• Miercuri, 5 aprilie 2023, la Spitalul Municipal din Roman, a trecut la cele veşnice pr. Toma Rediu. La începutul acestui an, împlinise 70 de ani, având 44 de ani de preoţie. S-a născut la 20 ianuarie 1953 la Iugani. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1968 la Iugani, Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1979. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi de către ep. Iakob Antal. A activat ca vicar la Târgu Trotuş (1979-1981). Ca paroh a activat la Floreşti (1981-1986), Botoşani (1986-2006), Gura Humorului (2006-2010), Oneşti "Ss. Petru şi Paul" şi a fost decan de Trotuş (2010-2019). Din anul 2019, când a ieşit la pensie, părintele a locuit la Casa pentru preoţi de la Bârnova până în anul 2022, când s-a transferat la Căminul pentru Persoane Vârstnice de la Gherăeşti (NT). Liturghia de înmormântare a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, marţi, 11 aprilie, la ora 11.00, în biserica din Iugani, concelebrând şi predicând PS Iosif Păuleţ, coleg de hirotonire al părintelui răposat. La altar a fost prezent şi PS Petru Gherghel.

• Miercuri, 5 aprilie 2023, s-a întors în casa Tatălui ceresc sr. Tereza Faraoanu, din Congregaţia "Surorile Franciscane Misionare de Assisi". S-a născut pe 25 decembrie 1953 la Baraţi, jud. Bacău. A cunoscut Surorile Franciscane del Giglio în timpul comunismului. Cu curaj, a cerut să intre şi ea în institut, deşi surorile la acea dată puteau activa doar în clandestinitate. A început etapa noviciatului la 14 aprilie 1984, iar după un an a făcut profesiunea temporară, la 16 aprilie 1985. După trei ani, pe 2 mai 1988, a făcut profesiunea perpetuă. După căderea comunismului, în 1990, sr. Tereza a intrat în comunitate şi a fost chemată în Assisi pentru a-şi aprofunda formarea. După un an, s-a reîntors în ţară şi a slujit în comunitatea surorilor din Prăjeşti, apoi la Seminarul Fraţilor Minori Conventuali din Roman, în comunitatea surorilor din Hălăuceşti şi Valea Mare. În anul 2000, din motive de sănătate a cerut să se retragă şi să locuiască în casa proprie din Bacău. Ritualul de înmormântare a fost celebrat în Capela Cimitirului din Baraţi (BC) vineri, 7 aprilie, de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, împreună cu pr. Andrei Cocianga, paroh de Baraţi, şi pr. Octavian Sescu, care a îngrijit-o spiritual în ultima perioadă. Sfânta Liturghie cu recviem pentru sr. Tereza a fost celebrată luni, 10 aprilie, în Biserica din Baraţi.

Să se odihnească în pace!