de pr. Petru Ciobanu
Integrarea catolicilor din Basarabia în Biserica Catolică din România a avut loc pe când Dieceza de Iaşi era păstorită de Alexandru Theodor Cisar, primul episcop de Iaşi originar din România, iar vizitele pe care le-a efectuat în comunităţile catolice dintre Prut şi Nistru l-au făcut cu adevărat părinte şi păstor şi pentru credincioşii basarabeni.
Alexandru Th. Cisar s-a născut la 21 octombrie 1880, la Bucureşti. Tatăl său, Francisc Cisar, era de naţionalitate cehă, iar mama sa, Ana, era de origine polonă. Din toamna anului 1892, a urmat cursurile Seminarului "Sfântul Duh" din Bucureşti, fiind trimis în anul 1899 pentru continuarea studiilor la Roma. Aici, la 6 iunie 1903, în ajunul solemnităţii Preasfintei Treimi, în Colegiul De Propaganda Fide, a fost hirotonit preot. Întorcându-se în ţară, a fost numit secretar al arhiepiscopului de Bucureşti, Mons. Francisc Xaveriu Hornstein, după care a fost numit prefect de studii la Seminarul arhidiecezan din capitala României. După o scurtă perioadă de pastoraţie în Parohia "Bărăţia" din Bucureşti şi la Craiova, în ianuarie 1918 a fost numit director al Şcolii "Sfântul Andrei" din Bucureşti. A fost numit episcop de Iaşi la 22 aprilie 1920, fiind consacrat în Catedrala "Sfântul Iosif" din capitala României la 15 august 1920 de arhiepiscopul Raymund Netzhammer. Luarea în posesie a Diecezei de Iaşi a avut loc la 22 august acelaşi an.
Încă de la începutul activităţii sale ca episcop de Iaşi, Alexandru Th. Cisar s-a îngrijit să redeschidă Seminarul din Iaşi, ale cărui cursuri au fost reluate la 18 octombrie 1920. Lui I se datorează şi introducerea în Dieceza de Iaşi a calendarului gregorian, la 16 aprilie 1922. Pe plan diecezan, intenţiile lui erau de a crea un climat favorabil, pacificator între preoţii diecezani şi franciscani, care activau în cadrul Diecezei de Iaşi. Dorea, de asemenea, să se dea uitării ororile Primului Război Mondial, amintirea şi consecinţele acestuia.
La 3 iulie 1924, arhiepiscopul de Bucureşti, Mons. Raymund Netzhammer, şi-a înaintat demisia din scaunul arhiepiscopal de Bucureşti. Drept urmare, episcopul de Iaşi, Alexandru Theodor Cisar, a fost numit administrator apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti, la 12 decembrie 1924, fiind numit arhiepiscop. Până la 5 iulie 1925, a deţinut şi funcţia de administrator apostolic ad interim al Diecezei de Iaşi. În anul 1928, în calitate de arhiepiscop de Bucureşti, a cerut suprimarea termenului "schismatic" prin care erau desemnaţi ortodocşii.
Păstorirea lui Cisar la Bucureşti a durat până la 12 ianuarie 1949, când, constrâns de regimul comunist, s-a retras de la conducerea Arhidiecezei de Bucureşti, fiind înlocuit, în calitate de administrator apostolic, de Fericitul Anton Durcovici. A revenit la conducerea arhidiecezei la 29 iunie 1949, pentru ca, la 21 mai 1950, să-şi depună din nou jurisdicţia, cu doar câteva ore înainte de a fi internat, cu domiciliu obligatoriu, la mănăstirea de la Orăştie. În august 1953, a fost chemat la Bucureşti de prim-ministrul Petru Groza pentru a fi recunoscut din nou în demnitatea de arhiepiscop. A murit, în condiţii suspecte, la 7 ianuarie 1954, fiind înmormântat în capela catolică a Cimitirului "Bellu" din Bucureşti.
O frumoasă caracterizare a lui Cisar a fost făcută de istoricul Romul Cândea: "Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Monseniorul Cisar [în original Ciser], este un prelat foarte cult şi un mare patriot. De câte ori este o serbare naţională sau de câte ori este vorba de sărbătorirea sau comemorarea unui mare bărbat de stat român, arhiepiscopul Cisar ia parte în mod vrednic la bucurie alături de noi ca şi la durerile naţionale".
Rămâne ca, în numărul următor, să prezentăm vizitele pe care acest vrednic urmaş al apostolilor le-a efectuat în Basarabia.
