de pr. Petru Ciobanu
Conciliul de la Konstanz (1414-1418) a pus capăt Marii Schisme a Occidentului, iar de acum papalitatea romană căuta să-şi refacă puterile epuizate după ani de lupte cu antipapii şi, mai nou, cu conciliarismul.
În jurul anului 1418, a luat naştere Episcopia de Baia, dar, întrucât bula de înfiinţare a acestei episcopii este semnată de antipapa Ioan al XXIII-lea (1410-1415), vom trece, în prezentarea figurilor ilustre de pontifi romani care au avut legătură cu spaţiul dintre Carpaţi şi Nistru, la Papa Eugen al IV-lea.
Gabriele Condulmer, viitorul Eugen al IV-lea, s-a născut în anul 1383, la Veneţia, într-o familie de negustori, fiind, pe linie maternă, nepot al Papei Grigore al XII-lea (1406-1415). Intrat în Ordinul Augustinienilor, la vârsta de doar 24 de ani este numit episcop de Siena, însă curând este nevoit să renunţe la această funcţie. În anul 1408, este numit trezorier, protonotar şi cardinal-preot de "Sfântul Clement", participând în această calitate la Conciliul de la Konstanz. Papa Martin al V-lea (1417-1431) îl numeşte guvernator la Ancona şi Bologna şi îi conferă titlul de cardinal-preot de "Santa Maria in Trastevere".
A fost ales pontif roman la 3 martie 1431, fiind încoronat la 11 martie acelaşi an, luându-şi numele de Eugen al IV-lea. Evenimentul central al pontificatului său îl reprezintă Conciliul de la Basel, convocat deja de Martin al V-lea, dar deschis şi închis la scurt timp de Eugen al IV-lea, nemulţumit de decizia unor părinţi conciliari de a proclama superioritatea conciliului asupra papei.
Deşi a promis că îl va reconvoca în decurs de 18 luni, în anul 1437 l-a transferat la Ferrara. Părinţii conciliari rămaşi la Basel nu au fost de acord cu decizia papei, aşa că l-au depus, alegându-l în locul lui pe ducele Amedeo al VIII-lea de Savoia, cunoscut ca ultimul antipapă din istorie, Felix al V-lea. La Ferrara, conciliul a fost deschis la 8 ianuarie 1438, de unde, în ianuarie 1439, din cauza ciumei, a fost transferat la Florenţa. Aici, la 6 iulie 1439, a fost promulgat decretul Laetentur coeli, prin care se sigila unirea Bisericii Ortodoxe bizantine cu cea Occidentală. Tot aici au fost promulgate şi decretele de unire cu armenii, iacobiţii din Siria, maroniţii şi nestorienii (actualmente Biserica Caldeeană Catolică. Dacă unirea cu ultimele patru ramuri menţionate ale creştinismului durează peste veacuri, din cauza opoziţiei clerului inferior şi a Bisericii Ortodoxe din lumea slavă, chiar şi în faţa ameninţării otomane, unirea cu Biserica Bizanţului a durat doar câteva luni.
La 13 ianuarie 1435, la Florenţa, Eugen al IV-lea a emis bula Sicut dudum, prin care condamna sclavagismul practicat de spanioli în Insulele Canare. În pofida eşecului unirii, a proclamat, a sprijinit şi a finanţat o cruciadă antiotomană, la care au luat parte Iancu de Hunedoara şi Mircea al II-lea al Valahiei (1442), asociat la domnie de tatăl său, Vlad Dracul (1436-1442 şi 1443-1447). Bătălia decisivă dintre această coaliţie şi Imperiul Otoman s-a dat la Varna, la 10 octombrie 1444, armata creştină fiind înfrântă de forţele inamice.
Unirea de la Ferrara-Florenţa a fost semnată şi de mitropolitul Damian al Moldovei (1437-1447), care a fost însoţit la acest conciliu de locţiitorul său, protopopul Constantin, şi de logofătul Neagoe. Eşecul unirii în Moldova a fost cauzat şi de rivalitatea dintre cei doi domni ai ţării: Iliaş (1432-1433 şi 1435-1443, asociat), domnind în Ţara de Sus cu centrul la Suceava şi favorabil Bisericii Catolice, şi antiunionistul Ştefan al II-lea (1434-1447, asociat), stăpân peste Ţara de Jos cu centrul la Vaslui.
Eugen al IV-lea a murit la 23 februarie 1447, la Roma, fiind înmormântat iniţial în Bazilica "Sfântul Petru", ulterior fiind transferat în Biserica "San Salvatore in Lauro".
