Spre înălţimi

de pr. Felix Roca

Viaţa de credinţă este ca un urcuş pe munte: anevoios, dar răsplătit de frumuseţea peisajului şi a imensului orizont. Aceste înălţimi sunt imaginea speranţei de care este animată viaţa celui care trăieşte cu adevărat prietenia cu Cristos.

A trăi, nu a vegeta

La 6 aprilie 1901, la Torino, se năştea într-o familie burgheză Pier Giorgio Frassati. Tatăl său, Alfredo, un cunoscut jurnalist, deţinea cotidianul "La Stampa", iar ulterior a ajuns ambasador la Berlin. Mama, Adelaide Ametis, era pictoriţă. În această familie, nu prea unită, atentă mai mult la aparenţe decât la a fi, la a avea mai mult decât la sentimente, Pier Giorgio a adus "furtuna" prin trăirea credinţei sale, deoarece, cum avea să spună mai târziu, sfinţenia este întotdeauna "revoluţionară". Crescut în bunăstare şi într-o atenţie superficială la valorile vieţii şi la principiile evanghelice, nu se conformează acestui stereotip al unei existenţe sterile.

Pier Giorgio devine tot mai sensibil la realitatea socială dramatică din acele timpuri, mai ales la situaţia muncitorilor, şi se implică tot mai mult la nivel asociativ şi politic, cu o dăruire generoasă faţă de cei săraci şi nevoiaşi. Chiar din timpul liceului a început să frecventeze Operele Sfântul Vincenţiu, iar ulterior s-a implicat cu entuziasm în Acţiunea Catolică. Activează în Partidul Popular întemeiat de pr. Luigi Sturzo. Acţiunile sale sunt mereu susţinute de primirea frecventă a Sfintei Împărtăşanii şi de devoţiunea faţă de Sfânta Fecioară Maria. Spunea că dorea să răsplătească iubirea lui Isus pe care îl primea în Sfânta Împărtăşanie, vizitându-i şi ajutându-i pe săraci. "A trăi fără o credinţă, fără o moştenire de apărat, fără a susţine adevărul într-o luptă continuă, nu înseamnă a trăi, ci a vegeta", spunea el.

"Spre înălţimi"

Viaţa lui Pier Giorgio era marcată de entuziasm, bucurie şi speranţă. Într-o scrisoare adresată surorii sale spunea: "Mă întrebi dacă sunt vesel. Cum aş putea să nu fiu? Atâta timp cât credinţa îmi dă putere, voi fi mereu vesel. Fiecare catolic nu poate decât să fie vesel: tristeţea trebuie interzisă în sufletele catolice".

Bucuria de a trăi era manifestată şi prin dragostea faţă de munte şi pasiunea pentru alpinism. De fapt, deviza "spre înălţimi" devenise marca drumului său spiritual. Acest drum a fost la fel de anevoios precum urcarea pe munte, mai ales în ceea ce priveşte descoperirea vocaţiei sale. În ultimul an al vieţii sale s-a îndrăgostit de Laura Hidalgo, care rămăsese orfană la o vârstă fragedă, absolvise Facultatea de Matematică, însă era considerată de familia Frassati nedemnă din punct de vedere social de renumele familiei. Această experienţă l-a marcat puternic pe Pier Giorgio, care înţelege că nu este chemat la viaţa de căsătorie. Într-o zi, unui prieten care îl întrebase ce vrea să facă după studii, i-a răspuns: "Nu ştiu: preot nu, pentru că este o misiune prea mare şi nu sunt demn de ea; căsătorie, nu. Singura soluţie ar fi ca Domnul să mă ia cu el".

Cea mai frumoasă zi din viaţă

Pier Giorgio ajunge la momentul în care să culeagă ce a semănat. Este doborât de o poliomielită fulgerătoare. La 24 de ani, în şase zile, trupul său atletic şi viguros devine de nerecunoscut. Din gura lui nu iese niciun geamăt, nicio rugăminte. "Ziua în care voi muri va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea", îi spusese plin de speranţă unui prieten. Acea zi a venit la 4 iulie 1925. Mii de oameni au participat la înmormântarea sa. În mare parte, erau săracii din Torino pe care îi ajutase sau chiar îi mângâiase cu viaţa sa plină de Dumnezeu. "Nu-mi cunosc fiul!", a murmurat tatăl impresionat de prezenţa atâtor oameni.

Pier Giorgio Frassati a fost beatificat în anul 1990, iar în anul 2025 va fi declarat sfânt.