Vindecare pentru slujire

de pr. Felix Roca

Un semn de speranţă şi de încredere este şi viaţa unui bolnav de cancer binecuvântat de Papa Benedict al XVI-lea, care se vindecă şi devine preot. La rândul său, prin harul lui Dumnezeu, devine semănător de speranţă.

Din canoe la spital

În anul 2011, tânărul american Peter Srsich, care avea atunci 17 ani, s-a întors dintr-o expediţie în canoe cu o mare oboseală şi tuse. S-a crezut că este vorba despre o pneumonie, dar analizele efectuate la spital au scos la iveală un cancer al sistemului limfatic în stadiul patru şi o tumoare mare pe un plămân. Tânărul, foarte zelos în credinţa sa, a început o cură de chimioterapie. Dincolo de calvarul fizic, durerea era mentală şi spirituală: avea credinţă puternică şi simţea chemarea la Preoţie în taina inimii sale şi, tocmai de aceea, nu înţelegea sensul calvarului.

Obosit de boală, la un moment dat nu a mai vrut să se împărtăşească: "Ştiam că mama mea se va simţi mai bine dacă mă va vedea împărtăşindu-mă, aşa că, în cele din urmă, am fost de acord. În acel moment, Domnul nostru s-a arătat cu adevărat, s-a arătat într-un mod puternic şi mi-a vorbit în inimă, îl puteam simţi cu adevărat în adâncul meu. El mi-a spus: «Peter, ştiu că este dificil. Nu-ţi voi lua suferinţa, dar voi merge cu tine prin ea». A fost un moment în care nimic nu se schimbase, şi totuşi totul se schimbase".

Binecuvântarea "vindecătoare"

Peter a fost contactat de asociaţia americană "Make a wish" care oferă copiilor şi tinerilor afectaţi de boli grave şansa de a-şi îndeplini un vis. Cel al lui Peter s-a dovedit a fi atipic: să-l întâlnească pe papa. Coordonatorul asociaţiei, Luann Griffin, avea să povestească mai târziu: "După ce l-am întâlnit pe Peter, n-am avut nicio îndoială că aceasta era adevărata lui dorinţă şi că va juca un rol important în ceea ce dorea să facă mai târziu, în «cariera» sa".

Astfel, în mai 2012, dorinţa lui a devenit realitate. Peter a mers la Roma cu familia sa şi s-a deplasat în Piaţa "Sfântul Petru" pentru a-l întâlni pe Papa Benedict al XVI-lea în timpul unei audienţe publice. Familia Srsich a fost invitată să se aşeze la rând pentru întâlnirea cu papa. Peter a observat că ceilalţi aduseseră cadouri preţioase pentru a i le oferi pontifului, în timp ce el nu plănuise nimic. Tatăl său i-a sugerat să-i ofere brăţara verde pe care o purta la încheietura mâinii, pe care era scris "Rugaţi-vă pentru Peter", făcând referire la un pasaj biblic care îi plăcea în mod deosebit tânărului: "Ştim că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui" (Rom 8,28).

Peter povesteşte întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea: "S-a uitat la mine şi m-a întrebat: «Vorbiţi engleză?». Apoi, şi-a pus mâna pe pieptul meu, chiar acolo unde era tumoarea, despre care nu-i spusesem, nu avea de unde să ştie. Binecuvântarea se face în general pe cap". Peter i-a povestit rapid papei situaţia sa şi i-a cerut binecuvântarea spunându-i că dorea să devină preot.

O vindecare pentru poporul lui Dumnezeu

Nouă ani mai târziu, în ziua de 15 mai 2021, Peter a fost hirotonit preot şi a împărtăşit mărturia experienţei spirituale a bolii şi întâlnirea sa cu papa. Unii cred că binecuvântarea papei a făcut un miracol, dar Peter vede lucrurile puţin diferit: "Chimioterapia m-a ajutat să lupt cu cancerul. Asociaţia «Make a wish» m-a ajutat să lupt împotriva chimioterapiei. Faptul că ştiam că binecuvântarea papei va influenţa viitorul meu m-a ajutat să trec peste toate acestea şi, într-o oarecare măsură, non-miraculoasă, m-a ajutat să mă vindec de cancer. Este frumos să văd modul în care Dumnezeu m-a pregătit pentru această vocaţie, pentru această chemare de a primi sacramentul slujirii, care nu este pentru mine, ci pentru poporul lui Dumnezeu. El a ştiut să folosească diferite momente de-a lungul drumului meu, pentru a mă ghida pe calea mea".