Interviu cu pr. Anton Săboanu, realizat de pr. Claudiu Bulai

Seminarul Mic şi Liceul Catolic din Bacău, actualmente Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif", s-au format şi s-au dezvoltat în ultimii 30 de ani sub călăuzirea mai multor preoţi. Unul dintre aceştia a avut misiunea de a ghida tot acest parcurs. Anul acesta, părintele care s-a îngrijit de toată această creştere s-a retras din activitatea scolastică, lăsând altei generaţii această grijă. Vă propun în acest număr al revistei un interviu cu pr. Anton Săboanu.

- Când priviţi în urmă, cum au fost aceşti 30 de ani ca director al Seminarului "Sfântul Iosif" şi al liceului din Bacău?

Ca fiind mulţi! Poate prea mulţi. Când am devenit preot, nu mi-am închipuit nicio clipă că 30 de ani din cei 40 de preoţie voi lucra în învăţământ, că voi fi mereu în mijlocul adolescenţilor şi al tinerilor. Fiecare an a fost diferit, a fost o provocare, pentru că tinerii sunt într-o continuă schimbare, pentru că generaţiile se schimbă mereu, dar sunt şi o binecuvântare. Da, cred că este o binecuvântare, dar şi o mare responsabilitate să lucrezi cu tinerii. Cei care au optat pentru Colegiul Catolic - Liceu şi Seminar - şi-au pus, într-o anumită măsură, viaţa în mâinile noastre, ne-au lăsat să lucrăm la devenirea lor, să-i susţinem în luarea unor decizii de viaţă. Şi nu a fost uşor să-mi asum, împreună cu ceilalţi formatori, această misiune. Însă cred că a fost şi un mare dar: munca cu tinerii m-a ajutat să trăiesc "în prezent", să fiu conectat la frământările şi căutările noilor generaţii, nu m-a lăsat "să îmbătrânesc", chiar dacă anii au trecut peste mine. Da, mă simt ca un drumeţ care a ajuns la capătul unei lungi călătorii, obosit, dar împlinit şi mulţumit de drumul parcurs.

- Cum au fost începuturile Liceului Catolic în anii `90?

Dintotdeauna, Biserica a avut în vedere o formare completă a omului; pentru aceasta, pe lângă biserici şi lăcaşuri de cult, a ridicat şcoli pentru a oferi, mai ales copiilor şi tinerilor, o formare completă. Biserica noastră locală, Dieceza de Iaşi, a mers pe această linie: a înfiinţat şcoli, a oferit pregătire generaţiilor tinere. În 1948, comuniştii, care au preluat puterea în România, au desfiinţat şcolile confesionale, au confiscat clădirile, au preluat partea logistică.

În anul 1990, imediat după căderea comunismului, conducerea Diecezei de Iaşi, prin Preasfinţitul Petru Gherghel, a început demersurile pentru reintroducerea învăţământului tradiţional catolic în dieceză. Astfel s-a obţinut înfiinţarea Liceului Catolic din Bacău, care avea ca scop o formare completă: umană, intelectuală, spirituală, o educaţie morală creştină bazată pe valorile evanghelice. Începuturile au fost grele: am plecat la drum în septembrie 1993 cu două clase - 72 de elevi - în spaţiile Liceului de Chimie din Bacău. În 1994, a fost transferat de la Iaşi la Bacău Seminarul Liceal, şase clase cu aproximativ 180 de seminarişti, şi cele două instituţii de învăţământ au devenit una singură, Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif", iar ulterior, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif". Condiţiile erau improprii, spaţiile repartizate necorespunzătoare, astfel că am fost nevoiţi să întârziem începerea anului şcolar cu mai bine de o lună pentru a pune cât de cât la punct clasele, cancelaria, căminul. Nici atmosfera de lucru nu ne era favorabilă: seminariştii veniţi de la Iaşi, în marea lor majoritate, erau convinşi că odată cu mutarea la Bacău, seminarul va deveni un liceu obişnuit cu un program mult mai uşor, fără prea multe exigenţe sau îngrădiri, fără o muncă de formare specifică. Mai mult, ca instituţie, nu aveam personalitate juridică, finanţare proprie, organigramă proprie, un colectiv de profesori propriu.

Am plecat la drum aşa, în necunoscut, dar cu încredere şi speranţă şi, treptat, am ajuns la această structură pe care o avem astăzi: o instituţie de învăţământ cu o identitate proprie, cu personalitate juridică, încadrată în sistemul naţional de învăţământ, cu finanţare de la Ministerul Educaţiei şi Primăria Bacău, cu o organigramă proprie ce cuprinde 450 de elevi şi seminarişti, 33 de profesori, dintre care 21 sunt titulari ai colegiului, personal didactic auxiliar, personal nedidactic, în total peste 50 de angajaţi.

- Cum a crescut şi i-a crescut Seminarul Mic pe cei care au trecut pe acolo pentru a ajunge la Seminarul Mare?

Se ştie că Seminarul Mic reprezintă o perioadă de discernământ vocaţional, de formare umană şi spirituală care îi ajută pe cei care simt germenii vocaţiei la Sfânta Preoţie să descopere, să vadă, să înţeleagă, să accepte planul lui Dumnezeu. Împreună cu formatorii din Seminar - 31 de preoţi în decursul celor 30 de ani - ne-am străduit să ne adaptăm fiecărei generaţii şi timpului, într-o continuă schimbare, să fim aproape de seminariştii noştri, să-i înţelegem, să-i însoţim, să-i sprijinim, să intervenim atunci când se impunea, să-i ajutăm să aprofundeze propria credinţă şi relaţia cu Dumnezeu, să descopere propria vocaţie, să devină capabili de sacrificiu şi de dăruire. Dumnezeu a lucrat prin noi şi cu noi, astfel că dintre cei 685 de absolvenţi ai Seminarului din Bacău, 250 au continuat studiile şi formarea la Iaşi şi astăzi sunt preoţi, adică 34,5%.

- Cum a fost legătura cu grupul profesoral?

La început, numărul mic de elevi şi faptul că nu aveam personalitate juridică nu ne-a permis să avem un colectiv de profesori propriu, aşa că am apelat la cadrele didactice din instituţiile unde ne desfăşuram activitatea, Liceul de Chimie şi Liceul "Henri Coandă" din Bacău. Treptat, ne-am făcut cunoscuţi, am dobândit o identitate proprie, rezultatele noastre au început să fie remarcate şi mulţi profesori au început să se intereseze şi să se orienteze spre noi. În cei 30 de ani, un număr de 175 de profesori au lucrat în colegiul nostru şi uşor, uşor s-a cristalizat un grup de profesori, foarte bine pregătiţi, care au devenit titularii noştri şi care s-au dedicat pregătirii şi formării elevilor. "Familia care suntem astăzi - spunea unul dintre profesori - a fost creată şi însufleţită în spiritul iubirii pentru adevăr şi corectitudine, al devotamentului pentru profesia ce ne pune în slujba formării tinerilor în spiritul respectului pentru lucrul bine făcut, care cinsteşte şi înalţă fiinţa umană". Da, în septembrie, când mi-am încheiat activitatea, am lăsat un colectiv de 33 de profesori, o familie în care fiecare şi-a asumat propria activitate ca pe o vocaţie, o familie bazată pe încredere, deschidere, respect, colaborare şi muncă. Rezultatele colegiului se datorează acestor profesori care reuşesc să creeze un raport deosebit cu elevii şi care, pe lângă activitatea de la catedră, fac anual sute de ore de pregătire suplimentară, fără compensaţii financiare.

- Care este mulţumirea cea mai mare pe care o aveţi după această perioadă petrecută în formarea adolescenţilor şi a tinerilor?

Şcoala este întâlnirea cu istoria, ştiinţa, cultura, cu realitatea aşa cum este ea, dar, mai ales, şcoala înseamnă întâlnirea cu omul care urmează să devină, cu aşteptările, cu căutările şi frământările sale, cu idealul său. Sunt mulţumit de lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o prin mine pe parcursul atâtor ani, sunt mulţumit de cei 250 de preoţi care lucrează acum în via Domnului, de cei peste 2.500 de absolvenţi ai colegiului, la a căror devenire am contribuit şi eu, sunt mulţumit de prietenia pe care am reuşit să o construiesc cu toţi cei cu care am lucrat sau pentru care am lucrat.

- La final, transmiteţi un mesaj cititorilor noştri pentru perioada Adventului, dar şi pentru Crăciun.

M-aş bucura mult dacă cititorii, dar mai ales tinerii, ar înţelege responsabilitatea pe care o au faţă de propria viaţă, faţă de propria devenire, dacă ar fi convinşi că fiecare dintre ei este o fiinţă unică şi irepetabilă, un destinatar al iubirii lui Dumnezeu, cu o vocaţie particulară şi o misiune proprie. Fie ca timpul Adventului şi sărbătoarea Crăciunului să-i ajute să se deschidă şi să răspundă acestei iubiri nemărginite care ni se dăruieşte.