Prelucrare de pr. Felician Tiba
"Pandemia a lăsat în noi nu doar teamă, ci şi multă comoditate", o spune un copil de 8 ani, care se trezea de dimineaţă şi împreună cu părinţii mergea la Liturghie în fiecare duminică, care răspundea la întrebările preotului puse în timpul predicii, care abia primise Prima Sfântă Împărtăşanie şi care îşi propusese să nu lipsească niciodată de la întâlnirile catehetice.
"Se întâmplă ceva curios: dacă până la pandemie era chiar mama cea care mă zorea, împreună cu sora mea mai mare, să ne grăbim, să nu întârziem la Liturghie, să nu treacă o duminică fără să ne împărtăşim şi nicio zi fără să ne rugăm, după pandemie, în mod inexplicabil, mama s-a transformat. Nu doar că nu ne mai cere aceste lucruri, dar nici ea nu le mai face. Credeţi-mă, nu că dau din casă, dar mama nu se mai roagă! Tata, nici atât! La fel face şi sora mea mai mare, care între timp e adolescentă şi care, inspirându-se şi de la colegele ei, a devenit foarte dificilă.
Eu credeam că pandemia a lăsat în noi teama de necunoscut şi că ne-a apropiat mai mult de Dumnezeu. Cum îmi lipseau în acea perioadă întâlnirile cu prietenii de la biserică! Chiar îi auzeam pe părinţi discutând despre bisericile pline care urmau să se umple după ce, în sfârşit, se va termina cu aceste restricţii. Dar nu a fost aşa!
Cred că Dumnezeu ne-a dat o lecţie, dar a uitat să ne treacă şi clasa. Să fi picat noi examenul? Ceva s-a întâmplat! Eu ştiam că încercările îi apropie pe oameni de Dumnezeu, dar pandemia mai mult i-a îndepărtat. Ceva, undeva, s-a rupt! Cred că s-a rupt legătura dintre om şi Dumnezeu. Noi, cei care am rămas după valul de pandemie, care am scăpat cu o formă uşoară de COVID-19, aşa cum au avut şi părinţii noştri, am văzut că se poate. Şi am uitat de Dumnezeu...
Acum merg singur la Liturghie, dar nu e totuna! (Cătălin)
