Între 28 şi 30 aprilie 2023, Sfântul Părinte a întreprins a 41-a vizită apostolică de la începutul pontificatului său, având ca destinaţie Ungaria, mai precis, capitala Budapesta. Papa a vizitat o ţară cu aproximativ 6 milioane de catolici dintr-un total de aproape 10 milioane de locuitori.

După ceremonia de bun-venit în Piaţa Palatului "Sándor", a avut loc vizita de curtoazie la primul-ministru, Victor Orban. Acestui moment i-au urmat întâlniri cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului diplomatic, înaintea cărora Suveranul Pontif a ţinut primul discurs al vizitei. Pe episcopi, preoţi, diaconi, seminarişti, persoane consacrate şi lucrători pastorali Sfântul Părinte i-a întâlnit şi le-a vorbit tot vineri, în Catedrala "Sfântul Ştefan".

Sâmbătă, a avut o vizită privată la copiii Institutului "Fericitul Laszlo Batthyány-Strattmann". Din agenda papei n-au lipsit săracii şi refugiaţii pe care i-a salutat şi cu care a vorbit la Biserica "Sfânta Elisabeta a Ungariei". Tinerii au putut să-l asculte pe Sfântul Părinte la "Papp László Budapest Sportaréna". Punctul culminant al vizitei apostolice l-a reprezentat celebrarea Sfintei Liturghii în aer liber, în Piaţa Kossuth Lajos, duminică, 30 aprilie. A participat din Dieceza de Iaşi un grup de credincioşi însoţiţi de preoţii Andrei Varga şi Felix Măriuţ, provenind din satele cu ceangăi din zona Bacăului, pentru care se celebrează periodic Liturghie în limba maghiară. Roadele spirituale ale acestei vizite să fie nenumărate în cei care au trăit bucuria întâlnirii cu Papa Francisc.