Aprinde lanterna speranţei!
de pr. Felix Roca
Încheiem seria de articole dedicate, anul acesta, exemplului măreţ al tinerei din Nazaret care, prin dăruirea sa, a schimbat cursul istoriei mai mult decât a făcut-o vreun influencer în aceste timpuri marcate de social media.
Este luna în care celebrăm naşterea Mântuitorului, care se întrupează tocmai în urma "da"-ului plin de credinţă al Fecioarei Maria. El vine în lume pentru a aduce belşugul darurilor cereşti şi pentru a vesti un timp de pace şi de speranţă. Câtă rezonanţă au aceste cuvinte în timpurile noastre marcate de războaie, violenţe şi conflicte! Tocmai într-un astfel de context "Maria este femeia speranţei, Maica speranţei. Pe Calvar, «sperând împotriva oricărei speranţe» (Rom 4,18), n-a lăsat să se stingă în inima ei certitudinea învierii vestite de Fiul său. Ea este cea care umple tăcerea din Sâmbăta Sfântă cu o aşteptare iubitoare plină de speranţă, insuflând în discipoli certitudinea că Isus avea să învingă moartea şi că răul nu avea să fie ultimul cuvânt". Sunt cuvintele Papei Francisc din Mesajul pentru a 38-a Zi Mondială a Tineretului, celebrată în solemnitatea "Cristos, Regele Universului".
Papa Francisc doreşte, după cum se exprimă în deschiderea mesajului, să-i ia pe tineri de mână şi să parcurgă împreună cu ei calea speranţei. Tocmai de aceea a propus ca în următorii doi ani temele pentru Ziua Mondială a Tineretului să facă referire la speranţă: "Plini de bucurie în speranţă" (Rom 12,12) pentru anul 2023 şi "Cei care speră în Domnul umblă fără să obosească" (cf. Is 40,31) pentru anul 2024. În anul 2025, tinerii sunt invitaţi la Roma pentru a fi "pelerini de speranţă".
Sfântul Părinte reaminteşte că "tinereţea este un timp plin de speranţe şi de visuri, alimentaţi de realităţile frumoase care îmbogăţesc viaţa noastră: strălucirea creaţiei, relaţiile cu cei dragi şi cu prietenii, experienţele artistice şi culturale, cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice, iniţiativele care promovează pacea, dreptatea şi fraternitatea". Cu toate acestea, trăim timpuri în care atâţia tineri "trăiesc experienţe de război, violenţă, intimidare şi diferite forme de suferinţă, sunt chinuiţi de disperare, de frică şi de depresie". Tinerii sunt îndemnaţi să alimenteze speranţa cu rugăciunea şi cu alegerile zilnice care să determine un stil de viaţă bazat pe speranţă. Papa adresează tinerilor o propunere concretă: "În social media pare mai uşor să se împărtăşească ştiri rele decât ştiri de speranţă. Prin urmare, vă fac o propunere concretă: încercaţi să împărtăşiţi în fiecare zi un cuvânt de speranţă. Deveniţi semănători de speranţă în viaţa prietenilor voştri şi a tuturor celor care vă înconjoară". Un alt îndemn al papei este ca tinerii să aprindă lanterna speranţei, aşa cum se întâmplă la marile concerte: "Dragi tineri, nu vă fie teamă să împărtăşiţi cu toţi speranţa şi bucuria lui Cristos Înviat! Scânteia care s-a aprins în voi, păziţi-o, dar, în acelaşi timp, dăruiţi-o: vă veţi da seama că ea va creşte! Nu putem ţine speranţa creştină pentru noi, ca un sentiment frumos, pentru că este destinată tuturor. Fiţi aproape îndeosebi de acei prieteni ai voştri care eventual în aparenţă zâmbesc, dar care înăuntru plâng, săraci în speranţă. Nu vă lăsaţi contagiaţi de indiferenţă şi de individualism: rămâneţi deschişi, ca nişte canale în care speranţa lui Isus să poată curge şi să se poată răspândi în ambientele în care trăiţi".
Crăciunul este timpul potrivit pentru ca fiecare tânăr să retrezească în sufletul său speranţa şi să aprindă lumina ei în mediul în care trăieşte. Pruncul Isus este "lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om", iar, asemenea lui, un tânăr este chemat "să aprindă stele în noaptea altor tineri".
Îţi mulţumesc că ai citit această pagină de-a lungul acestui an! Sper să îţi fi fost de folos!
Crăciun binecuvântat!