Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi alături de refugiaţii ucraineni
de Petronela Maftei
Pe 1 septembrie 2022, a sunat clopoţelul de început de an şcolar pentru copiii refugiaţi din Ucraina. Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi a pus la dispoziţia copiilor ucraineni două săli pentru cei din învăţământul primar, pentru a învăţa în limba maternă, şi tot ceea ce este necesar parcursului educaţional.
Până în prezent, peste 40 de copii au fost îndrumaţi de către specialişti ucraineni să înţeleagă şi să înveţe mai uşor şi mai bine lecţiile din programa şcolară postată pe platforma ucraineană pentru învăţământ online.
În continuarea acestui program, s-au desfăşurat activităţi de tip after-school. La centrul de zi, copiii au fost sprijiniţi prin diferite metode să facă faţă situaţiilor de risc cu care se confruntă: susţinere spirituală şi psihologică, activităţi de integrare, activităţi care au ca scop dezvoltarea inteligenţei emoţionale, socializare şi recreere, dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă, dezvoltarea imaginaţiei creative, cooperarea şi comunicarea în cadrul unui grup, dezvoltarea simţului de solidaritate faţă de cei aflaţi în nevoie, a răbdării şi a perseverenţei, petrecerea timpului într-un spirit relaxant şi recreativ, dezvoltarea competenţelor artistice, creşterea stimei de sine, dezvoltarea simţului de empatie faţă de aproapele, activităţi sportiv-recreative, învăţarea limbii engleze şi române. Copiii au avut parte, de asemenea, de o masă caldă zilnic şi au participat alături de beneficiarii români la diferite activităţi, evenimente, au mers împreună în excursii şi tabere.
Împreună am reuşit să scriem pe parcursul acestui an şcolar poveşti minunate, cu amintiri memorabile ce vor rămâne veşnic întipărite în inimile micuţilor noştri.
Pe 15 iunie, a avut loc festivitatea de încheiere a activităţilor socio-educaţionale, care a fost marcată printr-o serbare şi momente deosebite. Copii, părinţi, baloane, flori, costume tradiţionale, tort, bucurie şi emoţii. Acestea au fost caracteristicile unei zile minunate, de poveste. O poveste spusă de către copiii ucraineni care au fugit din calea războiului pentru a trăi cu speranţa unui viitor mai bun. S-au creat amintiri şi s-a uitat, măcar pentru o vreme, de suferinţa cauzată de războiul din Ucraina.
Pe perioada verii, continuă activităţile socio-educaţionale dedicate copiilor ucraineni, activităţi ce debutează cu o tabără de vară la munte alături de beneficiarii Centrului de Resurse pentru Copii şi Tineri Don Bosco Iaşi. Începând cu luna septembrie, activităţile se vor desfăşura în cadrul programului de tip after-school, deoarece copiii vor învăţa la şcolile de stat.
Continuăm, de asemenea, activităţile în cadrul Centrului de servicii sociale pentru refugiaţi Iaşi prin oferirea de servicii de sprijin şi integrare pentru persoanele refugiate. Învăţăm să trăim împreună în armonie, cu respect reciproc şi demnitate pentru toate fiinţele umane.
Întreaga activitate destinată refugiaţilor se desfăşoară în cadrul Programului de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă şi Calamităţi Naturale, ce face parte din programul naţional cu acelaşi nume, implementat de Confederaţia Caritas România.
Aducem mulţumiri deosebite Confederaţiei Caritas România pentru sprijinul oferit Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi în implementarea proiectelor dedicate refugiaţilor ucraineni. Mulţumirile noastre se îndreaptă, de asemenea, către toţi binefăcătorii, angajaţii şi voluntarii implicaţi în activităţile dedicate copiilor.