Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Cine ar fi putut crede că o bomboană de mentă poate declanşa o iubire de-o viaţă?

Mă aflam la una dintre conferinţele pe care, în calitate de profesor, le ţineam la diferitele evenimente la care eram invitat. Era vorba de un simpozion de două zile. Înaintea mea era prevăzut să vorbească o doamnă profesor de la o universitate de undeva din vestul ţării. Zic eu doamnă, pentru că necunoscând-o...

A urcat la prezidiu, şi-a scos foile de pe care urma să se inspire şi a început să vorbească. La un moment dat, a început să tuşească. Stingherită şi uşor iritată şi-a pus mâna la gură şi a continuat scuzându-se. Dar tusea nu a încetat. A început să revină în episoade din ce în ce mai dese, astfel încât a fost nevoită să întrerupă conferinţa. Nici măcar paharul cu apă pe care îl avea alături nu a ajutat-o.

La un moment dat, organizatorii au venit la mine şi m-au rugat să fac schimb cu "doamna" şi să continui eu programul, urmând ca ea, după ce avea să-şi revină din criza de tuse, să continue prezentarea conferinţei pe care o pregătise.

Pentru că ajunsesem cu o zi înainte în localitatea unde se desfăşura simpozionul, ca să mai treacă timpul, am făcut o plimbare prin magazine. La un moment dat, am fost atras de nişte bomboane de mentă total diferite de ceea ce ştiam că există pe piaţă. Evident că mi-am cumpărat o pungă şi am început să mănânc din ea. Îmi plăcea senzaţia de răcoare pe care o lăsa în gură, dar şi aroma pregnantă. Şi pentru că mi-au plăcut atât de mult, m-am întors şi mi-am mai cumpărat câteva pungi, ca să le am de rezervă.

În ziua prezentării conferinţei, fără să ţin cont de ceea ce urma să se întâmple, am luat câteva bomboane cu mine. Am zis, să fie acolo!

După incidentul cu "doamna" profesoară, ca un gentleman, am scos mâna de bomboane pe care le aveam în buzunar şi i le-am oferit. Colega le-a luat, s-a aşezat pe scaun şi, în timp ce eu deja începusem conferinţa în locul dânsei, a luat una dintre bomboane sperând să-i facă mai bine. Curând, tusea a lăsat-o şi în cel mai scurt timp şi-a revenit, astfel încât a putut să-şi continue fără probleme conferinţa pe care o avea în program.

După încheierea simpozionului, la masă fiind, a ţinut cu tot dinadinsul să-mi mulţumească. Am încercat să-i explic de unde cumpărasem bomboanele şi cât de surprins am fost eu însumi să le descopăr diferite de ceea ce ştiam că există pe piaţă. Discuţiile s-au dus mult mai departe şi într-un final a apreciat că nu m-am sfiit să-i ofer o soluţie, chiar dacă de faţă era o sală întreagă.

Aflasem cu acea ocazie că "doamna" cu pricina nu era căsătorită şi că gestul meu deschisese de fapt calea spre o astfel de "aventură". Era vorba de o tânără foarte bine educată, manierată şi cu o credinţă puternică. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit nu a fost faptul în sine că mi-a mulţumit pentru bomboanele oferite, ci că prin gestul meu ea a văzut în mine o persoană de încredere, capabilă să sară în ajutor, indiferent de circumstanţă. Şi aşa s-a legat o prietenie strânsă între noi. Am continuat să ne sunăm, apoi să ne întâlnim, să facem schimb de experienţă profesională, apoi... ce să vă spun? Ea este astăzi soţia mea! Între timp, Dumnezeu ne-a oferit trei copii frumoşi şi suntem foarte mândri de ei.

Dincolo de toate acestea, avem o iubire sinceră, bazată pe întrajutorarea reciprocă, condiţie fără de care o familie nu poate merge frumos înainte. Şi, apropo, am uitat să precizez: din ziua în care ne-am mutat împreună ca soţi, nu ne lipsesc bomboanele de mentă din casă, în amintirea întâlnirii noastre... (Eduard)