În an aniversar, mă întorc în trecut, amintindu-mi o mare bucurie din anii copilăriei, când, în satul nostru, Gherăeşti, a avut loc un eveniment care s-a imprimat pentru totdeauna în memoria mea de copil de opt ani.

Era o zi de joi, 2 septembrie 1948, când episcopul Anton Durcovici a administrat sacramentul Mirului pentru copiii care împliniseră până la acea dată, ca o excepţie, doar vârsta de opt ani. Era una dintre iniţiativele sale pentru ocrotirea credinţei şi a practicilor tradiţionale religioase moştenite din străbuni, în conjunctura dificilă care începuse să se abată asupra Bisericii din cauza noilor orânduiri politice.

În curtea bisericii s-a celebrat acest moment, fiind aliniaţi pe două rânduri lungi cei 173 de băieţi şi 140 de fete, toţi îmbrăcaţi cu haine de sărbătoare, însoţiţi de naşii şi naşele lor. Îmi amintesc cum, în sunetul clopotelor, marele Oaspete, însoţit de mulţi preoţi, a pornit spre altar şi noi toţi priveam curioşi şi fericiţi, aşteptând momentul începerii celebrării solemne, în care episcopul va trece pe la fiecare candidat pentru sfânta ungere şi binecuvântarea episcopală. Îl vedeam îmbrăcat în haine speciale şi cu o mitră episcopală înaltă, imaginea sa proiectându-se pe cerul albastru dinspre răsărit. Imaginea şi statura impunătoare ne aminteau de cineva sosit din altă lume, iar noi ştiam că el a venit direct din cer. Mai ştiu că toţi credincioşii vorbeau doar în şoaptă, convinşi că vizita episcopului aducea binecuvântare din cer, pentru curajul celor de pe pământ.

Memoria mea de copil a înregistrat acest eveniment care a rămas ca un suport pentru toată viaţa. Mai târziu, în septembrie 1996, când am putut vedea o parte din dosarul de la Securitate, am redescoperit ce a predicat episcopul Anton atunci: "La Gherăeşti, judeţul Roman, am explicat ce însemnează adevărata devoţiune către Inima Mântuitorului...".

Peste ani, în timpul studiilor şcolare, am revăzut chipul episcopului care m-a miruit în diferitele publicaţii şi reviste pe care întâmplător le-am întâlnit prin casele credincioşilor şi pe care le-am mai putut găsi, mai cu seamă, în mica bibliotecă parohială din Gherăeşti. În biblioteca Seminarului nostru am putut vedea o parte din colecţia revistelor bisericeşti apărute până în 1949, cu unele articole şi fotografii ale vrednicului profesor şi episcop Anton Durcovici, coborât parcă de undeva din altă lume, cu chipul şi imaginea sa de părinte şi păstor.

După lunga perioadă de încercări şi suferinţe, a venit şi momentul eliberării noastre de sub povara trecutului ateu şi posibilitatea de a redescoperi chipul episcopului Durcovici. El a fost cel care a declarat cu buze de profet: "Curaj - purtaţi cu demnitate crucea, căci vor veni zile fericite şi pentru acest popor atât de încercat!", pentru un asemenea moment oferindu-şi întreaga operă şi viaţă.

A fost o onoare şi o bucurie pentru mine şi toţi colaboratorii mei să deschidem şi să lucrăm la cauza de beatificare a marelui nostru erou şi episcop al Diecezei noastre de Iaşi şi al Arhidiecezei de Bucureşti, fiind convinşi că ofeream Sfântului Scaun şi Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor un model special de martir, un exemplu şi o chemare către fiecare dintre noi de a rămâne tari în credinţă.

Momentul beatificării, din ziua de 17 mai 2014, a fost o încununare a muncii de descoperire a imaginii sale şi o confirmare a ceea ce am crezut mereu. Sperăm că în curând exemplul său va fi oferit întregii Biserici, prin proclamarea lui ca "sfânt" al Bisericii, iar noi să nu încetăm să cinstim "în veci amintirea lui"!

+ PS Petru Gherghel, episcop emerit