Prelucrare de pr. Felician Tiba
Nu ştiu dacă şi în alte părţi copiii merg în ziua de Paşte să spună din casă în casă "Cristos a înviat!", dar la mine în comunitate se mergea şi încă se mai merge şi astăzi. Alături de alţi copii, cu pungi în mână, cu marea veste a Învierii băteam cu toţii uliţele satului, poate nu atât pentru a duce vestea ca atare, ci mai ales pentru a ne căpăta cu ceva dulce, într-o vreme când nu prea erau multe variante.
E adevărat că mai primeam şi nişte bănuţi, dar erau prea puţini ca să ne cumpărăm chiar şi o singură cămaşă. În schimb, la o casă mi s-a întâmplat un lucru pe care nu-l voi uita niciodată. Era vorba de o bătrână care ne-a invitat la masă. Recunosc, nu ne aşteptam, dovadă că ne simţeam atât de ruşinaţi, dar am acceptat cu bucurie.
Am intrat în casă unde am găsit masa aşezată şi cu tot felul de bunătăţi pe ea. Ne-a pus să spunem rugăciunea de dinainte de masă, apoi ne-a servit efectiv cu bucurie ca şi cum am fi fost nepoţii ei.
La final, surpriză! Eram trei copii şi tuturor ne-a spus astfel: "Dacă cineva dintre voi merge la seminar pentru a deveni preot, eu mă voi angaja să vă plătesc tot ceea ce este necesar. Nu uitaţi acest lucru!". Şi am plecat.
Astăzi sunt preot şi trebuie să spun că sunt foarte recunoscător acelei bătrâne care s-a ţinut de cuvânt. Nu doar că mi-a plătit toate taxele aferente formării mele, dar mi-a oferit şi primul potir, precum şi primul veşmânt sacerdotal.
Mai rămâne doar să mă rog pentru odihna ei veşnică, pentru că între timp a plecat în Casa Tatălui... (pr. Claudiu)
