Prelucrare de pr. Felician Tiba
În luna octombrie, ca şi în luna mai, în mod normal se recită Rozariul de către preot în mod solemn în biserică. Nu mai ştiu dacă era pe la începutul lunii octombrie, dar ştiu că se recita Rozariul solemn şi se cânta litania. O săptămână conducea Rozariul părintele paroh şi una părintele vicar. Era în săptămâna condusă de părintele paroh.
La un moment dat, înainte să enunţe primul mister, părintele a spus: "Oferim acest Rozariu pentru ca din parohia noastră să simtă cineva vocaţia la preoţie şi să meargă la seminar". Eram printre ministranţii mai mari, dar nu m-a impresionat pe moment nobila intenţie de rugăciune a părintelui. Nici nu mai ţin minte dacă gândul mi-era la rugăciune sau în altă parte.
A doua zi, chiar la începutul Rozariului, fiind din nou în biserică, m-am gândit: "De ce nu?!".
Începând din acel moment, am fost foarte atent la părintele paroh şi la părintele vicar, la tot ceea ce făceau şi la tot ceea ce spuneau, pentru a vedea dacă mă încadrez în dorinţa care începuse să încolţească în inima mea. Mi-ar fi plăcut să pot predica aşa ca părintele paroh sau să cânt ca părintele vicar, dar m-aş fi mulţumit şi cu dorinţa de a fi eu însumi, fără să imit mai târziu pe vreunul dintre ei.
Într-una dintre zile, i-am făcut cunoscut părintelui dorinţa mea, iar el şi-a luat angajamentul că mă va susţine. În plus a adăugat: "Să te rogi mult, nu neapărat să înveţi bine, că asta depinde de capacitatea ta intelectuală, dar să te rogi pentru ca Dumnezeu să te păstreze fidel, acum ca seminarist, iar mâine ca preot!". Şi aşa am făcut!
La câţiva ani de la acea seară în care ne-am rugat împreună Rozariul în luna octombrie, pot spune, fără să greşesc, că sunt preot ca rod al rugăciunii Rozariului! (pr. Claudiu)
