Seminarul este locul unde sămânţa vocaţiei are posibilitatea să ajungă la plinătate

Interviu cu pr. Ştefan Lupu, realizat de pr. Claudiu Bulai

Locul din dieceza noastră unde se formează viitorii preoţi este Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Cu o vechime de peste 130 de ani şi cu aproximativ 2.000 de preoţi care au absolvit, Seminarul rămâne şi astăzi un loc important în viaţa Bisericii noastre locale. Vă propunem în acest număr al revistei să-l cunoaştem pe cel care este astăzi rectorul Seminarului Mare, şi anume pr. dr. Ştefan Lupu.

- Aţi fost numit rector al Seminarului Mare din Iaşi la 1 septembrie 2021. Ce presupune această misiune în cadrul Bisericii locale?

A fi rector al Seminarului Mare Diecezan este o misiune care te angajează pe toate planurile. Înainte de a accepta această numire din partea PS Iosif Păuleţ - şi cu această ocazie doresc să-i mulţumesc pentru încredere -, m-am analizat şi m-am consultat cu persoanele apropiate, dacă sunt la înălţimea acestei misiuni. Fiind activ în Seminar încă din anul 1999, fie ca profesor, prefect de disciplină, vicerector sau prefect de studii, cunoşteam foarte bine la ce mă angajează funcţia de rector. Potrivit Statutului, Proiectului Formativ şi Regulamentului Seminarului, rectorul, pe de o parte, îl reprezintă pe episcopul diecezei în Seminar şi, pe de altă parte, trebuie să modereze şi să armonizeze comunitatea Seminarului în perspectiva formării viitorilor preoţi. În acest sens, pe primul plan sunt seminariştii, care se află în centrul atenţiei noastre, a echipei formative, dar e nevoie şi de coordonarea activităţii profesorilor şi a personalului auxiliar. Atenţia noastră este îndreptată spre îmbinarea corectă a celor patru dimensiuni ale formării viitorilor preoţi: umană, spirituală, intelectuală şi pastorală. Speranţa şi bucuria noastră este să oferim Bisericii locale preoţi buni şi sfinţi, după Inima lui Isus.

- Cititorii noştri ar vrea să ştie cum s-a născut vocaţia dumneavoastră la Preoţie şi cum au fost anii petrecuţi în Seminarul al cărui rector sunteţi astăzi.

Vocaţia mea la Preoţie are rădăcini adânci, în planul lui Dumnezeu. Târziu, după hirotonirea mea, părinţii mei mi-au mărturisit că, atunci când m-au dus la Botez, fiind eu primul născut (dintre cei şapte fraţi), după modelul biblic, m-au oferit Domnului. Nu am fost ministrant, am avut o copilărie normală, am urmat formarea intelectuală la Şcoala Generală din Rotunda şi Liceul "Roman-Vodă" din Roman. Am fost admis în Seminarul din Iaşi în anul 1983. Am fost aleşi şapte seminarişti din circa 130 de candidaţi. Era încă regimul comunist care impunea un control strict asupra admiterilor în Seminar. Ca seminarişti, eram cumva la adăpost, nu simţeam direct presiunea exterioară a regimului, deşi în multe situaţii a trebuit să ne confruntăm cu ea, mai ales când am fost în armată şi când ne confruntam cu autorităţile regimului. În interior, viaţa Seminarului se desfăşura potrivit Regulamentului, ritmând viaţa de rugăciune şi studiu cu formarea umană comunitară.

- Ce înseamnă Seminarul pentru un tânăr care doreşte să devină preot?

Seminarul este pepiniera, locul unde sămânţa vocaţiei rodită în sufletul unui tânăr are posibilitatea să se dezvolte, să se maturizeze şi să ajungă la plinătate. Seminarul este şi deşertul, locul auster în care tânărul care simte chemarea la Preoţie trebuie să facă un discernământ, o alegere personală şi liberă, dacă doreşte să-şi dedice viaţa slujirii lui Dumnezeu şi a Bisericii. Seminarul este şi spaţiul eclezial în care seminariştii experimentează comuniunea cu Dumnezeu şi cu aproapele. Simt că nu sunt singuri pe acest drum, ci aparţin unei mari familii, care este Biserica, şi că au mulţi fraţi şi surori, care simt la fel şi merg pe acelaşi drum al împărăţiei lui Dumnezeu.

- La mijlocul lunii februarie aţi făcut un pelerinaj la Roma, unde v-aţi întâlnit cu Papa Francisc, împreună cu întregul colectiv al Seminarul Mare. Povestiţi-ne cum s-a născut această idee şi, bineînţeles, cum a fost pelerinajul în sine.

În Proiectul formativ al Seminarului, pe lângă activităţile specifice de formare umană, spirituală, intelectuală şi pastorală ce se desfăşoară în cadrul Seminarului, avem şi activităţi de "ieşire" din cadrul formal, mai ales pe timpul vacanţei, cu scopul de a depăşi rutina şi de a motiva şi mai mult formarea seminariştilor. Astfel, organizăm pelerinaje în ţară şi în străinătate cu toţi seminariştii sau pe anumite grupuri. Gândul de a merge la Roma s-a născut în luna decembrie. Ultima dată când Seminarul nostru a făcut un pelerinaj la Roma a fost în februarie 2010. Atunci era Papa Benedict al XVI-lea. Ne-am consultat cu părinţii formatori şi cu seminariştii şi am început pregătirile... Ca timp, am ales vacanţa intersemestrială din februarie. Am decolat din Iaşi, în ziua de 10 februarie, şi am revenit, în ziua de 16 februarie. Personal, dar şi ascultând reacţiile seminariştilor, ale formatorilor şi ale profesorilor cu care am fost, în total 59 de persoane, consider că ne-am atins obiectivele. Pelerinajul în sine este o acţiune cu caracter sacru, care presupune efort, jertfă şi rugăciune, iar noi am încercat să le trăim pe toate. Am avut posibilitatea să trăim pelerinajul pe mai multe dimensiuni: vizitarea Romei istorice, culturale şi religioase; vizitarea comunităţilor catolice româneşti din Roma şi Cesena; celebrarea Sfintei Liturghii în marile bazilici romane, întâlnirea cu preoţii români din Roma, care lucrează în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun sau studiază la diferitele universităţi pontificale din Roma şi care ne-au primit în colegiile în care locuiesc; vizitarea Mănăstirii Monte Cassino şi a locurilor în care s-a născut Sfântul Toma de Aquino etc. Dar punctul culminant al pelerinajului nostru l-a constituit întâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul audienţei de miercuri, 15 februarie. Aş dori să subliniez că în acest pelerinaj am fost însoţiţi şi de episcopul nostru, PS Iosif Păuleţ, începând cu ziua de marţi, 14 februarie. Cum spuneam, punctul culminant al pelerinajului nostru a fost întâlnirea cu Sfântul Părinte. De fapt, fotografia de grup pe care am realizat-o în Aula Paul al VI-lea din Vatican poate să devină o fotografie istorică: Seminarul Mare Diecezan din Iaşi împreună cu episcopul său şi cu Suveranul Pontif. Moment maxim de unitate.

- În perioada 3-5 martie, se va desfăşura la Seminarul din Iaşi Zilele Porţilor Deschise. Ce se va întâmpla în aceste zile şi care va fi scopul lor?

Este deja o tradiţie în Seminarul nostru să organizăm în fiecare an Zilele Porţilor Deschise, ocazie cu care invităm tineri din Seminarul Mic, dar şi de la alte licee, să vină să trăiască un sfârşit de săptămână împreună cu seminariştii noştri pentru a vedea dacă Domnul îi cheamă la slujirea preoţească. Şi în acest an ne-am bucurat că mai mulţi tineri au acceptat invitaţia noastră şi ne vor onora cu prezenţa. Ne rugăm ca harul Domnului să-i lumineze şi să le întărească chemarea, iar pe cei care se vor convinge că Domnul îi cheamă la Preoţie îi aşteptăm la admiterea din luna iunie.

- La final, vă rog să transmiteţi un mesaj cititorilor noştri referitor la vocaţii şi la viaţa de Seminar.

Un mare şi din inimă mulţumesc tuturor binefăcătorilor noştri, din ţară şi din străinătate. Gândiţi-vă că Seminarul este inima diecezei şi că între noi există legături de comuniune. Din inimă pulsează sângele spre tot organismul. Dacă inima este sănătoasă, este sănătos tot organismul. De aceea, vă rog să ne amintiţi zilnic pe noi toţi, seminarişti şi preoţi, la Sfânta Liturghie, aşa cum facem şi noi!