de pr. Petru Ciobanu
Cronicarul Grigore Ureche scria că "de la Rîm ne tragem", iar ceea ce ne uneşte cu Cetatea Eternă a Romei nu este numai latinitatea, ci şi credinţa manifestată în graiul nostru românesc de termenii fundamentali proveniţi din limba vechilor romani. Dar pe unii dintre noi ne uneşte şi comuniunea cu urmaşul Sfântului Petru, de aceea, începând cu acest articol, vor fi prezentate figurile unor pontifi care au avut legături speciale cu spaţiul românesc. Şi vom începe cu Papa Grigore al IX-lea.
Ugolino de Anagni s-a născut în jurul anului 1170 la Anagni, descinzând, pe linie maternă, din puternicii conţi de Segni, care l-au dat Bisericii pe Papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216). De copil, a fost elev la şcoala episcopală de pe lângă catedrala din Anagni. Că a studiat dreptul la Universitatea din Bologna nu este la fel de sigur ca faptul că a studiat teologia la Universitatea din Paris, unde a obţinut doctoratul. Oricum, Grigore al IX-lea se înscrie pe linia pontifilor jurişti care au marcat evoluţia papalităţii până la Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303).
După activitatea sa ca auditor al Tribunalului Rotei Romane, după alegerea lui Inocenţiu al III-lea, a fost numit capelan papal, fiind creat cardinal diacon cu titlul de "Sant'Eustachio" şi numit arhipreot al bazilicii din Vatican. În anul 1206, a fost creat cardinal episcop de Ostia şi Velletri, iar din 1219 a fost şi decan al Colegiului Cardinalilor. A îndeplinit mai multe misiuni diplomatice în Germania, Lombardia şi Toscana, căpătând o influenţă tot mai mare în Curia Romană. În perioada pontificatului Papei Honoriu al III-lea (1216-1227) s-a implicat activ în organizarea Cruciadei a VI-a, pe care papei, în pofida promisiunilor împăratului Frederic al II-lea (1212-1250), nu i-a fost dat să o vadă. Prieten bun şi mare admirator al Sfântului Francisc din Assisi, a contribuit la aprobarea Regulii Fraţilor Minori de către Honoriu al III-lea în anul 1223.
A fost ales pontif la 19 martie 1227 şi încoronat după două zile, luându-şi numele de Grigore al IX-lea, voind prin aceasta să arate continuitatea politicii de supremaţie a papei iniţiată de Grigore al VII-lea (1073-1085). Una dintre primele sale acţiuni a fost să-i ceară lui Frederic al II-lea iniţierea cruciadei promise, iar când împăratul a amânat iarăşi plecarea ei, la 27 septembrie 1227, Grigore al IX-lea l-a excomunicat, declanşând astfel începutul unui lung conflict cu împăratul. În această luptă, a susţinut revolta din Sicilia împotriva lui Frederic al II-lea.
S-a remarcat şi ca un luptător aprig contra ereticilor, în 1231 instituind tribunalele bisericeşti împotriva ereziei (Inchiziţia), pe care le-a încredinţat tot mai mult dominicanilor. În acelaşi an, prin bula "Parens Scientiarum", a definit privilegiile şi obligaţiile Universităţii din Paris. Prin bula "Pietati proximum" din anul 1234 a confirmat Ordinul Teutonic, iar în anul 1235 a aprobat Ordinul Sfintei Fecioare Maria a Milostivirii (mercedarii), înfiinţat de Sfântul Petru Nolasco pentru răscumpărarea sclavilor creştini. I-a ridicat la cinstea altarelor pe Francisc din Assisi (1228), Anton de Padova (1232), Virgil de Salzburg (1233), Dominic Guzmán (1234) şi Elisabeta a Ungariei (1235).
Chiar în primul său an de pontificat, Grigore al IX-lea a înfiinţat prima episcopie la est de Carpaţi, Episcopia Cumanilor sau a Milcoviei, care a supravieţuit atât cât a trăit papa. Dintr-o scrisoare a sa din anul 1238 avem şi prima menţionare a franciscanilor la est de Carpaţi, iar prin scrisoarea Cum hora undecima din 11 iunie 1239 chiar le cerea fraţilor minori să meargă în misiune "în ţările... Cumanilor şi ale altor necredincioşi".
Grigore al IX-lea a trecut la cele veşnice la 22 august 1241, fiind înmormântat în vechea Bazilică "Sfântul Petru" din Roma.
