de Vlad Ropotică
O caricatură revoluţionară şi un rând scris sub desenul colorat. "A faut esperer q'eu se jeu la finira bentot" - "Să sperăm că acest joc se va termina curând". Imaginea din anul 1789 arată un episcop şi un nobil căţăraţi în spatele unui simplu ţăran francez.
În acel an, regele Franţei, Ludovic al XVI-lea convocase la Versailles Adunarea Stărilor Generale, un soi de parlament, în care naţiunea franceză era reprezentată de trei grupuri - Clerul, Nobilimea şi Starea a Treia (restul). Privilegiile primelor două stări (vreo 500.000 de oameni) obligau a treia stare la sărăcie şi foame (peste 25 de milioane de oameni).
Începute în luna mai a anului 1789, lucrările acestui organism legislativ ar fi trebuit să parafeze cererile regale. Presat tot mai mult de criza financiară în care se zbăteau monarhia şi statul francez, Ludovic al XVI-lea voia să caute noi surse de venit, mai clar spus, noi impozite. Dar cine să le plătească? Cele două grupuri privilegiate (starea I şi starea a II-a), adică Clerul şi Nobilimea, erau scutite de orice taxă. Deci, să plătească poporul. La acest afront plin de aroganţă, poporul a răspuns. Dur şi fără milă sau discernământ. Aşa a început Revoluţia Franceză.
Dar ceva e şocant. Prima stare era compusă din oamenii Bisericii. Acei oameni care ar fi trebuit să ofere societăţii un model de empatie şi grijă faţă de cei mai simpli dintre cetăţeni. Or, tocmai aici erau cele mai mari interese de a păstra privilegiile. Furia francezilor a fost fără margini. Din acele zile a început să fie vizibil şi afirmat un anticlericalism fără egal în lume. Cu anumite consecinţe până azi.
În anul 1848, celebrul romancier francez Victor Hugo termină de conturat prima parte a ceea ce va deveni romanul său de căpătâi - Mizerabilii. Unul dintre primii cititori ai schiţelor lui Hugo era fiul său, radical anticlericalist, Charles. Răsfoind manuscrisul tatălui, a dat peste un personaj extraordinar - episcopul Myriel, cel care îi oferă ocnaşului Valjean o lecţie despre iertare şi dărnicie. Furios, juniorul Hugo îşi apostrofează tatăl: "De ce un popă? Puteai pune un personaj luminat, un doctor, un avocat ceva, dar nu un popă!". Se spune că seniorul i-a răspuns că tocmai calitatea umană deosebită a lui Myriel e o mustrare pentru preoţii din prezent.
În această dezbatere literară avem, de fapt, cheia problemei. În zilele lunii iunie, ne-am obişnuit să vedem sfinţiri de preoţi, să ne bucurăm că acest dar minunat merge mai departe. Dar nu putem fi orbi şi la criticile din jur. Şi acum sunt oameni care spun: "Afară cu preoţii! Nu fac nimic, sunt nişte paraziţi!". Aceia care sunt apropiaţi de Biserică suferă când se ciocnesc de aceste atitudini. De fapt, dincolo de ideologie şi clişeu se ascunde o realitate - societatea aşteaptă ceva de la preot.
În luna noiembrie 2023, episcopii francezi s-au adunat la Lourdes şi au decis deschiderea fazei diecezane pentru Bienvenu de Miollis. Ceea ce puţini ştiu este faptul că acest episcop de Digne a fost modelul pe care Hugo l-a folosit pentru episcopul Myriel. Actualul episcop de Digne, numit în anul 2022, povestea că numirea a venit cu un îndemn de la Papa Francisc: "Urmează exemplul lui de Miollis!". Apropierea de oameni, caritatea sinceră şi fără reclamă, spiritul umil şi cald au făcut ca, la finalul vieţii sale, bătrânul episcop să fie condus spre criptă de mii de oameni.
Da, societatea aşteaptă ceva de la preoţi. Nu perfecţiune. Ci viaţă. Viaţa lui Cristos. Când oamenii vor vedea că preotul nu apasă spatele celor umili şi săraci, atunci se va topi agresivitatea şi ne vom putea ruga în zilele de iunie pentru sfinţirea preoţilor.
