M-a invitat să mă apropii de Sfântul Părinte

Interviu realizat de pr. Claudiu Bulai cu pr. Daniel Bulai

Luna mai din acest an este încărcată cu mai multe evenimente şi sărbători. Unul dintre acestea este împlinirea a 25 de ani de la vizita Sfântului papă Ioan Paul al II-lea în România, la Bucureşti. Vă propun în acest număr al revistei un interviu cu pr. Daniel Bulai care a fost direct implicat în acel eveniment istoric pentru ţara noastră.

- Care a fost rolul dumneavoastră în cadrul acestei vizite?

Una dintre amintirile cele mai frumoase din viaţa mea de preot a fost prima întâlnire cu urmaşul Sfântului Apostol Petru, Papa Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti, unde Domnul a hărăzit să-mi desfăşor ministerul sacerdotal. În anul 1999, îndeplineam misiunea de responsabil diecezan cu pastoraţia tineretului în Arhidieceza de Bucureşti şi cea de ceremonier la Catedrala "Sfântul Iosif". Aceste două activităţi sacerdotale mi-au oferit posibilitatea de a face parte din grupul de organizare a vizitei apostolice a Sfântului papă Ioan Paul al II-lea în ţara noastră. Responsabilităţile primite de la arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu, cu această ocazie, au fost două. Mai întâi, din punct de vedere organizatoric, alegerea şi pregătirea voluntarilor în perioada 7-9 mai 1999, în toate locurile unde avea să fie prezent papa. Apoi, din punct de vedere liturgic, colaborarea cu maestrul de ceremonii pontificale, Mons. Piero Marini, atât pe parcursul pregătirii, cât şi în timpul desfăşurării vizitei Sfântului Părinte. Acum, după 25 de ani, pot da mărturie că, dintre cele două, cel mai uşor mi-a fost să găsesc cei 320 de tineri voluntari care s-au înscris pentru a se implica în buna organizare a acestui eveniment. Erau vremuri extraordinare! Grupuri numeroase de tineri, în toate parohiile, dispuşi sufleteşte să se implice în viaţa Bisericii. Vizita succesorului Sfântului Petru "a căzut pe un pământ bun".

- Ce vă amintiţi, cu plăcere, din acele momente ale organizării?

Spontaneitatea şi disponibilitatea tuturor celor implicaţi în organizare. Pe perioada vizitei, am avut voluntari care au purtat cu mândrie vesta ce avea imprimată pe faţă stema Vaticanului, iar pe spate, scris VOLUNTAR, de la Aeroportul Băneasa, pe străzile pe unde avea să treacă papa cu papamobilul, la Nunţiatura Apostolică, la Catedrala "Sfântul Iosif" şi în Parcul Izvor. Un număr mai restrâns de voluntari au fost prezenţi şi la Palatul Cotroceni, la Patriarhia Română şi în Piaţa Unirii, deoarece în aceste locuri era implicat staff-ul local. Ceea ce nu pot uita, din timpul acelor zile pline de har, sunt spontaneitatea şi sincera bucurie, entuziasmul şi deplina disponibilitate întipărite pe feţele tuturor. Voluntarii erau cu un ochi la sectorul de activitate, iar cu celălalt nerăbdători să-l vadă pe Sfântul Părinte cât mai de aproape. Toţi erau fericiţi, fiindcă este o şansă unică în viaţă să-l întâlneşti pe Papa din Cetatea Eternă. Nu s-a făcut vreo deosebire între catolici şi cei care aparţineau altor confesiuni, între cei din Bucureşti şi cei veniţi de departe, între cei tineri şi cei mai în vârstă, între cei care ajunseseră acolo special pentru această ocazie şi cei care întâmplător se aflau în zonele pe unde avea să treacă Sfântul Părinte. Toţi trăiam aceeaşi bucurie a întâlnirii cu papa. Simţeam că un nou drum se deschidea dinaintea noastră.

- Ce au însemnat pentru dumneavoastră această vizită şi, mai ales, întâlnirea cu papa?

Au însemnat trezirea unui entuziasm în slujirea mea sacerdotală şi au determinat un curaj în a spera că lumea poate fi mai bună şi poate să înţeleagă libertatea. La câteva zile după vizită, am făcut o întâlnire de evaluare a evenimentului cu voluntarii şi-mi amintesc cu plăcere întâmplările şi relatările lor. Bucuria era încă în suflete, iar entuziasmul încă se desprindea din cuvintele lor. Faptul că au fost foarte aproape de Sfântul Părinte şi faptul că papa s-a adresat, mereu, direct lor au făcut ca tinerii să se simtă protagoniştii unui viitor mai bun, mai senin, mai promiţător. Nu pot uita mărturiile câtorva dintre ei: "Pe mine papa m-a privit în ochi!"; "Eu am avut ocazia să primesc un rozariu la ofertoriu!"; "Eu am fost la jumătate de metru de el!"; "Eu am fost ministrant la Liturghia din Parcul Izvor!" etc. Este adevărat, unii au avut "şansa" de a fi foarte aproape de Sfântul Părinte pe parcursul celor trei zile, însă absolut nimeni nu a comentat nemulţumitor dacă acest lucru nu a fost posibil, iar evenimentul a marcat întreaga ţară, fiind comparat cu o primăvară frumoasă pentru un popor în căutarea unei căi, spre adevărata libertate promisă de Cristos: "Adevărul vă va elibera!" (In 8,32). Spiritul vizitei şi frumuseţea comuniunii ne-au pătruns şi ne-au marcat pe toţi. Ne-au determinat să visăm la o lume mai bună şi mai prosperă, ne-au îndemnat şi ne-au încurajat să ne deschidem inimile larg evangheliei lui Cristos.

- Povestiţi-ne un moment unic din timpul vizitei.

Îl cunoşteam pe Mons. Piero Marini, ceremonierul papei, de mai mulţi ani şi, înainte de Sfânta Liturghie din Catedrala "Sfântul Iosif", din 8 mai 1999, mi-a făcut o mare bucurie să-l revăd. După ce Sfântul Părinte a fost primit oficial şi a intrat în catedrală, s-a îndreptat imediat spre Capela de Botez. Eu eram acolo şi îl aşteptam. După câteva minute, planul s-a schimbat. Maestrul de ceremonii mi-a spus: "Papa nu-şi va lua pluvialul din acest loc pentru a forma procesiunea spre altar, ci din Palatul Arhiepiscopal". Am ieşit şi ne-am îndreptat împreună spre un loc special amenajat din timp, ca loc de rezervă (astăzi Casa de pensii), pentru ultimele pregătiri, înainte de a forma procesiunea solemnă ce preceda Sfânta Liturghie. Acolo, în acea încăpere, după câteva momente, Mons. Marini m-a invitat să mă apropii de Sfântul Părinte, a deschis Liturghierul pe care îl avea în mână şi mi-a spus să citesc "clar şi cu pauze" toate intervenţiile pe care papa avea să le facă în timpul Sfintei Liturghii greco-catolice. Am pus cartea pe masă, am început să citesc urmărind cu degetul textul, iar Sfântul Părinte repeta. Se vedea că era familiarizat cu textul în limba română. Dar acea apropiere neaşteptată de succesorul Sfântului Petru îmi este vie în memorie de fiecare dată când mă gândesc la Sfântul Ioan Paul al II-lea şi, în mod special, de fiecare dată când trec prin faţa acelui loc.

- La 25 de ani de la acea vizită vă rog să lăsaţi un mesaj cititorilor noştri.

Un sfert de veac mai târziu, Sfântul Papă continuă, mai mult ca oricând, să binecuvânteze neîncetat România de la "fereastra cerului". Iar moştenirea preţioasă pe care ne-a lăsat-o prin vizita sa continuă şi astăzi să ne transmită mesaje extrem de puternice şi de actuale. Papa Ioan Paul al II-lea, prezent în capitala ţării, împovărat de suferinţă, dar plin de entuziasm, ne-a învăţat cât de necesar este "ca toţi să fim una", să fim împreună pe drumul cel nou al libertăţii şi să ridicăm barierele care ne despart. Ne-a învăţat cât de important este să avem curajul să sperăm într-o lume mai bună, mai frumoasă şi mai înfloritoare şi cât de valoros este să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, pentru a nu mai repeta greşelile unui trecut dureros, acela al comunismului fără de Cristos şi fără de Dumnezeu.