Eu pentru cine votez?
de pr. Petru-Sebastian Tamaş
Domnule dramaturg,
Celebra întrebare retorică a cetăţeanului turmentat din comedia O scrisoare pierdută reflectă deziluzia omului de rând în faţa mizeriei ce pătează democraţia în pragul alegerilor electorale: "Eu pentru cine votez?". Satirizând defectele societăţii, ai provocat o reflecţie cu privire la viciile şi slăbiciunile umane. Şi nu e rău. Făcând un arc peste timp, personaje precum Caţavencu, Dandanache, Trahanache, Tipătescu, Farfuridi îşi joacă şi astăzi foarte bine rolul, într-un context nou, cu accente şi nuanţe diferite, contrastul dintre aparenţă şi esenţă fiind bine camuflat.
Îţi mai aminteşti de autoexilul tău la Berlin, pentru a scăpa de "duhoarea" din ţara ta? "N-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul vieţii demne de compătimit" - îi scriai lui Alexandru Vlahuţă. Pesemne că erai mult prea necăjit şi nu mai suportai politica românească. Refuz însă a crede că aceasta este soluţia atunci când nu mai ştii cu cine să votezi.
Domnule dramaturg, apreciez intenţia dumitale de a corecta defecte şi a îmbunătăţi moravuri, dar schimbarea e posibilă doar atunci când apar politicieni luminoşi, carismatici, care inspiră virtuţi şi valori. Doar lumina îndepărtează întunericul. E uşor şi prea puţin a ironiza şi a te plânge de politicienii de carton sau pseudopoliticieni. Mulţi dintre contemporanii mei au început să gândească astfel: "Politica este murdară. Stai cât mai departe!". Dacă este aşa, ne merităm soarta, iar viaţa politică este confiscată de oameni fără moravuri. Or, creştinul din mine ştie altceva: omul a primit din partea lui Dumnezeu pământul spre administrare, iar într-o zi va da cont de administrarea sa. Cetatea pământească este o pregustare a cetăţii cereşti, a Paradisului, şi nu avem dreptul să ne batem joc de ea. A rămâne un simplu critic/admirator al scenei politice ne plasează în afara creştinismului autentic. În funcţie de propriile competenţe şi vocaţia primită, avem datoria sacră de a ne implica pentru binele cetăţii.
Nu pot să ignor galeria politicienilor catolici europeni care, deşi imperfecţi, în faţa mizeriilor politice nu au dezertat, ci şi-au asumat un rol. Pentru ei, ar merita să votezi oricând. Iată câteva nume! Thomas Morus (1478-1535). Sfânt protector al politicienilor şi al oamenilor de stat. Secretar şi consilier personal al regelui Henric al VIII-lea, a murit refuzând să renunţe la principiile şi credinţa sa catolică. Ultimele sale cuvinte au fost: "Mor slujitor credincios al regelui, dar înainte de toate slujitor al lui Dumnezeu". Charles de Gaulle (1890-1970). Preşedinte al Franţei. A rămas toată viaţa un catolic devotat, chiar în mijlocul unei societăţi secularizate. Zilnic era la Sfânta Liturghie. "Biserica este singurul loc în care cineva îmi vorbeşte şi nu trebuie să răspund." Konrad Adenauer (1876-1967). Cancelar german şi unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene. Un catolic practicant şi un promotor al moralei sociale a Bisericii.
Domnule dramaturg, de la Berlin îi scriai în anul 1907 lui Mateiu, fiul tău: "Împrejurările prin care a trecut şi trece ţara noastră şi care-mi întristează aşa de adânc bătrâneţele mie să-ţi fie îndemn în dragoste pentru patrie. Dumnezeu să-ţi facă ţie parte de vremuri mai bune la bătrâneţe! Noi am început cu veselie şi sfârşim cu mâhnire". Îmi doresc enorm ca tinerii creştini ai generaţiei mele să nu facă doar satiră şi critică, ci să-şi asume un rol politic. Ce viitor ar avea această ţară în mâna unor oameni fără Dumnezeu, fără valori, fără virtuţi? Îmi doresc enorm ca tinerii creştini ai generaţiei mele să nu fugă peste mări şi ţări, lăsând pământul străbun pe mâna celor lacomi de avere şi fără dragoste de om. Îmi doresc enorm ca dintre tinerii generaţiei mele să se ridice politicieni integri, ca niciun cetăţean să nu mai fie nevoit a se întreba retoric: Eu pentru cine votez?
