Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Este Postul Mare şi ne pregătim cu toţii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. După cum se poate observa, Biserica nu are un timp liniar, ci unul împărţit pe mai multe module. Astfel, avem timpul Adventului, al Crăciunului, apoi sunt timpul de peste an, Postul Mare, timpul pascal şi din nou timpul de peste an. Dacă viaţa spirituală este astfel ritmată, înseamnă că există o logică, altfel nu s-ar fi stabilit astfel.

Zilele trecute, într-un moment al meu, mă gândeam la această logică şi la logica familiei mele. În viaţa de familie poţi fi mereu "ca la început"? Idealul acesta ar fi, dar realitatea cred că este ritmată de anumite etape specifice prin care trece o familie. Oricum ar fi, cred că orice familie trebuie să ia ca model Biserica.

Să nu uităm, fiecare familie are Adventul ei, are timpul ei de aşteptare şi de veghere. Un tânăr întâlneşte o tânără şi intră împreună în această perioadă de aşteptare. Se aşteaptă unul pe altul, se întâlnesc, veghează să nu se supere reciproc. Fiecare dă ce e mai bun din el, astfel încât să-l impresioneze pe celălalt. Şi ei, dar şi cei din jur aşteaptă cu nerăbdare momentul "naşterii" lor ca familie, aşteaptă căsătoria şi nunta, "Crăciunul lor matrimonial". Spre deosebire de Biserică, care vine cu tot felul de propuneri pentru Advent şi pentru timpul Crăciunului, tinerii îndrăgostiţi, mai apoi logodnici, nu au nevoie de programe, pentru că totul vine de la sine. Dinamica apropierii reciproce, pe care Creatorul a pus-o în fiecare dintre ei, îi ajută în acest sens.

Urmează apoi un timp oarecum liniar, obişnuinţa de a fi împreună, cu visul de a construi o casă, de a se deschide spre viaţă, cu vizita la rude şi prieteni, pentru ca, nu mult după, când apare prima sarcină, să înceapă pentru familia nou constituită "timpul Postului Mare", un timp al înfrânărilor, al sobrietăţii, al pregătirii pentru ziua "Învierii", venirea la lumină a primului lor copil. Deodată casa este luminată, capătă o altă strălucire, dar şi obligaţiile sunt diferite. Urmează "timpul pascal", timpul vizitelor, al întâlnirilor, al prezentării copilului familiei lărgite şi prietenilor, după care se reia "timpul de peste an", obişnuinţa de zi cu zi, hai să-i spun rutina de fiecare zi.

De ce spun că familia trebuie să înveţe de la Biserică? Pentru că Biserica ritmează, şi la fel trebuie să facem şi noi, să ritmăm viaţa noastră, astfel încât să nu devină plictisitoare şi liniară, ceea ce ar duce la un inevitabil eşec.

Cât mi-ar plăcea să ştiu să pot revigora stilul de viaţă al familiei mele printr-o ieşire în aer liber, într-un pelerinaj, într-o vacanţă împreună! Dar tocmai când eu îmi doresc asta, soţia nu poate. Mereu trebuie să intervină ceva la muncă! E un pic greu să putem fi liberi amândoi în acelaşi timp! Asta pe undeva mă ajută să preţuiesc şi mai mult fiecare moment pe care îl putem petrece împreună, că şi aşa sunt rare.

Ce bine ar fi dacă încă de la începutul căsniciei s-ar putea trasa anumite condiţii pe care mai apoi să le poată îndeplini ambii soţi, dar viaţa de familie aduce cu sine atâtea şi atâtea surprize! Cu toate acestea, vom continua să privim spre Biserică, spre timpii pe care ea îi propune şi care vitalizează atât de mult viaţa spirituală şi, mai apoi, şi pe cea umană.

Câte emoţii erau când eram mici şi era Adventul, dar şi mai multe erau de Crăciun! Câtă sobrietate era în Postul Mare, pentru ca mai apoi în timpul pascal, odată cu retrezirea naturii, să ne bucurăm şi mai mult nu doar de Învierea Domnului, ci şi de verdele şi de soarele primăverii!

O, viaţă de familie, câte ai de învăţat de la Biserică! (Marcelin)