Interviu cu pr. Lucian Farcaş, realizat de pr. Claudiu Bulai

În luna iunie, mulţi preoţi aniversează momentul hirotonirii preoţeşti. În acest număr al revistei l-am invitat la dialog pe un părinte care a împlinit un număr rotund de ani de Preoţie. Părintele a slujit în Dieceza de Iaşi, în Arhidieceza de Bucureşti, în Germania şi Austria, iar de peste 20 de ani lucrează în mediul didactic. Vă invit, aşadar, la un dialog cu pr. Lucian Farcaş, profesor de teologie morală la Seminarul Mare din Iaşi.

- Aţi împlinit 40 de ani de la acel "Promit". Cum aţi descrie aceşti ani?

Este adevărat că în acei ani - 1970-1989 - data de 29 iunie, sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul era aleasă pentru hirotonirea preoţească. De altfel, aceasta corespunde şi perioadei istorice când candidaţii la preoţie de la Seminarul Mare din Iaşi nu mai mergeau la Alba Iulia pentru hirotonire, ci mai degrabă venea un episcop de acolo pentru sfinţirea sacerdotală. Nu pot descrie aceşti 40 de ani ca o perioadă lungă, asemănătoare cu călătoria poporului ales, Israel, plină de evenimente salvifice şi totodată dramatice. Totuşi, a fost una lungă, atât ca timp, cât şi ca distanţe: mai întâi, trei numiri de vicar parohial - Mărgineni, Galaţi, Bucureşti (Bărăţia) - şi apoi în străinătate, la început în Germania în perioada 1990-1997 (pastoraţie şi studii) şi ulterior în Austria (activitate pastorală). Am fost chemat în ţară de PS Petru Gherghel, pentru a lucra mai ales în câmpul teologic didactic la Seminarul Mare (din anul 1997) şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (începând cu anul 2002).

- Cum s-a născut şi s-a maturizat vocaţia la Preoţie?

În această privinţă, aş putea numi patru perioade diferite ca timp şi specificitate. Mai întâi a fost copilăria, când raportul nostru de familie cu Biserica era modest, dar cât de cât autentic. Locuiam la distanţă mare de biserica parohială din Barticeşti (aproximativ 2 km); nu era curent electric, locuiam "în câmp" la şoseaua europeană E85 şi nu am fost niciodată ministrant. Pe atunci credinţa era trăită, dar cumva la "foc mic". Pentru a doua perioadă aş numi anul 1971, când au fost sfinţiţi şi doi preoţi din satul meu Barticeşti. Unul dintre ei, pr. Virgil Chelaru, era văr bun cu mama, care a participat la sfinţirea lor. Lucrând cu ea acasă în curte, mi-a povestit cele trăite de ea. Cuvinte puţine, modeste: mai degrabă practice, vizibile, concrete, ba chiar materiale sau lumeşti; dar a fost impresionantă. Tot pe atunci am fost pentru o zi la Piatra Neamţ cu pr. paroh Mihai Rotaru. De ce m-a luat pe mine? Nu ştiu. Am vorbit mai tot timpul despre toate, dar nu despre Dumnezeu, nu despre Rozariu, şi oricum nu despre Preoţie. La prânz nu m-a lăsat la şosea, unde locuiam, ci m-a invitat la masă: eu, de la periferia parohiei, în centrul vieţii creştine locale. Al treilea moment a fost întâlnirea cu un seminarist, domnul Pavel Balint. Era încă la Şcoala de Cantori. Am mers la Hălăuceşti ca să schimbăm la brutărie grâu pe pâine. Am vorbit tot timpul, mai ales el; nimic despre Dumnezeu, despre Fecioara Maria, şi efectiv nimic despre Seminar. După cele trei întâlniri, m-am trezit cu o întrebare: Cine sunt aceşti trei oameni - mama, preotul paroh şi domnul seminarist? Răspunsul a venit ulterior, nu deodată: sunt oameni, dar nu ca toţi ceilalţi, ci puţin altfel. Mai departe, au fost etape, au fost pe rând etape de maturizare: Seminarul Mic, Seminarul Mare şi primii ani de trăire a preoţiei, în primul rând în activitatea pastorală.

- Sunteţi profesor de teologie morală socială la Seminarul Mare din Iaşi. De ce este importantă această materie pentru formarea viitorilor preoţi?

Aţi formulat "profesor de teologie socială" la Seminar şi etc. Ei bine, aici este necesară o precizare: eu am studiat în Germania, unde un doctorat în teologie nu se face într-o anumită specializare teologică (cum ar fi biblică, dogmatică, liturgică etc.). Titlul de doctor în teologie este general. Practic, cu gradul de doctor în teologie îţi cauţi singur de lucru; pentru specializare este nevoie de titlul de profesor abilitat - încă 3-7 ani de studiu, cercetare, publicaţii, articole - şi abia atunci te caută alţii, alte instituţii de profil teologic. Cât despre teologie socială, acest titlu a apărut în urma cursurilor de Doctrină Socială a Bisericii, predată în toţi aceşti ani la Seminarul Mare şi la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza". Este rezultatul unei practici şi experienţe teologice didactice. Dacă este important pentru viitorii preoţi? Dacă nu ar fi (foarte) important, nu ar mai fi apărut în anul 2004 Compendiul de Doctrină Socială a Bisericii. Este o voce şi o prezenţă importantă a Bisericii în lumea de astăzi.

- Povestiţi-ne, vă rog, un moment din viaţa de preoţie, pe care îl preţuiţi şi din care aţi învăţat ceva.

Îmi vine destul de greu să numesc un moment anume din viaţa de preoţie, care să se impună mai mult pentru preţuire şi ca izvor continuu de învăţătură permanentă. Sunt foarte multe momente de experienţă în viaţa de 40 de ani a unui preot. Nu le enumăr aici, totuşi consider ca fiind "diferit şi important în sine" Cercul Biblic pe care l-am înfiinţat şi promovat mai întâi la Galaţi şi apoi la Bucureşti; printre altele, era o iniţiativă de formare biblică în primul rând pentru mediul intelectual: absolvenţi de facultate, studenţi şi liceeni. Alături de participanţi - care, pe atunci, din motive de lipsă a mijloacelor moderne de informare, îşi luau la lecţii şi notiţe în caietul personal -, eu am fost unul dintre beneficiarii acestor cursuri de formare biblică.

- La final, vă invit să lăsaţi un mesaj pentru cititorii revistei noastre referitor la importanţa de a fi morali din punct de vedere social.

Conciliul Vatican II, mai ales în constituţia pastorală Gaudium et spes, insistă asupra prezenţei creştinilor în viaţa comunitară, pentru că în mijlocul societăţii (şi de astăzi) - societate considerată ca un corpus sociale (corp social) - creştinii sunt ca un ferment, ca un factor de creştere şi dezvoltare a societăţii, pentru a deveni o civilizaţie a iubirii. În Docat, catehismul social pentru tineri, la capitolul "Comunitatea politică", este un subtitlu: putere şi morală. Le doresc tuturor celor angajaţi în treburile publice ale societăţii noastre să promoveze o acţiune de armonie între putere şi morală; aşadar, nici politică fără morală şi nici morală fără politică. Papa Francisc ne spune că angajarea politică este (poate fi) o slujire nobilă.