Conferinţele vincenţiene
Întâlnirea de toamnă a preşedinţilor conferinţelor din Uniunea Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România a avut loc la Târgu Frumos sâmbătă, 7 octombrie. Au participat vincenţieni din Dieceza de Iaşi, Arhidieceza de Bucureşti, Arhidieceza de Alba Iulia şi Dieceza de Oradea. Printre subiectele dezbătute a fost lipsa vocaţiilor şi a implicării tinerilor. S-a constatat că activitatea vincenţienilor nu se desfăşoară în ritmul dorit. Următoarea întâlnire va fi la Roman, în ziua de 24 aprilie 2024.
Comitetele parohiale
Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Bacău şi Parohia "Coborârea Duhului Sfânt" din Adjudeni au găzduit sâmbătă, 7 octombrie, ziua de formare a comitetelor parohiale ale Acţiunii Catolice din zonele Bacău, Roman şi Iaşi, activitate a cărei denumire este tema anului asociativ "În noutatea Duhului, entuziasmul mărturiei", fiind organizată de membrii Consiliului Diecezan. Din zonele Roman şi Iaşi au fost prezenţi 80 de reprezentanţi din 17 parohii, iar din zona Bacău au participat 47 reprezentanţi din 11 parohii.
Hram şi aniversare
Credincioşii Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Piatra Neamţ au îmbrăcat haina de sărbătoare celebrând hramul bisericii parohiale la Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, duminică, 1 octombrie, în a 26-a duminică din timpul de peste an şi în ziua comemorării Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru cei cinci ani de la sfinţirea bisericii de către acelaşi episcop. Ca semn al aducerii aminte şi al mulţumirii pentru darurile primite, PS Petru a binecuvântat crucea dăruită de o familie de creştini şi aşezată în curtea bisericii.
Rugăciuni pentru pace
În mai multe parohii din Dieceza de Iaşi, copiii s-au alăturat şi în acest an campaniei "Un milion de copii se roagă Rozariul", o iniţiativă la nivel mondial a fundaţiei de drept pontifical "Aid to the Church in Need" (ACN), desfăşurată miercuri, 18 octombrie, copiii rugându-se Rozariul pentru unitate şi pace.
Pelerinaj de toamnă
Sanctuarul diecezan "Fericitul Ieremia" din Oneşti a găzduit sâmbătă, 14 octombrie, pelerinajul de toamnă al persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi. Pr. Leon Budău, OFMCap., custode al Fraţilor Capucini din România, în conferinţa sa intitulată: "Viaţa consacrată în Biserică, familia lui Dumnezeu", a aprofundat tema anului pastoral în curs în Dieceza de Iaşi, pe care a prezentat-o în trei puncte: identitate, slujire şi mărturie. După Liturghia zilei şi predica ţinută de pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal şi responsabil cu Secţiunea Viaţa Consacrată, a fost şi un moment de adoraţie euharistică.
Profesiune
Sora Maria Ecaterina Boaşă a Voinţei Divine a încheiat legământul său definitiv cu Dumnezeu, prin profesiunea solemnă ce a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii prezidate de PS Petru Sescu sâmbătă, 7 octombrie, la Mănăstirea "Sfânta Maria a Îngerilor" a Surorilor Clarise din Roman.
Jubilee
- În biserica Mănăstirii "Sfânta Maria a Îngerilor" a Surorilor Clarise din Roman, duminică, 1 octombrie, sora Maria Tereza Bogliş a Duhului Sfânt, responsabila acestei comunităţi, a sărbătorit jubileul celor 25 de ani de profesiune călugărească. Celebrarea de reînnoire a voturilor la acest jubileu s-a desfăşurat în prezenţa pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Ordinului Fraţilor Franciscani Minori Conventuali.
- Congregaţia "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe" a sărbătorit jubileul celor 25 de ani de viaţă consacrată al surorilor Emiliana Păuleţ, Daniela Costache şi Emilia Cotnăreanu. Liturghia din capela Căminului de bătrâni "Casa Sfântul Iosif" din Iaşi a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ în seara de marţi, 24 octombrie.
Cursuri
După ce s-au derulat şapte întâlniri ale preoţilor care activează în Episcopia Romano-Catolică de Iaşi - care au avut loc în lunile mai, iunie, septembrie şi octombrie din acest an, fie la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, fie la Mănăstirea Fraţilor Carmeliţi din Luncani, fie la Institutul Teologic din Iaşi -, la ultima sesiune care a avut loc în perioada 17-19 octombrie, la Traian, au participat aproximativ 40 de preoţi diecezani şi franciscani. A participat şi PS Iosif Păuleţ, joi, 19 octombrie.
Steagul păcii
Pentru a ajuta la restabilirea dialogului dintre oameni şi a convieţuirii internaţionale după cel de-al Doilea Război Mondial, membri ai Asociaţiei Kolping din Elveţia, Luxemburg şi Germania au pornit iniţiativa "Drumeţia Internaţională Kolping pentru Pace", în anul 1968, în Elveţia. Ca pregătire pentru ediţia a 55-a, care se va desfăşura între 9 şi 12 mai 2024 la Timişoara, "Steagul păcii" purtat de membri ai Asociaţiei Kolping s-a aflat în Dieceza de Iaşi, la Ploscuţeni (8), Oituz (15) şi Valea Mare (22). Steagul a fost apoi oferit reprezentanţilor din Arhidieceza de Alba Iulia.
Un nou sezon
Studioul din Iaşi al Televiziunii Române a inaugurat un nou sezon al emisiunii "Lumina creştinului" sâmbătă, 8 octombrie, şi a transmis ediţia: "Părintele Dumitru Matei, un martir ce aşteaptă beatificarea". Pr. Adrian Blăjuţă, moderatorul şi realizatorul acestei ediţii, l-a avut ca invitat pe pr. Alois Moraru, cercetător, vice-postulator pentru Cauza "Dumitru Matei". Prima ediţie a emisiunii "Lumina creştinului" a fost transmisă la 31 martie 2013, invitat în studio fiind PS Aurel Percă, pe atunci episcop auxiliar de Iaşi. Iniţiatorul acestei emisiuni şi moderatorul multor ediţii a fost pr. Cornel Cadar (de pioasă amintire). În decursul timpului, moderatori ai emisiunii au mai fost pr. Iosif Dorcu, pr. Claudiu Bulai şi Carmen Olaru.
Un nou an asociativ
Sâmbătă, 21 octombrie, în cadrul săptămânii Zilele Acţiunii Catolice, în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman s-a desfăşurat deschiderea noului an asociativ 2023-2024, o zi foarte importantă pentru Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi. Au fost prezenţi 297 de copii, tineri şi adulţi din 26 de parohii. Tema anului asociativ, "În noutatea Duhului, entuziasmul mărturiei", a fost prezentată de pr. Felix Roca, parohul gazdă. După Liturghia zilei şi prânz, a urmat "Bucuria mărturiei", un program cultural-recreativ în care copii, tineri şi adulţi din câteva parohii au prezentat cântece, piese de teatru şi dansuri.
Formarea animatorilor
Oratoriul salezian "Don Bosco" din Bacău face o propunere formativă pentru toţi tinerii din parohiile diecezei, cu desfăşurare între 14 octombrie 2023 şi 27 aprilie 2024, având tema: ,,Tânărul din Biblie - o aventură alături de Dumnezeu", iar motoul care însoţeşte acest parcurs este o frază cunoscută din visul de la 9 ani al lui Don Bosco: ,,De ce îmi cereţi lucruri care sunt imposibil de făcut?". Prima întâlnire a fost pe 14 octombrie, următoarele fiind programate pentru 18 noiembrie, 20 ianuarie 2024, 17 februarie, 16 martie şi 27 aprilie. Înscrierile se fac la pr. Andrei Laslău, SDB, tel. 0757.902.883.
Elevi în pelerinaj
Peste 200 de elevi care vor susţine la sfârşitul acestui an şcolar examenul de bacalaureat au participat sâmbătă, 21 octombrie, la pelerinajul organizat pentru ei la sanctuarul marian de la Cacica. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, iar predica a fost rostită de pr. Petru-Sebastian Tamaş, director al Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară. Pentru elevii claselor a XII-a, acest pelerinaj constituie o deosebită ocazie pentru a reflecta asupra alegerilor importante ale vieţii, cum sunt cele care privesc traiectoria umană şi profesională, precum şi pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu în vederea examenelor ce vor urma.
Între sabat şi duminică
"De la sabatul ebraic la duminica creştină" este titlul sesiunii de comunicări ştiinţifice care a avut loc vineri, 27 octombrie, la Institutul Teologic din Iaşi. Manifestarea ştiinţifică se înscrie într-un proiect mai amplu dedicat cunoaşterii Bibliei. Scopul comunicărilor a fost acela de a oferi chei de lectură pentru înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu. Au ţinut conferinţe Albert Lozneanu, secretar general al Comunităţii Evreilor din Iaşi, despre "Sabatul între sacru şi profan", pr. Iosif Antili, despre "Ziua de Sabat - O perspectivă exegetico-biblică", sr. Iuliana Neculai, NDS, despre "Ce reprezintă Sabatul pentru creştinul care respectă Duminica?" şi Vlad Ropotică, despre "Sabat şi Duminică - Mit şi realitate în desfăşurarea istorică".
Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din luna octombrie, se numără: "Duminica familiei" la Bacău "Sfânta Cruce" (15 octombrie) şi Slobozia (22 octombrie); întâlnirea de toamnă cu familiile la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (28 octombrie); Zilele familiei la Craiova (29 octombrie - 1 noiembrie).
Din agenda episcopului Iosif Păuleţ
Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, PS Iosif Păuleţ a făcut o vizită pastorală în Parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman (6-8). A celebrat Liturghii la Institutul Teologic din Iaşi, cu ocazia deschiderii noului an universitar (1); la Centrul "Xaverianum", cu ocazia sărbătorii Sfintei Tereza a Pruncului Isus, hramul profilului teologie din cadrul Colegiului Naţional "Vasile Lupu" Iaşi (3); în comunitatea Moara, cu sfinţirea vitraliilor din biserică (15); în catedrala din Iaşi, ca mulţumire pentru împlinirea vârstei de 69 de ani (17), în sărbătoarea Sfântul Luca, patronul lucrătorilor sanitari (18); în capela Căminului de Bătrâni "Casa Sfântul Iosif" din Iaşi al Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe", în comemorarea fondatorului, Sfântul Alois Guanella (24). A participat la deschiderea anului academic la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi (2); la ora de rugăciune a preoţilor din Iaşi la Parohia "Sfântul Anton de Padova" (5); la încheierea cursurilor de formare pentru preoţi, la Mănăstirea Carmelită de la Luncani (12); la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Mitropolia Ortodoxă din Iaşi, împreună cu PS Petru Gherghel, episcop emerit, apoi la evenimentul "Seara valorilor" desfăşurat în Primăria Iaşi (14); la încheierea cursurilor de formare pentru preoţi, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (19) şi la zilele de formare pentru preoţi la Iaşi, Roman şi Bacău (25-27).
"Slujiţi Domnului cu bucurie"
Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, în luna septembrie, PS Petru Sescu a conferit Mirul candidaţilor din Schineni (1). A celebrat Liturghii la Săbăoani, sfinţind placa comemorativă a prelatului Albert Holenstein în Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" (7) şi în biserica din Câmpulung Moldovenesc, cu ocazia hramului comunităţii (8). S-a întâlnit cu preoţii din promoţia 1995 la sediul episcopiei din Iaşi (3). A efectuat o vizită pastorală în comunităţile catolice din Italia, păstorite de preoţii români originari din Dieceza de Iaşi între 9 şi 24 octombrie: Pordenone (11), Roma - Ostia, Grotte Celoni şi San Vitale (15), Tortona (17), Cremona (17), Torino (19) şi Schio (20), administrând Mirul în comunităţile din Verona (21) şi Padova (22).