de pr. Cristian Chinez
De obicei, când vine vorba de mântuire, ne gândim la soarta fericită a sufletului nostru de după moarte (învierea trupului fiind completarea). Prin proiectarea ei într-un viitor - de preferat? - cât mai îndepărtat, riscăm să decuplăm "vagonul" în care ne aflăm în momentul de faţă de "locomotiva" care trage în acea direcţie. Iată de ce implicaţiile care decurg din aşa-zisele sinonime ale mântuirii poate că ne determină la ceva mai mult...
Visăm să fim salvaţi în ultimul moment printr-un har deosebit. Ca tâlharul de pe Calvar. Acela însă l-a cunoscut pe Cristos abia atunci. Pe când noi... Invocăm izbăvirea de rău şi bine facem, dar... Am fost cruţaţi de nenumărate ori de ceea ce meritam după dreptate, iar prin milostivirea lui Dumnezeu am fost creditaţi ca fiind valoroşi în ochii Domnului. Dar toate acestea cer convertire. O convertire continuă. Pentru a corespunde în măsură cât mai mare...
Conform gândirii ratzingeriene, mântuirea este fondată pe iubire: "A putea obţine şi a da în schimb iubire înseamnă mântuire". Şi, chiar "într-o lume în care nu se pune problema mântuirii universale, există cu siguranţă o mântuire iniţială, fragmente de mântuire. Ele apar acolo unde iubirea este prezentă în una dintre formele sale... Sunt totuşi doar fragmente, nu însăşi mântuirea". Complexitatea fenomenului însă nu trebuie să ne descurajeze. Dimpotrivă... Căci totul este posibil prin lucrarea harului.
