de pr. Ioan Balan

V-aţi gândit vreodată că totul este dar? Da, absolut totul este dar şi de cele mai multe ori un dar nemeritat! Aerul pe care-l respiră plămânii flămânzi de viaţă este dar! Soarele care-şi trimite razele sale luminoase şi încălzitoare este dar! Părinţii tăi, tata şi mama, au cochetat prin iubire cu Dumnezeu şi ţi-au dăruit viaţa! Apa ce ţâşneşte din pământ şi care-ţi potoleşte setea este dar! În viaţa ta este un buchet splendid de oameni buni care îţi înveşmântează viaţa în culorile frumuseţii. Şi acesta este un dar! Învăţătorii, profesorii şi educatorii care ţi-au descoperit tainele cunoaşterii sunt un dar preţios de neuitat şi de purtat în suflet ca pe o icoană sfântă! Dar este pâinea ce-ţi umple stomacul! Este dar prietenia atâtor oameni care ar face orice să te ajute! Totul este dar, iar noi nu suntem decât nişte beneficiari ai darului nemăsurat al lui Dumnezeu şi al oamenilor!

Deunăzi am reîntâlnit un om. Stă mereu la ,,locul său de muncă", cu mâna întinsă şi cu glas rugător, cerşind mila trecătorilor, aşteptând să-i strecoare cineva fie o monedă, fie o bucată de pâine, fie ceva de îmbrăcat. Impresionează mereu cei care imploră ajutorul! Nu este uşor să stai cu mâna întinsă cerând! Câte gânduri îşi fac ceilalţi despre tine atunci când ceri! Câte preconcepţii şi critici!

Omul ştia, cu glasul său stins, să mulţumească trecătorilor pentru darul lor, reuşea să-i îmbrăţişeze cu gândul pe cei care îi întindeau o mână de ajutor şi-i binecuvânta implorând ajutor de la Domnul pentru binefăcătorii săi necunoscuţi. Sunt luni întregi de când îl văd în aceeaşi ipostază, dar de la o zi la alta devine un altul: îi dispare acea mulţumitoare lumină din ochi. Oare de ce se pierde lumina împlinirii şi a recunoştinţei?

Privesc cu atenţie la copiii purtaţi de părinţi şi de bunici prin parcurile de joacă. Atunci când micuţul începe să plângă voind un anumit lucru, imediat un adult se pironeşte în faţa lui şi e gata să se transforme în zâna posesoare de bagheta magică împlinitoare de dorinţe. În măsura în care copilului i se dă ceea ce doreşte, imediat ochii i se luminează. Pe măsură ce anii trec, orice dar pare atât de firesc, încât se pare că face parte din normal şi nu mai are gustul bucuriei adevărate! Ţie, vieţuitorule, îţi recomand să-ţi laşi ochii să strălucească de bucuria fiecărui dar, iar inima să-ţi fie mereu plină de emoţie şi recunoştinţă pentru toate cele primite.