de pr. Iosif Dorcu
Istoricul breton Loeiz Herrieu notează în jurnalul său: "Rar se poate vedea o biserică gotică aşa de minunată. Peste tot se văd doar flori sculptate în piatră, pe toate părţile, de sus până jos. Mare a fost odinioară credinţa în această ţară de s-a putut construi o asemenea casă pentru Mama Mântuitorului nostru". E vorba despre Sanctuarul Maicii Domnului din localitatea L'Épine, situată în nord-estul Franţei, la 50 km de Reims.
Istoria de la L'Épine începe în anul 1400, în ajunul sărbătorii Bunei-Vestiri. Seara, întorcându-se de la păşune spre stână, câţiva păstori au zărit într-un tufiş de spini o lumină neobişnuită. Oile au luat-o la fugă, însă mieii s-au apropiat de tufiş. Păstorii, urmărind mieii, s-au apropiat şi au văzut o statuie a Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe. Lumina devenea din ce în ce mai mare, încât se putea vedea în satele vecine, Courtisols şi Melette, şi a persistat toată noaptea. A venit şi parohul de Melette împreună cu mai mulţi preoţi, care au luat statuia şi au depus-o în capelă. Un alt semn era că tufişul, în luna martie, era verde ca în timpul verii. Imediat au început să vină pelerini în grupuri mari din toate părţile.
Fiind în timpul Războiului de 100 de Ani şi al multor epidemii de ciumă, faptul a fost interpretat ca un semn de protecţie.
Marea afluenţă de pelerini, care ofereau donaţii, a făcut posibilă construirea acestei bazilici între anii 1406 şi 1427. Fântâna săpată în timpul construirii sanctuarului se poate vedea şi astăzi în interior. Are o adâncime de 26 de metri şi este considerată ca un simbol: un izvor într-un pământ steril şi acoperit cu spini. Foarte multe minuni au fost consemnate după ce bolnavii au băut apă din această fântână: reanimarea copiilor născuţi morţi, vindecarea unei femei oarbe din naştere, a multor paralitici. Mult timp a fost numită "Fântâna Maicii Domnului", iar Papa Pius al X-lea o asemăna cu izvorul de la Lourdes, numind-o "Lourdes-ul din zona Champagne".
Statuia miraculoasă, aşezată într-un ciboriu aurit, se află într-o capelă laterală, ornată cu dantelărie sculptată în piatră albă. Maria poartă o rochie albastră, cu o cingătoare aurită, ţine Pruncul pe mâna stângă, iar în mâna dreaptă are doi crini.
În sanctuar se mai află şi o relicvă din crucea lui Isus.
Pe locul satului L'Épine, pe timpul apariţiilor, era doar o capelă modestă, parohia fiind la Melette, dar cu timpul locuitorii s-au mutat în preajma noului sanctuar. De aceea, printr-o bulă papală, Papa Calixt al III-lea transferă sediul parohial de la Melette la L'Épine.
Printre pelerinii celebri se numără Filip cel Bun, duce de Burgundia, care a făcut una dintre cele mai mari donaţii pentru noua construcţie, şi regele Ludovic al XI-lea, care la 15 august 1471 a donat 1.200 de scuzi de aur, dar şi Carol al VII-lea, Maria Stuart şi Ludovic al XIV-lea.
După Revoluţia Franceză din anul 1789, pelerinajele s-au revigorat, cel mai mare fiind consemnat în anul 1890, când, cu ocazia încoronării statuii, au participat 10.000 de pelerini.
La sanctuar a poposit în 1946 şi nunţiul apostolic de la Paris, Angelo Roncalli, viitorul Papă Ioan al XXIII-lea.
La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, prizonierii germani eliberaţi au purtat la sanctuar o cruce mare, realizată din sârmă ghimpată.
Sanctuarul a fost ridicat la rangul de "basilica minor" în 1914 şi înscris în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1968.
