Prelucrare de pr. Felician Tiba
În sine, Postul Mare este o perioadă sobră. Îmi amintesc de mama că în ziua în care intram în Postul Mare spăla cu cenuşă toate vasele, precum învăţase de la bunica, de la mama ei. Iar dacă în mod oficial Biserica propunea să nu se mănânce carne vinerea, ea era cea care impunea ca nici miercurea să nu se mănânce, motivând că "avem atâtea de răscumpărat"! Nu mai spun cât de "păziţi" erau cozonacul şi pasca în Vinerea Mare! Iar ouăle roşii erau pregătite intenţionat sâmbătă după-amiază, ca nu cumva să ni se facă poftă şi să cerem ceva înainte de binecuvântata noapte de Înviere, după Liturghie. În fond, totul se consuma după ce ne întorceam de la Înviere!
Aşa vedea mama aceste realităţi şi am respectat-o totdeauna, pentru că, în paralel, folosindu-se de cuvinte simple, încerca să ne şi motiveze spiritual.
Pentru ea, pătimirea lui Isus era motivul central al "interdicţiilor". Nu ai voie, pentru că "plânge" Isus, pentru că "se supără Isus"! Nu erau de ajuns micile potlogării pe care le făceam şi prin care îl supăram pe Isus, la asta mai contribuia nestăpânirea noastră în ale produselor culinare.
Crescând, am înţeles că totul are un substrat, că, în felul ei, mama nu greşea, din contra, intenţia ei era una cât se poate de nobilă. De altfel, treptat, mi-am asumat crezul ei şi îl duc mai departe. Poate că îndrăznesc să mănânc o felie de cozonac în Vinerea Mare, dar în Miercurea Cenuşii, în Vinerea Mare şi în celelalte vineri din Postul Mare câţi nu consumă carne, fie şi pentru că "aşa am văzut la mama"... (Ionuţ)
