de Simona Enăşoaie

Sâmbătă, 20 mai, Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani a găzduit, într-un climat de bucurie şi comuniune, Întâlnirea Diecezană a Adulţilor din Acţiunea Catolică, la care au participat peste 200 de membri şi simpatizanţi ai Acţiunii Catolice din 18 parohii din zonele Roman şi Bacău, însoţiţi de asistenţi spirituali.

Tema întâlnirii, "Martori ai Duhului Sfânt", subliniată de versetul biblic "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori" (Fap 1,8), a venit în sprijinul participanţilor în perioada de pregătire pentru sărbătoarea Rusaliilor, dar şi în conformitate cu tema anului pastoral diecezan, "Uniţi în Duhul Sfânt".

Programul a început cu rugăciunea propusă de pr. Iosif Dămătăr, asistent spiritual al sectorului adulţi, zona Bacău, a continuat cu salutul de bun-venit al pr. Petru Blaj, paroh al comunităţii din Iugani, salutul preşedintelui asociaţiei, Marius Balint, şi prezentarea membrilor Consiliului Diecezan şi a parohiilor prezente. Întregul program al dimineţii a fost moderat de Simona Enăşoaie, vicepreşedinte diecezan al sectorului adulţi, cu sprijinul echipei sectorului: Tatiana Andronache, responsabil zonele Roman-Iaşi, şi Alina Cochiorca, responsabil zona Bacău.

Momentul de formare "Martori ai Duhului Sfânt", ţinut de pr. Francisc Fărcăşel, asistent spiritual pentru zona Roman, a captat atenţia tuturor. Pornind de la motoul zilei, preluat din Fap 1,8 - "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori" -, părintele a vorbit despre revelarea Duhului Sfânt din Vechiul Testament, despre mărturiile anunţate de Tradiţia Bisericii şi despre Liturghia de Rusalii.

A urmat un moment de pauză, în care participanţii au fost răsfăţaţi cu bunătăţi pregătite de gazdele din Iugani. Ziua a continuat cu un moment de rugăciune, "În aşteptarea Duhului Sfânt", într-un "cadru de Rusalii", condus de pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice.

În centrul zilei a fost Sfânta Liturghie prezidată de Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, alături de asistenţii spirituali prezenţi. La predică, pr. Iosif Dămătăr a punctat misiunea membrilor Acţiunii Catolice de a fi primii mărturisitori ai Duhului Sfânt în familiile proprii, la locul de muncă şi oriunde se află prin trăirea autentică a credinţei.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. Felix Roca a mulţumit părintelui paroh, părintelui vicar şi întregii comunităţi din Iugani pentru toată implicarea, a încurajat şi a mulţumit echipei noului consiliu al Acţiunii Catolice şi a încredinţat tuturor adulţilor prezenţi două misiuni: grija pentru noile generaţii şi manifestarea bucuriei de a face parte din Acţiunea Catolică.

Preasfinţitul Petru Sescu a felicitat participanţii pentru activităţile lor şi pentru curajul de a ieşi din anonimat, pentru bucuria de a face parte din Acţiunea Catolică şi pentru angajarea asumată ca o mărturie de credinţă.

Ziua a continuat cu o agapă frăţească pregătită de membrii Acţiunii Catolice din Iugani.

În cadrul programului artistic "Şi adulţii au talent!", moderat de Bogdan-Marcel Chinez, preşedinte parohial AC Iugani, parohiile înscrise şi-au etalat talentele şi au înveselit participanţii cu poezii, cântece, scenete, reunindu-i pe toţi pe ritmul muzicii populare.

A fost o zi cu emoţia reîntâlnirii, o zi de încărcare spirituală, o zi a cunoaşterii şi a recunoaşterii darurilor Duhului Sfânt care lucrează în fiecare dintre noi sub diferite forme.