de Vlad Ropotică
Jensen Huang, fondatorul şi CEO-ul companiei NVIDIA, unul dintre cei mai mari producători de microcipuri din lume şi un lider al dezvoltării inteligenţei artificiale (AI), a ţinut în luna martie un discurs şocant în faţa studenţilor Universităţii Stanford. Într-o lume în care tinerii sunt încurajaţi să gândească mereu pozitiv, să vadă doar soarele şi să caute doar plăcerea, Huang le-a făcut o urare cel puţin ciudată: "Vă doresc doze ample de durere şi suferinţă!".
Este oare Huang un nebun, un sadic? Sau vrea pur şi simplu să spună ceva şocant, pentru ca presa să-i preia discursul? Nicidecum. Miliardarul american, de origine taiwaneză, a înţeles un principiu foarte important al dezvoltării umane. L-a înţeles atât din punct de vedere istoric şi sociologic, cât mai ales biologic. Huang a înţeles că suferinţa ne creşte şansele de succes şi le-a transmis acest "secret" şi studenţilor de la Stanford.
Creierul uman are o structură despre care se vorbeşte tot mai des în ultima vreme - cortex cingular anterior. Andrew Huberman, profesor de neurobiologie la aceeaşi universitate, descrie modul de lucru al acestei structuri. Atunci când omul trece printr-o suferinţă sau când face ceva ce nu îşi doreşte, când limitele sunt împinse spre ceea ce nu ne place, când rezolvăm ecuaţii dificile sau ne abţinem de la un desert, cortexul cingular se măreşte. Efectul? Voinţa noastră se fortifică. Putem face mai uşor faţă provocărilor, putem să răzbim, să ne creştem şansele de succes.
În capitolul al 16-lea al Evangheliei după Sfântul Ioan, găsim un discurs al lui Isus despre suferinţă. Despre momente grele, urmate de bucurie. Textul capitolului se încheie cu o afirmaţie scurtă, dar deosebit de importantă: "În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!" (In 16,33). Cu alte cuvinte, viaţa voastră va avea destule momente grele, de suferinţă, dar nu vă pierdeţi curajul, pentru că el a învins lumea. Ceea ce este şi mai interesant este debutul capitolului, unde Isus îşi motivează discursul despre suferinţă, prin cuvintele: "V-am spus acestea ca să nu vă scandalizaţi" (In 16,1).
Care ar fi scandalul? Revenind la Jensen Huang, în discursul său el afirmă că trăim într-o cultură care descurajează suferinţa, ba chiar o priveşte ca pe ceva periculos. Şeful NVIDIA menţionează inclusiv modul în care părinţii îşi intoxică odraslele cu un hiper-pozitivism de tipul "totul va fi bine", fără să-i pregătească pentru momentele complicate ale vieţii. Concluzia lui? "În arsenalul de viaţă al unui copil, principiul cultivării rezistenţei la suferinţă este mai valoros decât pozitivismul fără fundament sau cum să găsim trauma pe care toţi o avem şi care explică tot. Rezistenţa la suferinţă este superputerea legendarului luptător pe care am vrea să-l modelăm."
Inamicii creştinismului au menţionat adesea despre cruce că este ceva oribil, respingător, scandalos. De-a lungul timpului, celebrul ateu Richard Dawkins a citat diverse episoade biblice ca fiind scandaloase. Cele mai multe dintre acestea proveneau dintr-o citare defectuoasă a istoriilor Vechiului Testament. Întrebat dacă e şi în Noul Testament ceva scandalos, Dawkins a replicat fără ezitare: "Da. Crucea". Ideea suferinţei ca mijloc de salvare repugnă societăţii moderne, îndrăgostite de plăcere, de un hedonism fără limite.
Da, creştinismul propune lumii crucea. Propune o imagine a suferinţei. Atunci când privim un crucifix, vedem un om în chinurile torturii şi ale morţii. Privind la el, înţelegem că pentru a ajunge la gloria şi lumina învierii e necesară crucea. Acum şi biologia ne confirmă că ajungem pe deplin oameni, cu o voinţă întărită, cu valori şi un caracter puternic prin luptă şi suferinţă. Şi, da, după cruce vine învierea, după încercare şi suferinţă putem striga "Aleluia! Cristos a înviat!"
