de pr. Florin-Petru Sescu
A început timpul binecuvântat al Postului Mare, timp în care fiecare creştin este invitat să trăiască în mod deplin postul, rugăciunea şi pomana. Este invitaţia pe care o lansează Isus la evanghelia zilei, chiar în Miercurea Cenuşii, atunci când omul este sfătuit să săvârşească orice lucru bun în ascuns, departe de privirile şi aprecierea oamenilor.
Cel care posteşte, se roagă şi dă pomană în ascuns îi oferă posibilitatea lui Dumnezeu de a fi primul şi singurul care vede, apreciază şi răsplăteşte binele săvârşit. Este un cadou rezervat în exclusivitate lui Dumnezeu, este un dar doar pentru Dumnezeu.
Oameni din toate timpurile şi locurile s-au luptat şi continuă să se lupte cu ispita de a se lăuda cu lucrurile săvârşite, de a căuta afirmarea proprie, de a căuta admiraţia, aprecierea şi chiar invidia celorlalţi. O boală tăcută şi ireversibilă a pus şi continuă să pună stăpânire pe inima omului, care doreşte să fie altfel, doar de ochii oamenilor, şi nu înaintea lui Dumnezeu. Invitaţia lui Isus este, aşadar, aceea de a descoperi lucrurile frumoase şi bune săvârşite doar pentru ochii lui Dumnezeu.
O astfel de luptă au trebuit să ducă cele două mame ale primelor două surori din tribul Bariba, din Benin (o ţară din vestul Africii). Sora Felicita Belu Bio Seko şi sora Susanna Mere Boni au lăsat în urmă satul lor natal, Keru, şi au plecat la mănăstire, însă mamele lor nu au reuşit să se împace cu ideea că fiicele lor nu vor mai fi mame. Venind ziua consacrării călugăreşti, episcopul a cerut ca la ceremonie să fie respectată şi tradiţia africană de a invoca toţi strămoşii celor două surori, pentru ca aceştia să le protejeze şi să le însoţească; iar lucrul acesta a fost făcut în faţa Marelui Şef de trib venit tocmai din Kouande, situat la 115 km depărtare. După ritual, au celebrat Sfânta Liturghie, iar la predică Mons. Redois, episcopul locului, le-a spus celor două mame ale surorilor: "Dragi mame ale Felicitei şi Susannei, asemenea tuturor înaintaşilor voştri, şi voi aşteptaţi de la fiicele voastre să vă aşeze pe genunchi, în mod vizibil, copiii lor. Voi faceţi bine să aşteptaţi lucrul acesta. Fiicele voastre, însă, nu vor putea să facă lucrul acesta în mod vizibil, ci în mod spiritual. Ele vă vor aşeza pe genunchi nu unul, nu doi sau trei copii, ci sute şi sute de fii spirituali. Toţi aceia de care ele vor avea grijă vor fi de azi înainte şi copiii voştri. Să vă rugaţi pentru ei. Şi când într-o zi veţi fi primite în Împărăţia lui Dumnezeu şi a strămoşilor, veţi fi mamele cele mai bogate şi mai norocoase din tribul Bariba, pentru că toţi aceşti copii spirituali, pe care nu i-aţi cunoscut niciodată, vor fi primii care vă vor deschide poarta spre răsplata cea veşnică". Auzind femeile câţi copii vor avea, au hotărât să jertfească fiecare dintre ele câte un viţel, pentru ca tot satul să poată participa la bucuria lor. Ele erau conştiente că mult mai important este ceea ce văd Dumnezeu şi strămoşii, decât ceea ce văd oamenii. Un soare plăcut în timpul zilei şi o ploaie puternică în timpul nopţii au fost semnul vizibil al păcii şi binecuvântării primite de la Dumnezeu. În Postul Mare, creştinul îşi exercită postul, rugăciunea şi pomana doar pentru ochii lui Dumnezeu. Acelaşi lucru îl fac şi preoţii şi credincioşii din Dieceza de Iaşi, participând activ la proiectul "Cutia Speranţei", postind şi dând de pomană în ascuns, departe de ochii altora. Ceea ce aşază în cutiuţe pentru copiii din misiuni, pe care nu-i vor vedea niciodată, este darul lor, văzut şi răsplătit doar de Dumnezeu.
Post binecuvântat!
