Semnul minunat al ieslei, aşa de îndrăgit de poporul creştin, provoacă mereu uimire şi admiraţie. A reprezenta evenimentul naşterii lui Isus echivalează cu a vesti misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu cu simplitate şi bucurie. De fapt, ieslea este ca o Evanghelie vie, care este plină de paginile Sfintei Scripturi. În timp ce contemplăm scena Naşterii, suntem invitaţi să pornim spiritual la drum, atraşi de umilinţa Celui care s-a făcut om pentru a-l întâlni pe fiecare om. Şi descoperim că El ne iubeşte până acolo încât se uneşte cu noi, pentru ca şi noi să ne putem uni cu El. [...]
Amenajarea ieslei în casele noastre ne ajută să retrăim istoria care s-a trăit la Betleem. Desigur, evangheliile rămân mereu izvorul care ne permite să cunoaştem şi să medităm acel eveniment; totuşi, reprezentarea sa în iesle ne ajută să ne imaginăm scenele, stimulează afectele, ne invită să ne simţim implicaţi în istoria mântuirii, contemporani ai evenimentului care este viu şi actual în cele mai diferite contexte istorice şi culturale.
În faţa ieslei, mintea merge cu bucurie la momentul în care eram copii şi cu nerăbdare aşteptam timpul pentru a începe să o construim. Aceste amintiri ne induc să conştientizăm mereu din nou marele dar care ne-a fost oferit transmiţându-ne credinţa; şi în acelaşi timp ne fac să simţim datoria şi bucuria de a-i face părtaşi pe copii şi pe nepoţi de aceeaşi experienţă. Nu este important cum se pregăteşte ieslea, poate să fie mereu la fel sau să se modifice în fiecare an; ceea ce contează este ca ea să vorbească vieţii noastre. Pretutindeni şi în orice formă, ieslea relatează iubirea lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care s-a făcut prunc pentru a ne spune cât de aproape este de fiecare fiinţă umană, în orice condiţie s-ar afla.
Iubiţi fraţi şi surori, ieslea face parte din procesul dulce şi exigent de transmitere a credinţei. Începând din copilărie şi apoi în fiecare perioadă a vieţii, ne educă să-l contemplăm pe Isus, să simţim iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, să simţim şi să credem că Dumnezeu este cu noi şi noi suntem cu El, toţi fii şi fraţi datorită acelui Prunc Fiu al lui Dumnezeu şi al Fecioarei Maria. Şi să simţim că în aceasta se află fericirea. La şcoala Sfântului Francisc, să ne deschidem inima la acest har simplu, să lăsăm ca din uimire să se nască o rugăciune umilă: «mulţumesc»-ul nostru adresat lui Dumnezeu care a voit să împărtăşească totul cu noi pentru a nu ne lăsa singuri niciodată.
(Papa Francisc, din Scrisoarea apostolică Admirabile signum, nr. 1,2,10)
