar am primit ca temă pentru timpul vacanţei să facem mai multe fapte de caritate. Când am auzit de caritate, mă gândeam că trebuie să ajut cu bani pe cei săraci şi că ar trebui să muncesc pentru a face bani şi să-i pot împărţi celor nevoiaşi. Am întrebat-o pe mama unde aş putea munci contra cost. Mama, foarte mirată, a întrebat ce vreau să-mi cumpăr cu banii făcuţi. I-am explicat cum doamna de religie ne-a dat ca temă să facem fapte de caritate. Mi-a explicat atunci că faptele de caritate nu înseamnă numai bani, ci şi un mic ajutor pentru cei care au nevoie. De exemplu: să mă rog pentru pace în familii, să o ajut pe vecina mea care este în vârstă şi are şi piciorul rupt, să mi-i fac prieteni pe colegii de clasă care sunt marginalizaţi de ceilalţi copii, să mă joc mai puţin pe telefon şi să mă joc mai mult cu frăţiorul meu care are doi ani, să renunţ la unele haine şi să le împart copiilor care nu au, să-mi fac curat în cameră şi să ascult de părinţi când îmi spun să fac ordine prin casă. Şi acestea sunt fapte de caritate, pentru că vin din dorinţa de a-i face pe ceilalţi fericiţi.
