Prelucrare de pr. Felician Tiba
Din câte se pare, copiii se cam plictisesc la Rozariu, de aceea nici nu prea participă în bisericile noastre. E adevărat că se organizează Rozariul pentru copii, dar nici atunci nu participă toţi. Pe mine, trebuie să o recunosc, mă plictisea şi de aceea îmi găseam mai mereu câte ceva de făcut în timpul său, cu toată truda mamei de a mă convinge că trebuie să fiu atent.
Mi-a spus că plânge Sfânta Fecioară, că îngerii nu se mai uită la mine, că până şi Isus plânge, dar...
Într-o zi, eram cu mama la Rozariu. Venisem cu jumătate de oră înainte de Liturghie când se recita Sfântul Rozariu în biserică şi, ca să stau liniştit până la capăt, mi-a promis că, dacă recit şi un mister, îmi dă ceva bun. Zis şi făcut!
Am recitat chiar primul mister şi am stat liniştit încă vreo două din cele recitate de către altcineva, dar la un moment dat m-a apucat plictiseala. Ce să mai fac încă vreo două mistere?
În faţa noastră era o doamnă cu capul descoperit. Avea părul frumos aranjat şi prins cu un elastic cu mărgele. Fără să stau prea mult pe gânduri i-am pus rozariul pe cap. Speriată, doamna a tras imediat de "obiectul" străin şi l-a dat jos. În cădere, rozariul meu s-a rupt.
M-am simţit atât de vinovat şi atât de ruşinat de gestul pe care îl făcusem, încât, fără să cer scuze, m-am uitat la mama. Ea nu mi-a spus nimic. M-a lăsat să rezolv eu boacăna, pentru că eu o provocasem.
Inspirată, doamna nu m-a certat, în schimb, m-a luat lângă ea şi mi-a spus: "Hai să ne rugăm împreună pe rozariul meu. O să-ţi aduc mâine un alt rozariu!". Şi s-a ţinut de cuvânt!
Astăzi, la distanţă de mulţi ani de la acea întâmplare, încă mai folosesc rozariul acelei doamne. Şi nu o să credeţi, dar încă îl mai am şi pe cel rupt. (Marcelin)
