de pr. Alois Moraru, vice-postulator al Cauzei "Dumitru Matei"

Fiind încheiată faza diecezană în ziua de 13 septembrie, "purtătorul", pr. Isidor Iacovici, a prezentat după două zile dosarele "Cauzei de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei" la Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor din Roma. Au urmat câteva săptămâni în care părintele Isidor a fost numit "postulator" pentru noua fază a Cauzei şi a întocmit actele prescrise de normele acestui dicaster.

Fiind validate şi aprobate toate documentele necesare, în ziua de 22 noiembrie, în prezenţa părintelui postulator Isidor Iacovici s-a inaugurat faza romană a procesului de beatificare, prin ruperea sigiliului de pe documentele procesului diecezan de către un reprezentant al Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor din Roma. Acest dicasteriu va desemna o persoană, numită "relator al Cauzei", care va verifica dacă materialele trimise de la Episcopia de Iaşi au fost culese în mod corect şi va organiza datele adunate: documente istorice, mărturii ale martorilor, scrieri ale părintelui Matei, rapoarte ale istoricilor şi ale teologilor şi multe alte acte specifice unui asemenea demers. Urmează elaborarea unui dosar intitulat Positio super virtutibus, în care se specifică demonstraţia raţională a virtuţilor eroice, folosind mărturiile - numită Informatio şi documentele strânse în ancheta diecezană -, numită Summarium.

Tot în faza romană a Cauzei de beatificare se organizează o comisie de nouă teologi - numită "Congresul Teologilor". Dacă aceştia dau o părere favorabilă, dosarul ajunge în comisia cardinalilor şi a episcopilor din Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor. Dacă şi această comisie este favorabilă, se recunoaşte în mod solemn calitatea de martir pe care acesta a dobândit-o în urma morţii prin împuşcare în dimineaţa zilei de 21 februarie 1951.

Până la proclamarea ca "Fericit" de către urmaşul Sfântului Petru, putem spune că Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei s-a întâlnit cu Papa Francisc cu ocazia conferinţei cu tema "Dimensiunea comunitară a sfinţeniei", organizate de dicasteriul amintit, care a avut loc la Institutul Patristic "Augustinianum", în perioada 13-16 noiembrie. În ultima zi a reuniunii a fost prezent şi Papa Francisc, care a ţinut un discurs generos şi a fost salutat personal de unii dintre cei prezenţi la întâlnire. În cadrul întrevederii private cu Sfântul Părinte, părintele Isidor Iacovici a apreciat cuvintele spuse de acesta despre episcopii martiri din România, a cerut binecuvântare pentru finalizarea Cauzei "Dumitru Matei", i-a oferit o broşură în limba italiană cuprinzând viaţa "preotului martir" şi un tablou al "eroului credinţei creştine", care sperăm să devină cât mai curând o icoană a Bisericii.

Suntem recunoscători şi încrezători că după 110 ani de la naşterea pe acest pământ şi aproape 73 de ani de la naşterea pentru cer, Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei a ajuns să se întâlnească cu un urmaş al Sfântului Petru, care are puterea de a afirma că sufletul său este în paradis şi veghează ca aceia care îl poartă dintr-un loc în altul să acţioneze corect şi rapid, ca apoi să-l declare "Fericit" al Bisericii Catolice.