de pr. Felix Roca
Dacă ar fi să facem un profil al celor care astăzi sunt numiţi influencer, nu ar fi foarte greu să remarcăm că faima lor se bazează pe exaltarea imaginii de sine şi a propriilor acţiuni. De cele mai multe ori, aceştia se afişează, vorbesc şi se comportă în aşa fel încât să atragă atenţia, de multe ori chiar să şocheze, pentru a câştiga cât mai mulţi urmăritori. Poziţia pe "bursa" notorietăţii devine un mic idol, înaintea căruia se jertfeşte chiar şi propria demnitate.
Maria, tânăra din Nazaret, se poziţionează total diferit în faţa măreţiei vieţii. La vestea că Domnul a ales-o să fie mama Mântuitorului, ea nu se gândeşte că va dobândi o faimă, ci, în prezenţa Elisabetei, îl preamăreşte pe Dumnezeu pentru darurile sale: "Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic!" (Lc 1,49). Dumnezeu este pe primul loc, lui I se datorează totul, el este cel care dă valoare vieţii sale şi face să fie o existenţă grandioasă. Maria nu se grăbeşte să pozeze ca vedetă, ci înalţă rugăciunea preamăririi şi a recunoştinţei. Ştie că a fost aleasă nu pentru calităţile şi meritele sale, ci pentru ca Domnul să îşi manifeste măreţia sa. Descoperă că atunci când Dumnezeu cheamă şi încredinţează o misiune, nu ia în calcul ceea ce suntem sau ceea ce am făcut, ci priveşte la tot ceea ce am putea să facem, la orizontul care se deschide în faţa noastră şi care face ca şi existenţa noastră să fie grandioasă, pentru că porneşte din inima lui Dumnezeu.
Pentru a putea spune împreună cu Maria: "Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic", avem misiunea de "a descoperi firul roşu al iubirii lui Dumnezeu care conectează toată existenţa noastră", aşa cum spune Papa Francisc. Înseamnă a contempla tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, a fi recunoscători şi, astfel, să nu ne arogăm faimă nemeritată. Această aducere de mulţumire ne ajută să nu ne fixăm numai pe probleme şi pe dificultăţi, ci să privim la Dumnezeu care doreşte să lărgească orizonturile vieţii noastre, în toate direcţiile.
E adevărat că unele experienţe întunecate din trecut ne pot împiedica să ne deschidem acţiunii lui Dumnezeu în viaţa noastră. Sfântul Apostol Paul ne asigură că Domnul poate manifesta forţa sa prin slăbiciunile noastre: "Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune" (2Cor 12,9). Aceste cuvinte ne amintesc că "nu există sfânt fără trecut, nici păcătos fără viitor", citându-l din nou pe Papa Francisc. Trecutul nostru nu poate fi şters, nici arhivat, nici salvat într-un cloud, ci, prin milostivirea lui Dumnezeu, prin iertarea sa, poate fi o forţă imensă pentru a căuta şi a împlini binele. Amintirea paralizantă, prin harul lui Dumnezeu, se poate transforma într-un generator de dăruire şi de bine.
Cel care se lasă atins de Dumnezeu devine capabil de acţiuni cu adevărat grandioase. Câţi tineri îşi trăiesc atât de frumos credinţa, merg în întâmpinarea necesităţilor aproapelui, se implică în tot ceea ce poate face lumea mai bună! Îşi deschid inima şi întreaga viaţă, nu se îngrijesc doar de propria imagine, nu se lasă contaminaţi de vedetism. Prin aceştia, Dumnezeu continuă să facă lucruri mari şi să transforme această lume, aşa cum a acţionat şi prin Maria.
