Un sfârşit cu demnitate

de Diana Bejan

În luna februarie, Sfântul Părinte ne îndeamnă să reflectăm asupra situaţiei bolnavilor în fază terminală, pentru ca aceştia să primească cele mai bune îngrijiri în ultima etapă a vieţii lor.

Deşi sfârşitul vieţii poate surveni în orice stadiu al acesteia, majoritatea persoanelor care se confruntă cu această situaţie sunt vârstnice. După cum însuşi Papa Francisc a precizat în cadrul audienţei generale din ziua de 9 februarie 2022, "vârstnicii reprezintă înţelepciunea noastră şi trebuie să îi îngrijim ca pe o comoară. Chiar dacă, poate, nu mai are sens ceea ce vorbesc sau nu mai vorbesc deloc, ei sunt cei care ne-au dăruit lucrurile cele mai de preţ: viaţă, amintiri, sfaturi". Tot atunci, papa a dat exemplul Sfintei Tereza de Calcutta, flacăra carităţii, pentru care "nimeni nu a trăit în van, dacă a reuşit măcar o dată să aprindă o lumină în întunericul altuia". Aşadar, bolnavul nu reprezintă o povară, ci un mijloc de a ajunge mai aproape de Dumnezeu, exersând compasiunea, caritatea şi spiritul de sacrificiu.

Papa Francisc îi dezaprobă pe cei care grăbesc sfârşitul celor aflaţi la apogeul suferinţei, deoarece "nu moartea este un drept, ci viaţa; un bolnav trebuie îngrijit la fel ca un copil, deoarece atât naşterea, cât şi moartea, reprezintă un mister ce trebuie respectat".

Promotor al demnităţii omului, indiferent de stadiul vieţii în care se află, papa îi laudă pe cei care acordă îngrijiri paliative de orice fel, atât medicale, cât şi psihologice sau spirituale, îndemnându-ne şi pe noi să urmăm pilda bunului samaritean, care nu a privit doar cu ochii, ci şi cu inima la aproapele lui. Deoarece finalul vieţii aduce multe emoţii, printre care şi frică, chiar şi disperare, suntem încurajaţi să fim un sprijin real, în special prin rugăciune, dând rost suferinţei prin unirea cu voinţa Tatălui ceresc.

Să îi purtăm mai mult în inimile noastre pe cei în faza terminală a vieţii, dar şi pe aceia care se îngrijesc de ei, încurajaţi şi de îndemnul Sfântului Apostol Paul care ne spune că "suferinţa noastră scurtă [...] ne aduce un belşug nemărginit al gloriei veşnice" (2Cor 4,17).