"Advent" este cuvântul folosit de Biserica Romano-Catolică pentru a defini timpul de pregătire pentru solemnitatea Crăciunului. Este şi timpul de început al noului an bisericesc.
"Advent" vine din latinescul "adventus" şi se traduce cu "venire". Este vorba despre prima venire vizibilă pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, venire prevestită în Vechiul Testament şi aşteptată cu dor de omenirea întreagă. Isus a venit ca să ne mântuiască; a venit, vine şi va veni.
În timp ce ne pregăteşte anual pentru prima venire, Sfânta Biserică ne ajută să ne pregătim aşa cum se cuvine şi pentru ultima venire vizibilă a lui Isus, cea de la sfârşitul lumii, ca judecător suprem al celor vii şi al celor morţi. Între aceste două veniri, sunt şi venirile zilnice ale lui Isus la noi. Aceste trei veniri ale Mântuitorului sunt sintetizate admirabil în prima Prefaţă a Liturghiilor din Advent: "La întâia lui venire, îmbrăcând neputinţa firii omeneşti [...] (Cristos) ne-a deschis calea mântuirii veşnice, pentru ca la a doua venire în strălucirea măririi sale să primim cele făgăduite, pe care acum, veghind în credinţă, îndrăznim să le aşteptăm".
Cuvântul de ordine al Adventului este "vegheaţi!". Este vorba despre o veghere activă, nu pasivă. A veghea, în înţeles biblic, nu înseamnă a sta degeaba, a aştepta fără a face ceva. Acest verb include o mulţime de lucruri pe care suntem invitaţi să le facem, în special în Advent, ca pregătire pentru venirea Domnului: convertirea, rugăciunea, faptele de caritate faţă de aproapele, în special faţă de cei bolnavi, părăsiţi, necăjiţi şi săraci. Toţi aceştia sunt preferaţii lui Dumnezeu. În ei se identifică Cristos.
Nu putem trăi aşa cum se cuvine Adventul fără să ne angajăm la o veghere activă, fiind conştienţi că, în ciuda a tot ceea ce lumea de azi ne oferă, avem foarte multe lipsuri. Pentru a duce o viaţă creştină autentică trebuie să-l întâlnim obligatoriu pe Cristos. El vine şi vrea să se stabilească în inima noastră. Practicarea carităţii în numele lui Dumnezeu face ca Isus să se nască în inima noastră.
Să trecem, aşadar, serios la treabă, pentru că avem multe de făcut. Scriitorul şi jurnalistul italian Gianni Rodari (? 1980), foarte iubit şi preţuit pentru scrierile sale, într-una dintre cărţile sale se exprimă în felul următor: "Fiecare om, dar, mai ales, fiecare creştin, este chemat să se angajeze la îmbunătăţirea lumii. Altfel, ce sens ar mai avea viaţa? La început, pământul era plin de anomalii. Pentru a fi bun de locuit a fost necesar un efort deosebit. Astfel, pentru a trece râurile, nu erau punţi. Pentru a urca pe munţi, nu erau cărări. Dacă voiai să te aşezi, nu erau bănci. Dacă îţi era somn şi căscai, nu existau paturi. Ca să nu te înţepi la picioare, nu erau pantofi, nici cizme. Dacă aveai vederea slabă, nu erau ochelari. Dacă voiai să joci fotbal, nu erau mingi. Lipseau cratiţa şi focul pentru a face mâncare. Ba mai mult, fiţi atenţi, lipseau şi alimentele. Erau numai oamenii cu două mâini pentru a lucra. Încet, încet s-au făcut multe, dar nu s-a terminat. Suflecaţi-vă mânecile şi treceţi la treabă, mai este mult de lucru!". Da, mai este mult de lucru. Timpul Adventului este foarte propice pentru veghere activă, lucrând eficient în numele lui Dumnezeu. În felul acesta vom trăi cu bucurie şi folos fiecare întâlnire a noastră cu Isus, cel care a venit, vine şi va veni.
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi
