Din agenda episcopului Iosif Păuleţ
Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, în luna aprilie a celebrat Sfinte Liturghii în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, în Duminica Floriilor (2) şi Liturghia copiilor (23), şi în parohiile Răducăneni (5, încheierea misiunilor) şi Gherăeşti (16, hramul Bisericii "Isus Milostiv"). A participat la ora de rugăciune cu preoţii din Iaşi la Parohia "Sfânta Tereza" (13), la sărbătoarea Împărţirea Oului la Soloneţu Nou (17), la întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral (19) şi cea a membrilor Consiliului Pastoral (22), ambele la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, precum şi la Bucureşti, la recepţia prilejuită de încheierea misiunii nunţiului apostolic Miguel Maury Buendía în România (25).
"Slujiţi Domnului cu bucurie"
Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, a celebrat în luna aprilie Liturghii în cadrul misiunilor populare în parohiile: Dărmăneşti, Pildeşti (1) şi Luncaşi (4). A mai celebrat Liturghii în parohiile Săbăoani "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" (6), Ferăstrău - Pătimirea Domnului (7), Târgu Ocna - Noaptea de Paşti (8), Floreşti şi filiala Strugari (9), Berzunţi (10 martie), Sănduleni şi filialele Turluianu şi Verşeşti (11). S-a întâlnit cu preoţii din promoţia 2010 (20) şi 2006 (27) la Centrul "Gaudium et Spes" Traian. A celebrat Sfânta Liturghie cu persoanele consacrate la Institutul Teologic Franciscan din Roman (29).
La 25 de ani
Sora Maria Dorotea Ghercă a Răscumpărătorului a sărbătorit 25 de ani de profesiune călugărească, reînnoindu-şi consacrarea lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii prezidate de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, duminică, 16 aprilie, în capela Mănăstirii Surorilor Clarise din Roman. Printre cei prezenţi la sărbătoare au fost pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, pr. Alexandru Olaru, OFMConv., asistentul spiritual al clariselor, şi pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal şi responsabil cu Secţiunea Viaţa Consacrată în Dieceza de Iaşi.
Misiuni populare
La redacţie au mai fost primite informaţii despre următoarele parohii în care au fost misiuni populare: Bahna (31 martie - 2 aprilie; tema: "Importanţa iertării"; predicator: pr. Lucian Păuleţ), Buruieneşti (31 martie - 2 aprilie; tema: "Duhul Sfânt în viaţa creştinului"; predicator: pr. Iosif-Eduard Cadar, OFMConv.), Dărmăneşti (30 martie - 1 aprilie; tema: "Sfânta Spovadă", predicator: pr. Marcelin Rotaru), Luncaşi (30 martie - 2 aprilie; tema: "Duhul Sfânt şi familia", predicator: pr. Felician Tiba), Pildeşti (31 martie - 2 aprilie; tema: "Împăcaţi-vă cu Dumnezeu"; predicator: Iosif Beşleagă, OFMConv.), Răducăneni (3-5 aprilie; tema: "Cele şapte cuvinte ale lui Isus de pe cruce", predicator: pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.), Roman "Fericitul Ieremia Valahul" (30 martie - 2 aprilie; tema: "Nu tremur la cutremur!"; predicator: Petru-Sebastian Tamaş), Torino (30 martie - 2 aprilie; predicator: pr. Cristinel Fodor).
La un an
La un an de la trecerea la cele veşnice a părintelui Andrei Staszkovian, miercuri, 12 aprilie, au fost celebrate Sfinte Liturghii cu recviem la Soloneţu Nou şi la Pleşa. La intrarea în biserica din Pleşa, comunitate pe care a păstorit-o pr. Andrei, a fost dezvelită şi binecuvântată placa amplasată în memoria sa. La aceste momente de rugăciune au fost prezenţi Mons. Ionuţ-Paul Strejac, Mons. Mihăiţă Blaj, pr. Laurenţiu Dăncuţă, care slujesc în diplomaţia Sfântului Scaun, pr. Alois Farţadi, decan de Suceava, pr. Stanislav-Ioan Cucharec, parohul comunităţii din Soloneţu Nou - care a avut un cuvânt de întâmpinare la ambele Sfinte Liturghii - împreună cu peste 20 de preoţi, printre aceştia fiind mai mulţi colegi ai părintelui răposat. La celebrări au participat părinţii preotului răposat Andrei, ambele biserici fiind pline de credincioşi, mulţi dintre ei fiind îmbrăcaţi în costum tradiţional polonez.
Exerciţii spirituale
• Comunitatea fraţilor de la Institutul Teologic Franciscan din Roman organizează două serii de exerciţii spirituale pentru persoane consacrate şi laici: I. 23-28 iulie, îndrumător: pr. Marius Vătămănelu, OFMConv. (pentru persoanele consacrate); II. 31 iulie - 5 august, îndrumător: pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv. (pentru persoanele consacrate şi laici), cu tema: "Umblarea în Duh cu Sfântul Paul". Pentru înscriere şi alte informaţii: pr. Marius Vătămănelu, OFMConv. (tel. 0768/417488) sau pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv. (tel. 0763/193327).
• Comunitatea carmelită din Luncani propune pentru persoanele consacrate trei serii de exerciţii spirituale: I. 19-25 iunie, îndrumători: pr. Mihai Augustin Folner, OCarm., şi Melinda Ferenczy, terţiar carmelit, cu tema: "Lucrurile de pe urmă ale omului. «În toate cuvintele tale, adu-ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veci nu vei păcătui» (Sir 7,36)"; II. 31 iulie - 6 august, îndrumător: pr. Lucian Dîncă, AA, cu tema: "Discipoli ai lui Cristos pe calea rugăciunii. «Doamne, învaţă-ne să ne rugăm» (Lc 11,1)" şi III. 28 august - 3 septembrie, îndrumător: pr. Leon Budău, OFMCap., cu tema: "Sfaturile evanghelice, un dar pentru timpurile noastre". Pentru informaţii şi înscriere: tel. 0234/206085, e-mail: [email protected].
• Centrul "Gaudium et Spes" din Traian propune persoanelor consacrate o serie de exerciţii spirituale în perioada 6-12 august, cu tema "Duhul Sfânt şi pasiunea pentru sfinţenie", predicator fiind pr. Felician Tiba. Înscrierile se vor face la tel. 0744/407260 (pr. Felician Tiba) sau la 0741/489428 (Daniel Dinu).
Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din luna aprilie, se numără: misiuni populare - zile dedicate familiei şi Duhului Sfânt la Luncaşi (30 martie - 2 aprilie), Slobozia şi Boghicea (3-5 aprilie); întâlnirea de primăvară cu familiile (29 aprilie) şi întâlnire cu secţiunea "Pastoraţie" din cadrul curiei Diecezei de Iaşi, ambele la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (28-29 aprilie).
Pe scurt
• 26 martie: Zi de reculegere pentru familii la Pildeşti, cu 50 de participanţi, predicator fiind pr. Marius Vătămănelu, OFMConv. • 31 martie: Pelerinajul relicvei Fericitei Veronica Antal în Parohia Prăjeşti • 1 aprilie: Zi de reculegere pentru persoanele consacrate din zona Bucovinei, la Soloneţu Nou, cu tema "Ultimele cuvinte ale lui Isus pe cruce", predicator fiind pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv. • 8 aprilie: Vigilia pascală celebrată de PS Petru Gherghel în Parohia Horpaz • 14-17 aprilie: Tabără de formare la casa Kolping din Ploscuţeni, pentru 25 de tineri voluntari din Oituz şi Ploscuţeni • 14 aprilie: Zi vocaţională cu tema "Veniţi şi vedeţi!", la Liceul Franciscan din Roman, dedicată elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a din parohiile Diecezei de Iaşi • 22 aprilie: Întâlnirea naţională de primăvară a terezinelor, cu tema "Fiţi martori care atrag!", la Institutul Teologic din Iaşi • 22 aprilie: Consiliul Naţional al Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România, la Miercurea Ciuc, cu participarea a şase reprezentanţi din Dieceza de Iaşi • 29 aprilie: Întâlnire de formare a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi la Institutul Teologic Franciscan din Roman, meditaţia "A (nu) se feri de foc" fiind ţinută de pr. Cristinel Fodor.
Ziua Tineretului
Ziua Tineretului în Dieceza de Iaşi va avea loc sâmbătă, 6 mai, în fiecare decanat. Tema din acest an este: "Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă" (Lc 1,39). În anul 2018, Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului anunţa intenţia de a organiza, la un anumit interval, Ziua Tineretului la nivel diecezan în fiecare decanat pentru a garanta o mai bună comuniune a tinerilor şi o mai profundă formare. În anul 2019, Ziua Tineretului a fost trăită la 1 iunie în jurul Sfântului Părinte prezent la Iaşi. Anul următor, 2020, a fost marcat de pandemia de COVID-19, astfel încât nu a fost posibilă organizarea vreunui eveniment. În schimb, în anul 2021, Ziua Tineretului la nivel diecezan a fost marcată în fiecare parohie.