Cursa vieţii mereu câştigătoare

de pr. Felix Roca

Unele persoane sunt atât de înrădăcinate în bucuria de a trăi, încât reuşesc nu numai să umble fără să obosească, ci chiar să alerge pe circuitul vieţii în ciuda faptului că au rămas fără picioare.

O nouă zi, o nouă posibilitate

Pe circuitul automobilistic de la Lausitzring, Germania, la 15 septembrie 2001 s-a desfăşurat un important concurs. După ultima oprire, un concurent reintră pe circuit pentru ultimele 13 tururi de pistă. Însă, brusc, pierde controlul monopostului. Este lovit în plin de un alt concurent, iar automobilul este despicat în două. Ajunşi cu o extremă promptitudine la faţa locului, medicii constată că ambele picioare sunt sfărâmate. Aceştia îl stabilizează, capelanul concursului îi administrează Ungerea bolnavilor şi un elicopter îl transferă la Berlin. După 16 operaţii, şapte stopuri cardio-respiratorii şi şase săptămâni de spitalizare, pilotul este externat din spital.

Este istoria pilotului italian Alessandro Zanardi, cunoscut ca Alex. S-a născut în octombrie 1966, iar când avea 14 ani a descoperit pasiunea sa pentru kart, ce l-a dus până la performanţa de a concura în Formula 1. Groaznicul accident nu i-a răpit speranţa. Întrebat care a fost impactul accidentului asupra credinţei sale, Alex a declarat: "Sunt o persoană căreia îi place să zâmbească, în ciuda a ceea ce poate fi imaginarul colectiv. Şi apoi, am o filozofie de viaţă: nu contează unde eşti, ce faci şi ce obiective ţi-ai propus. Important este să fii conştient că a doua zi ai şansa de a face ceva mai mult, de a deveni mai bun. Întotdeauna! Oricine are nevoie de un imbold, iar religia poate reprezenta acest lucru. În ceea ce mă priveşte, am crezut întotdeauna că Dumnezeu are probleme mult mai mari de rezolvat decât Alex Zanardi. Dacă am o proteză care nu funcţionează bine, nu îi cer Celui Preaînalt să mă ajute: mă duc la un ortoped sau iau o cheie şi încerc să o repar singur".

Cursa recunoştinţei

Alex nu a renunţat la pasiunea sa. În anul 2002 a reluat participarea la concursurile automobilistice spunând că, dacă şi-ar rupe din nou picioarele, ar avea nevoie doar de un imbus ca să rezolve problema (referindu-se la proteze) şi că nu mai are cum să răcească din cauză că merge desculţ. O astfel de atitudine de viaţă i-a fost inspirată de credinţă: "A avea credinţă înseamnă să crezi că există o conştiinţă în noi, o bucată de Dumnezeu pe care el ne-a dat-o. Credinţa este cu siguranţă cel mai preţios bun pe care mi l-au lăsat părinţii mei".

Determinarea l-a purtat să încerce noua aventură sportivă a paraciclismului, la proba de handbike (bicicletă care se conduce cu mâinile). A câştigat numeroase campionate mondiale şi concursuri olimpice. Întrebat cum consideră că s-a comportat viaţa cu el, a răspuns: "Enorm de generoasă. Dacă s-ar inventa o modalitate de a-mi implanta o pereche de picioare mâine dimineaţă, aş fi primul la rând. Dar dacă un fel de baghetă magică nu numai că ar schimba rezultatul accidentului meu grav şi mi-ar reda membrele, ci ar şterge şi ultimii zece ani, nu aş accepta. Dacă nu aş fi trecut prin calvarul meu, cu siguranţă aş fi supărat pe viaţă pentru o mie de alte motive. Şi nu aş fi atât de recunoscător".

Ce este mai bun urmează să vină

Despre speranţă, Alex spunea: "Privesc viitorul cu optimism, entuziasm şi pozitivitate. Am avut de înfruntat multe bătălii până acum. Nu am renunţat niciodată, şi mai ales în cele mai întunecate momente, bazându-mă pe voinţa mea înnăscută. Iar acest lucru îmi permite în continuare să privesc spre ziua de mâine cu speranţa că tot ce este mai bun este pe cale să vină".