de Petronela Maftei

În perioada 2-17 iulie, Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi a avut bucuria de a găzdui doi seminarişti de la Seminarul Regional din Anagni (Italia): Samuele Mazzoli şi Federico Mirabella. Această vizită este una dintre iniţiativele organizaţiilor Caritas din Regiunea Lazio Italia şi reprezintă un răspuns concret la îndemnul Papei Francisc de a promova şi trăi "sinodalitatea".

Concept central în viziunea Papei Francisc asupra Bisericii, sinodalitatea se referă la procesul prin care toţi membrii Bisericii, laici şi clerici, participă activ şi colaborativ la viaţa şi misiunea acesteia. Ideea este de a construi o comunitate unită, care să reflecte diversitatea şi participarea tuturor credincioşilor, aşa cum a fost îndemnul papal "Să mergem împreună", în cadrul vizitei apostolice din România, în perioada 31 mai - 2 iunie 2019.

Cei doi seminarişti au avut ocazia să se implice în viaţa socială şi spirituală a Diecezei de Iaşi, participând la diverse activităţi socio-caritative organizate de Asociaţia Centrul Diecezan Caritas, dar şi la programul de rugăciune şi liturgic din cadrul Seminarului "Sfântul Iosif" din Iaşi, unde au ministrat la una dintre Liturghiile de duminică.

În cadrul unei întâlniri emoţionante la Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, seminariştii au interacţionat cu persoane refugiate din Ucraina şi cu tinerii reprezentanţi ai organizaţiei Scout Italia. Întâlnirea a avut ca scop implicarea tinerilor voluntari în acţiuni sociale şi caritative, dar şi promovarea păcii şi a solidarităţii internaţionale.

Ulterior, seminariştii i-au vizitat pe unii dintre vârstnicii de la Centrul de Îngrijire la Domiciliu din Iaşi şi Berezeni. Au fost prezenţi de asemenea şi la Centrul de Zi de Asistenţă şi Recuperare pentru Persoane Vârstnice, precum şi la Cantina Socială din Berezeni. Au putut observa şi contribui la activităţile dedicate îngrijirii şi susţinerii vârstnicilor din cele două comunităţi.

Samuele Mazzoli şi Federico Mirabella şi-au oferit timpul lor în Caritas Iaşi şi în diverse acţiuni de sprijin pentru familii vulnerabile, activităţi educaţionale pentru copii şi amenajarea viitorului centru socio-educaţional. Au vizitat două familii beneficiare ale Centrului de Resurse pentru Familii, unde au avut ocazia să socializeze şi să înţeleagă mai bine realităţile cu care se confruntă aceste familii. De asemenea, cei doi seminarişti au participat la activităţile pentru copii organizate de echipa Centrului "Don Bosco" Iaşi şi au petrecut două zile în tabăra de vară a copiilor, desfăşurată la Pojorâta, judeţul Suceava.

Pe lângă activităţile sociale şi caritative, au avut ocazia să exploreze oraşul Iaşi, descoperind istoria şi frumuseţea culturală a acestuia. În ultimele zile, au vizitat şi la Cheile Bicazului, Lacul Roşu şi Sanctuarul Marian din Cacica.

Pe toată durata şederii, momentele de comuniune cu echipa Caritas au fost deosebit de valoroase; Samuele şi Federico au pregătit într-o zi prânzul, iar noi am fost bucuroşi să petrecem timp frumos împreună, într-o atmosferă familială.

"Această experienţă ne-a îmbogăţit spiritual şi ne-a întărit vocaţia de a sluji cu devotament şi dragoste. Mulţumim Caritas Iaşi pentru ospitalitate şi pentru oportunitatea de a contribui la viaţa comunităţii", au transmis Samuele Mazzoli şi Federico Mirabella.

Sperăm ca această vizită să fie începutul unei lungi colaborări şi să inspire alte iniţiative similare în viitor.