de pr. Cristian Chinez
Cineva a identificat "şapte păcate capitale ale societăţii moderne": religie fără sacrificiu, politică fără principii, bogăţie fără muncă, plăcere fără conştiinţă, cunoştinţă fără caracter, comerţ fără moralitate şi ştiinţă fără umanitate. Se observă foarte uşor că accentul este pus pe acel fără. Fără constrângeri sau obligaţii. Şi cât mai multe pretenţii sau "drepturi".
Pe de altă parte, există şi o aşa-numită "noţiune curentă de luptă pentru viaţă", conform căreia: "viaţa este dură, practicarea virtuţii este dificilă, iar căutarea lui Dumnezeu cere austeritate". Or, cele două poziţionări par ireconciliabile. Şi totuşi, au ceva în comun: respingerea a tot ceea ce dăunează comodităţii. Şi intereselor personale. Prin felul în care este pusă problema.
Iar când mai intervine şi ambiţia... Pot rezulta adevărate răsturnări. Astfel, primul dintre cele şapte păcate poate îmbrăca haina virtuţii: pentru practicarea religiei "sunt în stare să străbat zeci de kilometri", numai să nu... Să nu-ţi calci pe inimă... Să nu fii dizlocat din falsa ta pioşenie... Astfel respingi calea rânduită... Rezultatul? Comoditate capabilă de efort şi sacrificiu numai şi numai din ambiţie...
"Suntem servitori nevrednici". Aşa ne-a învăţat Cristos. Numai cei care resping meritocraţia vor ajunge să nu facă nimic altceva pe pământ decât ceea ce vor continua să facă şi în ceruri: să-şi cânte iubirea. Prin felul de a fi.
