de pr. Mihai Galaţanu, director al Oficiului pentru Pastoraţia Bolnavilor
"Ne vedem sâmbătă!", mi-a spus un bolnav cu părul cărunt şi sfântul rozariu în mână, pe care l-am vizitat la un spital din Iaşi cu câteva zile înainte de pelerinajul bolnavilor de la Cacica din ziua de sâmbătă, 13 mai, în ziua comemorării apariţiei Sfintei Fecioare Maria de la Fatima.
Văzând că sunt nedumerit, îmi spune că următoarea zi îl externează şi că abia aşteaptă să îşi îndrepte paşii spre sanctuarul diecezan. M-am bucurat să aud aceste cuvinte, să văd dorinţa lui arzătoare de a putea fi în faţa icoanei miraculoase a Sfintei Fecioare şi să înţeleg mai bine că pentru un om suferind parcă dispare orice durere când e într-un loc pe care îl numeşte "acasă".
Cu el şi cu ceilalţi bolnavi, din diferite colţuri ale diecezei, ne-am îndreptat spre locul sărutat de cer, având în minte îndemnul Papei Francisc din mesajul pentru Ziua Mondială a Bolnavului: "Îngrijeşte-te de el!" (Lc 10,35). Acestea sunt cuvintele pe care samariteanul le adresează hangiului din parabola samariteanului milostiv şi pe care pelerinii - clerici şi laici, bolnavi şi sănătoşi, lucrători sanitari şi voluntari - le-au aprofundat împreună sub privirea ocrotitoare a Maicii Domnului, Tămăduitoarea bolnavilor şi Mângâietoarea mâhniţilor.
Suita evenimentelor de întărire spirituală a început la ora 10.00 cu o celebrare penitenţială, urmată de recitarea Sfântului Rozariu. Pansament şi medicament pentru rănile sufletului au fost cuvântul lui Dumnezeu şi Sfânta Euharistie din cadrul Sfintei Liturghii. Episcopul auxiliar Petru Sescu, cel care a prezidat jertfa euharistică, în cuvântul de învăţătură, i-a încurajat pe cei în suferinţă invitându-i să nu uite niciodată că Isus este mereu aproape de ei. Dacă prietenii şi cunoscuţii se îndepărtează de ei, dacă lumea îi dă uitării, considerând că are alte priorităţi, să nu uite că Isus Cristos, Medic divin, nu-i abandonează niciodată. Isus a venit să îmbrăţişeze suferinţa, să arate că ea poate fi scară pentru înălţarea la cer, că poate să fie transformată în binecuvântare pentru cel care are credinţă. Iar asemenea Sfintei Fecioare, care a suferit cu demnitate, aşa să primească şi ei suferinţa: cu seninătate şi cu încredere în Isus, care este adevăratul samaritean milostiv.
În faţa Preasfântului Sacrament, ultimul moment de rugăciune din program, am mulţumit Domnului pentru toate binefacerile primite, am cerut cu stăruinţă ajutor pentru vindecare şi putere de a ne purta crucea suferinţei, am reînnoit angajamentul de a oferi suferinţele pentru sufletele din purgator, binele Bisericii, pace în lume etc.
Nu pot să nu amintesc şi de participarea lucrătorilor sanitari. În mod deosebit ei, dar şi ceilalţi membri ai familiei umane, sunt chemaţi să fie samariteni milostivi, acele mâini întinse care vorbesc despre prezenţa iubirii milostive a lui Dumnezeu în această lume. Pentru ei, acest eveniment a fost o bună ocazie de a se întreba dacă au ştiut să ofere destul din ceea ce au primit; dacă au ştiut să dăruiască bunătatea cu aceeaşi generozitate cu care au primit-o; dacă au ştiut să cântărescă cu destulă chibzuinţă binele, dar şi răul pe care îl pot produce.
Rugăciunile pentru bolnavi, mărturisirea păcatelor şi reconcilierea, rugăciunile particulare şi comunitare, cântările în grup şi obiectele religioase au făcut din acest pelerinaj o lucrare înălţătoare în care adevărul credinţei s-a armonizat cu frumuseţea celebrărilor pentru a exprima iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni şi a oamenilor faţă de Dumnezeu.
